REZOLVARI GRILE - 2007

am recitit art 108 si nu are leg cu val mijloacelor fixe

studii de caz -AUDIT-


181. Prezentați cel puțin 7 caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de auditul contractual.
1.-numirea auditorului statutar se face de catre adunarea generală a acționarilor sau asociațiilor;
2.-orice auditor statutar e mandatat, de regula pentru o durata de 5-7 ani;
3.-auditorul statutar emite in toate cazurile un raport de audit care are un conținut strict normat;
4.-auditorului statutar îi este specifică o anumita conduită deontologică precis stabilită prin codul etic;
5.-misiunea de audit statutar are un caracter permanent;
6.-auditul statutar se efectuează numai prin sondaj;
7.-auditorul statutar nu poate avea imixtiuni în gestiunea societății-client.


182. Prin ce se deosebește o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o misiune de audit statutar ?
Intr-o misiune de proceduri convenite, auditorul nu exprimă nici o asigurare.El întocmește în mod simplu un raport asupra faptelor constatate iar utilizatorii raportului sunt cei care trag propriile concluzii din lucrările auditorului.
Intr-o astfel de misiune, auditorul aplică proceduri de audit definite de comun acord cu clientul și cu toți beneficiarii rezultatelor acestor lucrări.
Acest raport se adresează exclusiv părților care au convenit procedurile de pus în lucru.

183. Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?
Intr-o misiune de compilare nu se exprimă nici o asigurare în raport, cu toate că utilizatorii informațiilor beneficiază de servicii contabile.
Procedurile aplicate în astfel de misiuni nu au drept scop să permită furnizarea unei asigurări asupra situațiilor financiare.

184. Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?
Misiunile de audit speciale se pot referi la:
- situații financiare, stabilite după un referențial contabil diferit de standardele internaționale de raportare financiară și de normele naționale;
- conturi sau elemente de bilanț sau rubrici din situațiile financiare;
- respectarea clauzelor contractuale;
- situații financiare condensate ( rezumate).

185. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor contractuale?
Misiunea se referă exclusiv la examinarea respectării clauzelor care vizează aspecte contabile și financiare.
Opinia auditorului poate face obiectul unui raport distinct sau va fi inclusă în raportul de audit, de bază.

186. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situațiilor financiare condensate?
Auditorul nu trebuie să emită vreun raport asupra situațiilor financiare condensate decăt în cazul unde acesta a emis un raport de audit asupra situațiilor financiare în ansamblul lor.

187. Care sunt elementele de bază ale unui raport asupra situațiilor financiare condensate?
1. - titlul;
2. - destinatarul;
3. - identificarea situațiilor financiare auditate din care s-au născut situațiile financiare condensate;
4. - o opinie care să indice dacă informațiile cuprinse în situațiile financiare condensate sunt în concordanță cu situațiile financiare auditate, din care acestea s-au născut;
5. - o mențiune, sau o trimitere la o notă anexă la situațiile financiare condensate, în care se menționează ca situațiile financiare condensate trebuiesc citite împreună cu situațiile financiare în ansamblul lor și cu raportul de audit asupra acestora;
6. - data raportului;
7. - adresa auditorului;
8. - semnătura auditorului.

188. Raportul asupra unor rubrici din situațiile financiare.
Auditorului i se poate cere să exprime o opinie asupra uneia sau mai multor rubrici din situațiile financiare ( creanțe, stocuri, provizioane), în cadrul misiunii de audit de bază sau într-o misiune distinctă.
Opinia auditorului se va referi numai la rubrica auditată.
Intr-o astfel de misiune trebuie ținut seama de rubricile din situațiile financiare care sunt interdependente, susceptibile de a avea o influența semnificativă asupra informațiilor în legătură cu care i s-a cerut opinia.
Auditorul trebuie să fixeze prag de semnificație pentru rubricile din situațiile financiare asupra cărora iși va exprima opinia.
Raportul auditorului trebuie să menționeze referențialul contabil pe baza căruia a fost auditată rubrica respectivă din situațiile financiare.
Dacă auditorul a formulat o opinie defavorabilă sau imposibilitate de exprimare a opiniei asupra situațiilor financiare în ansamblul lor, el poate emite o astfel de opinie în raportul asupra unei rubrici numai dacă această rubrică nu constituie o parte semnificativă a acestor situații financiare.

189. Misiunea de examinare a informațiilor financiare previzionale: caracteristici.
Elementele probante ale unei astfel de misiuni trebuie să permită auditorului să aprecieze dacă:
- ipotezele cele mai plauzibile reținute ca bază a informațiilor financiare previzionale sunt rezonabile.
- informațiile financiare previzionale sunt suficiente;
- informațiile financiare previzionale sunt corect prezentate;
- informațiile financiare previzionale sunt pregătite într-o manieră coerentă cu situațiile financiare istorice.

190. Explicați termenii de previziuni și proiecții în audit.
Previziunile-sunt informații financiare previzionale elaborate pe bază de ipoteze referitoare la evenimente viitoare (ipotezele sau estimările cele mai plauzibile).
Proiecțiile – sunt informații financiare bazate pe ipoteze teoretice referitoare la evenimente viitoare și la acțiuni ale conducerii care pot sau nu să se producă, precum și pe combinarea estimărilor celor mai plauzibile cu ipotezele teoretice.

191. Obiectivul și principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).
Obiectivul unei misiuni de examen limitat este să permită auditorului să concluzioneze că nici un fapt semnificativ nu a fost descoperit care să-l facă să creadă că situațiile financiare nu au fost stabilite în toate aspectele lor semnificative conform unui referențial contabil identificat( asigurare negativă).
Auditorul trebuie să respecte regulile de etică: independența, integritatea, obiectivitatea, competența profesională, confidențialitate, profesionalismul și respectful față de normele tehnice și profesionale.

192. Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat (revizuire).
1. - cunoașterea activitățiilor întreprinderii și ale sectorului din care face parte;
2. - analiza principiilor și practicilor contabile urmate de întreprinderi;
3. - analiza procedurilor practicate de întreprindere pentru contabilizarea, clasificarea și întocmirea documentelor de sinteză;
4 .- primirea în lucru a procedurilor analitice destinate identificării variațiilor, tendințelor și elementelor neobișnuite.
În cazul în care se consideră că informațiile supuse examenului limitat pot conține anomalii semnificative, auditorul trebuie să pună în lucru proceduri complementare sau mai extinse.

193. Normele de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).
Raportul de examen limitat trebuie să conțină o concluzie scrisă, clar exprimată, sub forma unei asigurări negative.
Raportul trebuie să indice dacă situațiile financiare nu dau o imagine fidelă, conform unui referențial contabil identificat.El trebuie să precizeze de asemenea că nici o opinie de audit nu este exprimată.

194. Raportarea unei misiuni de compilare.
Într-o misiune de compilare nu se exprimă nici o asigurare în raport, cu toate că utilizatorii beneficiază de servicii contabile. Profesionistul contabil utilizează cunoștințele sale contabile și nu pe cele de auditor, în scopul strângerii, clasării și sintetizării situațiilor financiare. Procedurile aplicate în astfel de misiuni nu au drept scop să permită furnizarea unei asigurări asupra situațiilor financiare respective; utilizatorii acestor informații sunt încrezători totuși că beneficiază de intervenția unui profesionist care aduce cunoștințele și competențele sale la elaborarea acestor situații financiare.
Raportul asupra misiunii de compilare trebuie să conțină elementele următoare:
- titlul;
- destinatarul;
- o mențiune confirmând că misiunea s-a derulat conform cu Standardele Internaționale de Audit aplicabil misiunilor de compilare sau normelor și practicilor naționale;
- indicarea faptului, dacă este cazul, că auditorul nu este independent de întreprindere;
- identificarea informațiilor financiare cu precizarea că ele rezultă din detalii furnizate de conducerea întreprinderii;
- o mențiune indicând responsabilitatea conducerii întreprinderii pentru informațiile financiare compilate de către auditor;
- o mențiune că misiunea de compilare nu reprezintă nici un audit, nici un examen limitat și, în consecință, nici o asigurare nu este furnizată;
- un paragraf, dacă este cazul, pentru atragerea atenției asupra diferențelor semnificative menționate în anexe față de referențialul contabil utilizat;
- data raportului;
- adresa și semnătura auditorului (contabilului) pe fiecare pagină a informațiilor financiare compilate sau pe prima pagină a situațiilor financiare compilate, se face una din mențiunile: “neauditate” sau “compilate fără audit, nici examen limitat”.

