search

Senatul a aprobat Legea privind plata defalcata a TVA

Politici contabile pentru ONG: modele EDITABILE, usor de personalizat, elaborate in doar 5 minute

Legea de aprobare a Ordonantei nr. 23/2017 privind plata defalcata a TVA, in forma modificata si adoptata de Senat, ca prima Camera sesizata, prevede ca "au obligatia sa deschida si sa utilizeze cel putin un cont de TVA persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru incasarea si plata TVA, si institutiile publice inregistrate in scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal pentru incasarea TVA, care (…) la 31 decembrie 2017 inregistreaza obligatii fiscale restante reprezentand TVA", sau care incepand cu 1 ianuarie 2018 inregistreaza obligatii fiscale restante reprezentand TVA mai vechi de 30 de zile de scadenta, cu exceptia celor pentru care s-a obtinut esalonarea la plata.


Exceptie fac persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA si institutiile publice inregistrate in scopuri de TVA ale caror obligatii fiscale restante reprezentand TVA sunt in cuantum mai mic de 1.500 de lei in cazul contribuabililor mari, 1.000 de lei in cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei in cazul contribuabililor mici si 100 de lei in cazul contribuabililor persoane fizice.

Obligatia de a deschide si utiliza cel putin un cont de TVA le revine si persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA si institutiilor publice inregistrate in scopuri de TVA care se afla sub incidenta legislatiei nationale privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.

Totodata, actul normativ permite extinderea posibilitatii de a opta pentru aplicarea mecanismului platii defalcate a TVA si pentru alte categorii de persoane decat cele care vor avea obligatia sa il aplice. Astfel, persoanele care opteaza pentru aplicarea platii defalcate a TVA trebuie sa notifice organul fiscal competent in acest sens si pot renunta la aplicarea mecanismului la sfarsitul anului fiscal, dar nu mai devreme de un an de la data inscrierii in Registrul persoanelor care aplica plata defalcata a TVA.

Actul normativ in forma aprobata de Senat poate fi consultat aici.

Accesati raportul suplimentar al Comisiei pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital la proiectul de lege pentru aprobarea OG nr. 23/2017 privind plata defalcata a TVA.


Senatul este prima Camera sesizata, urmand ca forul decizional sa fie Camera Deputatilor.

Sursa: CECCAR



Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice