Pe mana cui am lasat afacerile statului. Si, mai ales, cui si cum vrem sa le dam

O mie de miliarde de lei. Aceasta este cifra de afaceri aproximativa pe care o pot genera, in acest moment, companiile care activeaza in Romania. Calculata in euro, suma se ridica la aproape 250 de miliarde. Fata de acest potential, cifra a scazut constant in ultimii ani, efectul statistic vazandu-se in scaderea produsului intern brut, cel care a generat recesiunea economica.

Bilanturile pentru anul 2010, depuse la Ministerul Finantelor Publice, demonstreaza ca sectorul de stat a contribuit semnificativ la fenomenul recesiunii economice. Cele mai mari 35 de companii din portofoliul statului roman, majoritatea aflandu-se in subordinea Ministerului Economiei si Transporturilor, au inregistrat anul trecut afaceri de circa 10 miliarde euro, dar nu au reusit sa faca profit, pierderile acestora apropiindu-se de 500 milioane de euro, informeaza Mediafax.

Societatile cu cele mai mari pierderi sunt CFR SA (cu pierderi de peste 300 de milioane de euro), Compania Nationala a Huilei (151 de milioane de euro), CFR Marfa (peste 127 de milioane de euro). Lor li se adauga Termoelectrica, TAROM, Oltchim, Posta Romana, CFR Calatori, Complexul Energetic Turceni si SNLO.

De celalalta parte, a companiilor profitabile, se numara Romgaz, Transgaz si Hidroelectrica, prima inregistrand un profit net de peste 100 de milioane de euro. S-ar parea ca, daca este sa vorbim despre petrol si gaze naturale, succesul afacerilor este garantat in Romania. Petrom, societate cu capital majoritar de stat, dar in care statul roman mai detine inca participatii, a raportat pentru anul trecut o cifra de afaceri de peste 12 miliarde de lei, in timp ce operatorii implicati in extragerea, transportul si distributia de gaze naturale si-au luat si ei partea leului.

In paranteza fie spus, anul trecut, presa de profil observa ca Romgaz si-a majorat profitul printr-o scumpire. Profitabilitatea Romgaz si Transgaz (primul activand in domeniul extractiei, cel de-al doilea, al transportului de gaze naturale) este insa asigurata si de faptul ca, la capatul conductei, distribuitorii (de acum, firme private), au asigurata marja de profit prin lege, recunoscandu-li-se toate cheltuielile din amonte, adica cheltuilile generate de tarifele Romgaz si Transgaz. Cu un astfel de statut privilegiat, managementului celor doua companii ar fi trebuit sa le fie chiar rusine sa nu poata raporta profit la sfarsitul anului.

Dupa cum se poate observa, marii perdanti din economia romaneasca s-au adunat in zona transporturilor feroviare si minerit. In acest rastimp, pe masura ce trenurile au devenit tot mai scurte si mai goale, caile de transport rutier sunt supraaglomerate de autovehicule, iar gigacaloria provoaca noi frisoane autoritatilor guvernamentale si locale in perspectiva aproprierii iernii. Si a alegerilor care urmeaza la anul.

Aceste companii sunt ele insele o problema prin pierderile pe care le genereaza (aceasta insemnand datorii neachitate, debite majore la bugetul de stat, blocaje in circuitul financiar), prin efectele nedorite pe care le produc chiar activitatii sociale. In acest context, nimeni nu se poate gandi ca ele ar putea contribui la alimentarea bugetului consolidat de stat, astfel incat sa constuie un sprijin real pentru societatea romaneasca in vreme de criza economica. Acesta este si un efect al politicii clientelare pe care au promovat-o si inca o mai promoveaza partidele politice, in foarte multe dintre aceste companii, managerii fiind numiti pe criterii de apartenenta politica si nu profesionale.

De cateva luni incoace, sesizand aceasta distorsiune, autoritatile discuta, in special la indemnul FMI, despre "privatizarea managementului" companiilor de stat. Daca acest lucru va avea loc, vom fi martorii unui experiment fara precedent in economia romaneasca. Insa, in aceasta decizie care se vrea revolutionara, problema nu este managerul propriu-zis (si pana acum aveam companii conduse cu contract de management, insa fara a vedea la aceste companii nimic deosebit), ci actionarul. In cazul de fata, statul roman. Sidex si Petrom au fost doi mari actori ai economiei romanesti. Si ele au fost conduse, la un moment dat, de administratori cu contract de management. Amandoua au fost insa falimentare pana dupa momentul privatizarii.

Ceea ce insemna ca statul ar trebui sa se comporte efectiv ca un actionar care isi risca banii proprii intr-o intrepridere pe piata libera. Interesul sau trebuie reprezentat asadar prin intermediu membrilor in consiliul de administratie, care ar trebui sa fi buni profesionisti si nu clienti politici in cautare de un gheseft pe banii statului, oameni dedicati si priceputi, nu functionari plictisiti si blazati ai vreunui minister. E nevoie si acolo de capitalism adevarat.