195. Cum explicați necesitatea unui Cod etic în audit?
Necesitatea Codului constă în :
1. necesitatea garantării unei calități optime a serviciilor;
2. conservarea încrederii publicului în profesie;
3. asigurarea protecției, atăt a profesionistului contabil căt și a terților beneficiari sau utilizatori ai serviciilor acestuia;
4. confirmarea de autoritate a lucrărilor effectuate de profesioniștii contabili;
5. necesitatea asigurării apărării onoarei și independenței profesionistului contabil și a organismului din care face parte.

196. Care sunt principiile fundamentale ale eticii în audit înscrise în Codul etic?
1. Integritatea și obiectivitatea;
2. Competența profesională, grijă și sărguință;
3. Confidențialitate;
4. Profesionalism;
5. Respectul față de normele tehnice și profesionale.

197. Explicați principiul integrității și obiectivității în audit.
Integritatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie drept și cinstit atunci cfectuează servicii profesionale.
Obiectivitatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie imparțial, fără prejudicii, să nu se afle în situații de incompatibilitate, de conflict de interese, care să pună la îndoială obiectivitatea acestuia.

198. Explicați principiul competenței în audit.
Competența profesională presupune că profesionistul contabil trebuie să furnizeze servicii profesionale cu competență, grijă și sărguință și să fie la curent cu ultimele evoluții și noutăți din practica profesională, din legislație și tehnici de lucru.
Competența profesională se divide în două componente: achiziționarea competenței profesionale și menținerea competenței.

199. Explicați principiulconfidențialității în audit.
Confidențialitatea presupune că profesionistul contabil trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor obținute în timpul misiunilor sale și nu trebuie să le utilizeze sau să le divulge fără autorizare scrisa, în afară de cazurile cănd obligația divulgării e prevăzută prin lege sau norme regulamentare.
Această obligație se aplică și după terminarea relațiilor între profesionist și clientul sau angajatorul său.

200. Conceptul de independență în audit.
Principiul independenței se aplică tuturor profesioniștilor contabili în practica liberă, indiferent de natura serviciului prestat.In cazul executării unei misiuni de audit independența devine cea mai sigură garanție că profesionistul contabil și-a îndeplinit misiunea în condiții de integritate și cu obiectivitate.
Componentele fundamentale ale independenței sunt: independența de spirit(raționamentul profesional) și independența în aparență (comportamentală).

201. Prezentați 5 situații de amenințare la adresa independenței.
1. Cauze datorate interesului propriu;
2. Cauze legate de slăbirea autocontrolului;
3. Cauze datorate renunțării la propriile convingeri;
4. Cauze datorate manifestărilor de familiarism;
5. Cauze datorate unor misiuni de intimidare.

202. Interesul propriu – amenințare la adresa independenței.
Interesul propriu devine o amenințare la adresa independenței atunci când un cabinet, o societate sau membrii acestora ar putea beneficia de un interes (participare) financiar din partea clientului sau dacă un interes propriu al acestor cabinete ar intra în conflict cu clientul respectiv (exemple: participare financiară directă sau indirectă la capitalul propriu, un împrumut sau o garanție la sau de la un client, onorarii totale provenind de la un singur client, relații de afaceri cu clientul, potențială angajare ca salariat al clientului, onorarii neprevăzute în contractul de audit).

203. Slăbirea autocontrolului – amenințare la adresa independenței.
Amenințarea la adresa independenței, legată de slăbirea autocontrolului, apare atunci când unul dintre membrii cabinetului/societății a fost anterior una din persoanele care a gestionat patrimoniului clientului și astfel poate exercita o influență semnificativă directă asupra nivelului de asigurare al angajamentului față de client(exemple: un membru al cabinetului/societății care este sau a fost recent una din persoanele care a getionat patrimoniul clientului, sau care a fost recent un angajat al clientului într-o poziție din care poate exercita o influență semnificativă asupra nivelului de certitudine).

204. Renunțarea la convingeri – amenințare la adresa independenței.
Renunțarea la convingeri poate să apară atunci când cabinetul/societatea sau un membru al acestuia, promovează opinia unui client până la punctul în care obiectivitatea sa este sau poate fi înțeleasă ca fiind compromisă.Este cazul în care cabinetul/societatea sau un membru al acestuia și-au subordonat raționamentul lor profesional aceluia al clientului.

