search

Ce obligatii are un magazin alimentar in 2018. Afla ce investitii trebuie sa faci si ce taxe datorezi

Firmele din domeniul comertului alimentar fac schimbari in acest an, dictate atat de legislatie, cat si de nevoia de a ramane competitive si eficiente. Prin urmare, se fac investitii pentru aparatura electronica, care sa fluidizeze procesele din cadrul magazinului. Uite ce schimbari ar trebui sa faca un magazin alimentar in 2018:


Investitii pe care ar trebui sa le faca un magazin alimentar in 2018


Un cititor de coduri de bare

Codurile de bare permit organizarea rapida a stocului de produse, fiecare fiind identificat cu usurinta. Vanzarea are loc mai rapid, iar munca casierului devine mai usoara. Din aceste motive, orice magazin alimentar ar trebui sa investeasca intr-un cititor de coduri de bare pe care sa il foloseasca impreuna cu casa de marcat. Exista multe optiuni, in functie de tehnologia folosita. Printre optiuni se numara conectarea  prin Wi-Fi sau USB, scanare bidirectionala sau prin laser, wireless sau cu cablu.


Un cantar electronic

Un cantar electronic este mult mai precis decat unul traditional si are functii foarte utile. De aceea, ar trebui sa fie de nelipsit intr-un magazin alimentar. In cazul folosiri unui cititor de coduri de bare, e util sa se scaneze si produsele care se vand dupa cantitate, precum fructe, legume sau alimente la vrac. Acest lucru se obtine cu un cantar cu imprimare de etichete, pe care sa apara greutatea produsului, pretul si codul de bare.


O casa de marcat electronica


Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 indica la art. 3 doua tipuri de aparate de marcat electronice permise de lege. Primul tip (casele de marcat cu rola) este definit in alin. 1 drept „casele de marcat, precum si alte sisteme ce includ dispozitive cu functii de case de marcat, care inglobeaza constructiv un modul fiscal, prin intermediul caruia controleaza memoria fiscala, dispozitivul de imprimare si afisajul client”.


Casele de marcat digitale au urmatoarele functii suplimentare: „dispozitivul de memorare, dispozitivul de salvare externa si dispozitivul de comunicatie externa care permite integrarea intr-un sistem informatic”. Din vara acestui an, pot fi utilizate doar casele de marcat digitale, motivul fiind modificarea legii prin Ordonanta nr. 20/2017. Termenul este de 1 iunie pentru operatorii economici mari si mijlocii, iar pentru cei mici, 1 august. Prin urmare, magazinele care nu au inca o astfel de casa de marcat vor trebui sa investeasca in una.


Casele de marcat digitale emit un jurnal electronic, care se pastreaza „in dispozitivul de memorare, in arhiva operatorilor economici, timp de 5 ani de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia a fost intocmit”. In plus, prin Hotararea nr. 804/2017, art. 1 s-a modificat, incluzand urmatoarea prevedere: „utilizatorii inregistreaza si transmit operatiunile efectuate catre Sistemul informatic national de supraveghere si monitorizare a datelor fiscale al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala”.


Taxele datorate in 2018 de un magazin alimentar


In 2018, exista cateva modificari pe plan fiscal relevante pentru magazinele alimentare. Multe lucruri nu se schimba, cum ar fi cota de TVA, care ramane la 19%. Pe de alta parte, una din cele mai radicale schimbari din acest an a avut loc prin schimbarea contributiilor de la angajator la angajat, in luna ianuarie. Odata cu aceasta masura a crescut si salariul minim brut pe economie, la 1900 de lei.


Din ianuarie 2018, plata defalcata a TVA, cunoscuta drept Split TVA, a devenit obligatorie pentru anumite categorii de firme, precum cele aflate in insolventa sau cu restante la plata taxelor. Pentru furnizorii care au optat sau au fost nevoiti sa implementeze acest sistem, platile se fac in conturi separate.


O alta schimbare a constat in majorarea plafonului pentru incadrarea firmelor ca microintreprinderi pentru plata impozitului pe venit. Acesta a crescut de la cifra de afaceri de 500.000 de euro la una de 1 milion. Microintreprinderile platesc impozit pe venit de 1%, iar daca nu au angajati, de 3%. E bine de stiut totodata ca in multe locuri din tara valoarea taxelor locale este in crestere.   



Sursa foto: Shutterstock



Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice