"Singur acasa - o tragedie romanesca": un film despre lucruri pe care nu vrem sa le vedem

La un festival de film documentar, filmul despre cum se sinucid copiii ramasi singuri acasa al lui Ionut Carpatorea a fost remarcat, iar Hotnews.ro il prezinta pe larg.

Am sa va reproduc comentariul de acolo, pentru ca va dati seama foarte bine, din descrierea filmului, de dimensiunile tragediei.

"Ionut Carpatorea a ales, din 20 de cazuri de copii care s-au sinucis deoarece parintii lor erau la munca in strainatate, doar trei. A stat de vorba cu parinti si rude pentru care s-a dus si in Italia daca acestea nu puteau veni acasa. Filmul e cofinantat de RAI si a fost prezentat deja la televiziunea italiana. Am inteles ca va fi aratat in curand si la TVR.

Cele trei familii sunt din Moldova, zona unde - se stie - oamenii sunt saraci, multi dintre ei muncind in strainatate. Nu stiu ce le-a spus regizorul membrilor celor trei familii, dar a stiut sa le castige increderea, dupa cum a stiut si ce sa selecteze din materialul filmat, respectiv sa monteze intr-un mod curat si fluent, straduindu-se pe cat putea - desi era imposibil, sa nu cada in melodrama.

Istoria celor trei tragedii e narata de la inceput, cu parintii povestindu-ne cum s-au cunoscut, cum s-a nascut copilul, cum a venit sansa de a lucra temporar in strainatate, cum n-au putut-o refuza pentru ca aveau nevoie de bani, cum au aflat ca baiatul lor s-a sinucis.

Detaliile sunt ingrozitoare si nici un scenarist de fictiune n-ar fi capabil sa le inventeze. O mama care muncea in Italia a fost anuntata de rude sa vina acasa, sugerandu-i-se ca mama ar fi patit ceva. Cand se urca in autocar, soferul care stia la fel cu tot autobuzul ce se intamplase, o intampina cu cuvintele:

, raspunde ea, fara sa se gandeasca macar ca ar putea fi adevarat.

Un alt parinte, tatal unui copil de 10 ani care s-a spanzurat in curte, povesteste cu amanunte cum s-a intamplat totul: Era in casa, l-a auzit ca bate un cui, dar nu s-a ingrijorat, de ce s-ar fi ingrijorat cand el batea cuie des, iar cand a iesit in curte, i-a vazut picioarele pe sub usa, leganandu-se, dar si-a imaginat ca face gimnastica pana cand, vazand ca nu raspunde, a deschis usa si l-a vazut cu limba scoasa pe dinafara.

Acest copil si-a luat zilele chiar de 8 martie (ca sa-si pedepseasca mama, probabil), iar tatal povesteste cum s-a dus el la serbarea de la scoala, pe post de mama. Impreuna cu bunica ii construisera si costumul, mesterindu-i niste aripi de inger.

Bunica unui alt baiat povesteste printre lacrimi cum a decurs ultima zi din viata nepotului care era atat de cuminte: a venit de la scoala, a dat de mancare la animale, s-a dus sa se scalde (tatal spune ca prietenii ar fi zis ca baiatul le-ar fi spus calm ca e ultima lui baie), dupa care a venit acasa, si-a imbratisat bunica, s-a dus afara si s-a spanzurat.

Cutremurator e ca, din spusele familiilor, copiii n-au dat niciun semn ca ar trece printr-o depresie. Plangeau cand mama (de regula) se urca in autocar sa plece in Italia, dar pe urma se duceau la scoala, se jucau, comunicau normal cu restul familiei, vorbeau cu mama la telefon cand suna, se bucurau de cadouri, isi vedeau de viata lor."

Acum am sa va spun ca am scris despre situatia dramatica a copiilor lasati singuri acasa din 2008 incoace. Prea putin si fara ecou. Am semnalat problema de cite ori am avut ocazia, cu riscul de a parea patetica, dar scopul conta! Am tras de maneca toti politicienii care ar fi putut face ceva, dar nu s-a intimplat decat o farsa. Eba si-a trecut in programul politic cu care a candidat la alegerile europarlamentare ca se va ocupa de problema. Nu s-a ocupat, fireste. Nu a facut nimic, dupa ce a castigat, a uitat.

350 de mii de copii traiesc singuri acasa, parintii lor fiind la munca prin lumea larga. Desi au de toate, nu au ce e mai important: dragoste. Sau nu stiu ca o au. Scolile noastre de tara nu au psihologi, dupa cum nu au nici cele de la oras. Iar psihologii de cele mai multe ori sunt slab pregatiti, habar n-au ce ar trebui facut.

Intr-o tara responsabila, cetatenii ei nu sunt nevoiti sa migreze ca si cucii pentru a supravietui, intr-o tara responsabila, chiar daca ei pleaca, ea ramane si face programe speciale prin care sa-i ajute pe copii, le ofera consiliere speciala, ii are in grija.

Si, in sfarsit, intr-o tara responsabila, presa se ocupa de problemele dureroase ale poporului ei. Mai mult decat de cai verzi pe pereti.