205. Manifestări de familiarism – amenințare la adresa independenței.
Manifestările de familiarism au loc atunci când, în virtutea unor relații strânse cu un client, cu cei care gestionează patrimoniul sau cu angajații acestuia, cabinetul/societatea sau un membru al acestora, devine prea înțelegător față de interesele clientului (un membru al cabinetului/societății are un membru de familie cu funcție de răspundere în întreprinderea clientului; un fost partener al cabinetului/societății gestionează patrimoniul clientului și are influență importantă asupra realizării obiectului contractului încheiat cu clientul, acceptarea de daruri, în afară de cazul când valoarea acestora este nesemnificativă, de către membrii cabinetului/societății, de la client sau de la persoanele care gestionează patrimoniul clientului).

206. Acțiuni de intimidare – amenințare la adresa independenței.
Acțiunile de intimidare au loc atunci când un membru al cabinetului/societății este implicat să acționeze obiectiv și să exercite prudență profesională, prin amenințări reale sau percepute, de la persoanele care gestionează patrimoniul sau de la angajații clientului.

207. Protejarea independenței prin normele legale și profesionale.
Natura măsurilor de protejare care urmează a fi aplicate va varia în funcție de împrejurări.Aceste măsuri se impart în trei categorii:
- măsuri de protejare create de profesie, legislație sau reglementări;
- măsuri de protejare stabilite în cadrul contractului încheiat cu clientul beneficiar al serviciilor profesionale;
- măsuri de protejare stabilite în cadrul propriilor sisteme și proceduri ale cabinetelor/societățiilor.

208. Protejarea independenței prin clauze contractuale cu clientul.
Măsurile de protejare stabilite în contractul cu clientul constau în:
- aprobarea sau ratificarea de către Adunarea generală a clientului, a numirii cabinetului/societății prestatoare de servicii profesionale atunci când alte peroane împuternicite de client au semnat contractul;
nominalizarea angajaților competenți ai clientului, împuterniciți a lua decizii manageriale;
- stabilirea de către client a politicilor și procedurilor pentru o raportare financiară corectă;
- procedurile interne ale clientului privind asigurarea delegării obiective a angajaților pentru buna gestionare a bunurilor și valorilor;
- structura conducerii corporative a clientului, printer care și comitetul de audit care asigură supravegherea procesului de validare a informațiilor și situațiilor financiare și legătura cu cabinetul/societatea care prestează servicii profesionale pentru client.

209. Protejarea independenței prin măsuri interne cabinetului.
Astfel de măsuri constau în:
- importanța independenței acordată de conducerea cabinetului/societății și modalitatea de implicare a membrilor echipelor de profesioniști contabili în audit;
- politici și proceduri de implementare și monitorizare a controlului calității nivelului de asigurare al angajamentului cu clientul;
- politici de independență privind identificarea amenințărilor la adresa independenței, evaluarea importanței acestor amenințări și identificarea măsurilor de protejare;
- politici interne și proceduri de supraveghere a respectării aplicării politicilor și procedurilor privind independența;
- politici și proceduri care să permită identificarea intereselor sau relațiilor dintre cabinete/societăți și membrii acestora cu clienții;
- politici și proceduri privind monitorizarea evitării obținerii veniturilor cabinetului/societății de la un singur client;
- modalitatea de folosire a diferiților parteneri și echipe pentru prestarea unor servicii profesionale care reprezintă părți dintr-un contract încheiat cu un client;
- politici și proceduri care să interzică membrilor cabinetului/societății și altor persoane, care nu fac parte din echipa de audit și servicii conexe, să influențeze rezultatul nivelului de asigurare angajat;
- comunicarea sincronizată a politicilor și procedurilor cabinetului/societății, inclusiv orice schimbări ale acestora, tuturor colaboratorilor și angajaților, incluzând instruirea corespunzatoare și formarea lor continuă;
- desemnarea unui membru cu experiență al managementului cabinetului/societății drept delegat responsabil pentru supravegherea functionării adecvate a sistemului de protejare a independenței;
- mijloace de a informa partenerii și personalul de conducere al clienților și al entităților lor raportoare că trebuie să rămână independenți față de cabinetul/societatea prestatoare de servicii profesionale;
- un mecanism disciplinar, pentru a asigura conformarea cu politicile și procedurile stabilite;
- politici și proceduri pentru a însărcina colaboratorii și angajații cabinetului/societății să comunice nivelurilor superioare orice chestiune privind independența și obiectivitatea care îi preocupă; acestea include și informarea membrilor cabinetului/societății asupra procedurilor deschise împotriva lor;
- includerea suplimentară în echipă a unui profesionist contabil care să supravegheze lucrările efectuate sau pentru a da recomandările necesare cerute. Această persoană ar putea fi angajată din afara cabinetului/societății/grupului sau să fie cineva din interiorul lor, care nu a fost membru al echipei de audit și servicii conexe;
- consultarea unei terțe persoane, cum ar fi un comitet de administratori independenți, un organism profesional de reglementare sau un alt profesionist contabil;
- rotirea personalului cu funcții de conducere;
- comentarea problemelor privind independența cu comitetul de audit sau cu alte persoane din conducerea clientului;
- elucidarea, cu comitetul de audit sau cu alte persoane din conducerea clientului, a naturii serviciilor prestate și a mărimilor onorariilor percepute;
- politici și proceduri care să protejeze membrii echipelor de audit și servicii conexe să nu ia decizii manageriale sau să-și asume responsabilități care, de drept, revin clientului;
- implicarea altui cabinet/societate pentru a realiza sau a realiza din nou o parte din nivelul de asigurare al angajamentului;
- implicarea altui cabinet/societate pentru realizarea din nou a serviciilor care nu necesită un nivel de asigurare acordat clientului, în măsura în care acesta își asumă responsabilitatea serviciilor prestate;
- eliminarea unei persoane din echipa de audit și servicii conexe, când are participări financiare personale care pot crea o amenințare la adresa independenței.
Când măsurile de protejare a independenței, arătate mai înainte, sunt insuficiente pentru a elimina sau reduce la un nivel acceptabil amenințările la adresa independenței sau când cabinetul/societatea consideră necesar să nu elimine activitățile, situațiile sau interesele care creează amenințarea, atunci singura măsură utilă va fi aceea de a refuza contractul privind acordarea nivelului de asigurare angajat sau de a se retrage din acest contract.

210. Investigații și sancțiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.

211. Care este structura Codului etic național al profesioniștilor contabili din România?
Cele 3 părți care compun Codul se aplică după cum urmează:
- partea A – tuturor profesioniștilor contabili;
- partea B – numai profesioniștilor contabili liber- profesioniști;
- partea C – numai profesioniștilor contabili angajați.

212. Obligațiile etice ale experților contabili și contabililor autorizați, salariați.

213. Obligațiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanță fiscală.

214. Cum explicați responsabilitățile etice ale altor profesioniști utilizați în cadrul unei misiuni de audit de bază.

215. Prezentați pe scurt conținutul secțiunii a 8-a din Codul etic național al profesioniștilor contabili din România.

216. Explicați scopul și obiectivele controlului de calitate al serviciilor de audit.

217. Controlul de calitate la nivelul organismului profesional.
Controlul de calitate reprezintă un ansamblu de măsuri luate de organismele profesionale, care vizează analiza modului de organizare și funcționare a unui cabinet și aprecierea modului de aplicare în cadrul cabinetului a standardelor internaționale și a normelor profesionale emise de aceste organisme.
Obiective urmărite prin controlul de calitate se referă la:
- oferirea către public a unei bune percepții despre calitatea serviciilor;
- armonizarea comportamentelor profesionale ale membrilor;
- contribuirea la buna organizare a cabinetelor și la perfecționarea metodelor de lucru;
- aprecierea modului de aplicare a reguluilor și normelor profesionale;
- dezvoltarea solidarității în rândul profesiei, prin favorizarea contactelor dintre colegi, apropierea și respectul profesioniștilor față de organismul profesional.
Principiile fundamentale care stau la baza organizării controlului de calitate sunt: universalitatea, confidențialitatea, colegialitatea, adaptarea controlului și urmărirea.
Activitatea de control al calității poate fi organizată și exercitată în două metode: controale colegiale și controale prin personal angajat, ambele metode fiind echivalente.

218. Controlul de calitate la nivelul cabinetului de audit.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 220 stabilește procedurile și principiile fundamentale precum și modalitățile lor de aplicare cu privire la controlul de calitate și în mod deosebit, la politicile și procedurile folosite de unn cabinet în lucrările de audit și la procedurile referitoare la lucrările încredințate unor colaboratori ai auditorului.
Natura, calendarul și întinderea politicilor și procedurilor de control de calitate ale unui cabinet sau societate depind de numeroși factori ca: felul și importanța activității sale, dispersia geografica, nivelul de organizare, costuri etc.
Obiectivele politicilor de control de calitate adoptate de către un cabinet sau o societate sunt urmatoarele:
- exigențele profesionale: personalul cabinetului sau al societății trebuie să se conformeze principiilor de independență, integritate, obiectivitate, confidențialitate și profesionalism, înscrise în Codul etic;
- aptitudini și competențe: nivelul de instruire și formare al personalului cabinetului sau societății permite acestuia să se achite în mod corect și complet de sarcinile pe care le primește în cadrul unei misiuni de audit;
- repartizarea lucrărilor: lucrările de audit vor fi încredințate personalului care dispune de pregătirea și experiența necesară;
- delegarea : conducerea, supervizarea și revederea lucrărilor realizate la toate eșantioanele permit obținerea unei asigurări rezonabile că lucrările efectuate răspund normelor de calitate stabilite.

219. Rolul și importanța dosarului exercițiului.
Dosarul exercițiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depășește exercițiul controlat; el permite ansamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii la sinteză și formularea raportului.
Dosarul exercițiului este indispensabil pentru:
- mai buna organizare și control ale misiunii;
- documentarea lucrărilor efectuate, deciziilor luate și asigurarea că programul s-a derulat fără omisiuni;
- înlesnirea muncii în echipă și supervizarea lucrărilor date la colaboratori;
- justificarea opiniei emise și redactarea raportului.

220. Rolul și importanța dosarului permanent.
Unele informații și documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe toată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.
Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări și transmiterea de la un exercițiu la altul a elementelor de recunoaștere a intreprinderii.

221. Structura dosarului exercițiului.
Dosarul exercițiului este bine să fie împărțit pe secțiuni (părți) pentru a ușura utilizarea sa. În general se folosește o împărțire în 10 secțiuni (părți) simbolizate de la A la J, astfel:
- EA (dosarul exercițiului, Secțiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exercițiului, Secțiunea B) intitulată “Sinteza misiunii și rapoarte”;
- EC (dosarul exercițiului, Secțiunea C) intitulată “Orientare și planificare”;
- ED (dosarul exercițiului, Secțiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exercițiului, Secțiunea E) intitulată “Controale substantive”;
- EF (dosarul exercițiului, Secțiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesioniști”;
- EG (dosarul exercițiului, Secțiunea G) intitulată “Verificări și informații specifice”;
- EH (dosarul exercițiului, Secțiunea H) intitulată “Lucrările de sfârșit de misiune”;
- EI (dosarul exercițiului, Secțiunea I) intitulată “Intervenții cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exercițiului, Secțiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”;

222. Structura dosarului permanent.
Dosarul permanent se organizează în secțiuni (părți) care ușurează clasarea documentelor și consultarea lor. Fiecare secțiune poate fi materializată printr-un despărțitor comportând un sumar al conținutului. Ținerea la zi se efectuează pe sumar, indicând data introducerii documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secțiuni pentru a facilita lectura și controlul din partea organismului profesional, după cum urmează:
- PA (dosarul permanent, Secțiunea A) intitulată “Generalități”;
- PB (dosarul permanent, Secțiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, Secțiunea C) intitulată “Situații financiare și rapoarte privind exercițiile precedente”;
- PD (dosarul permanent, Secțiunea D) intitulată “Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, Secțiunea E) intitulată “Fiscal și social”;
- PF (dosarul permanent, Secțiunea F) intitulată “Juridice”;
- PG (dosarul permanent, Secțiunea G) intitulată “Intervenții externi”;

223. Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.
Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura și întinderea lucrărilor de audit, paragraful opiniei, semnătura, adresa și data raportului.

224. Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare.
O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta astfel:
“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat amortismente în situațiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear și a unei cote de …. pentru clădiri și …. pentru utilaje, trebuia să se ridice la suma de …., pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecință, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exercițiului și pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, datorită incidenței faptelor menționate în paragraful precedent, situațiile financiare nu dau o imagine fidelă situației financiare a societății la 31 decembrie 200…, contului de profit și pierdere, pentru exercițiul încheiat la această dată, și nu sunt conforme cu prevederile legale și statutare.”

225. Explicați semnificația datării raportului de audit.
Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfărșitul lucrărilor de audit. Cititorul este astfel informat că auditorul a apreciat efectele asupra situațiilor financiare și asupra raportului său, evenimentelor și tranzacțiilor intervenite, de care el a avut cunoștință până la această dată.
Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situațiilor financiare pregătite și prezentate de conducerea societății, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situațiile financiare au fost închise și aprobate.

226. Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.
O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:
“Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de clienți, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcțiune.
Având în vedere importanța faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”

227. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.
Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:
Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnați auditori ulterior acestei date. Ținând seama de natura documentelor contabile ale societății, noi am putut controla cantitățile prin alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepția incidenței ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al cantităților, situațiilor financiare dau o imagine fidelă poziției și situației financiare a societății la 31 decembrie 200…, cât și contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat la această dată și sunt conforme cu prevederile legale și statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entității auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situațiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear și al unei cote de …. pentru clădiri și …. pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecință, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la …. mil. lei, iar pierderile exercițiului și pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, cu excepția incidenței asupra conturilor anuale, a faptelor menționate în paragraful precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă poziției și situației financiare a societății la 31 decembrie 200…, cât și contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat la această dată, și sunt conforme cu prevederile legale și statutare.”

228. Opinia fără rezerve: semnificație, mod de prezentare.
“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), poziției și situației financiare a societății la 31 decembrie 200… precum și rezultatelor acestor operații și fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul închis la această dată, în conformitate cu normele internaționale (sau naționale) de contabilitate”.

229. Opinia fără rezerve dar cu un paragraf de observații: semnificație, mod de prezentare.
În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observații al cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de preferință după paragraful de opinie și precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de observații se situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situațiil;or financiare, noi atragem atenția asupra notei “X” din anexă. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracțiune în utilizarea brevetelor și în care i se pretinde vărsarea redevențelor și daunelor de interese; societatea a angajat o contra-acțiune și audierile preliminare, cât și procedurile juridico-administrative ale celor două acțiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie determinatși, în consecință, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte”.

230. Paragraful opiniei: tipuri de opinie.
Într-o misiune de audit de bază există două forme de exprimare a opiniei asupra situațiilor financiare care au aceeași valoare: “dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative”.
Exiztă 4 tipuri de opinie:
- opinia fără rezerve;
- opinia cu rezerve;
- opinia defavorabilă;
- imposibilitatea de a exprima o opinie.

231. Paragraful privind natura și întinderea lucrărilor de audit.
Acest paragraf cuprinde referențialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaționale de Audit sau norme și practici naționale, precum și descrierea lucrărilor de către auditor.
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform Standardelor Internaționale de Audit sau conform normelor sau practicilor naționale.
“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în condițiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor și practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele și practicile utilizate sunt cele din țara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat și executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil că situațiile financiare nu comportă anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:
- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele și informațiile conținute în situațiile financiare;
- evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite pentru elaborarea situațiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situațiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situațiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaționale de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile naționale).
Aceste standarde (norme) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat și realizat în scopul de a obține o asigurare rezonabilă că, situațiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a exprima, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele și informațiile conținute în situațiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile și metodele contabile folosite și estimările semnificative făcute de către conducerea entității, pentru închiderea situațiilor financiare, cât și în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a acestora.
Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”

232. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.
Acest paragraf cuprinde identificarea situațiilor financiare auditate precum și o mențiune a responsabilităților conducerii entității auditate și ale auditorului.
Raportul de audit trebuie să identifice situațiile financiare ale entității, care au făcut obiectul auditului, cât și data și perioada acoperite prin aceste documente.
Raportul trebuie să menționeze că situațiile financiare sunt în sarcina (responsabilitatea) conducerii entității și că responsabilitatea auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie asupra acestor situații financiare.
Situațiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presupune că direcțiunea face estimări contabile și aduce judecăți care au o incidență semnificativă, că ea stabilește principiile și metodele contabile potrivite, care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situațiilor financiare. Dimpotrivă, responsabilitatea auditorului este de a audita aceste situații financiare, încât să poată exprima asupra acestora o opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am procedat la auditarea situațiilor financiare ale societății “X”, încheiate la 31 decembrie 200…, așa cum sunt prezentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situații financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entității. Responsabilitatea noastră este, ca pe baza auditului nostru, să exprimăm o opinie asupra acestor conturi anuale”.

233. Situații care conduc la formularea altei opinii decât opinie fără rezerve.
De fiecare dată când auditorul emite un raport, altul decât un raport fără rezervă, el trebuie să includă în raportul său o descriere clară a tuturor motivelor care justifică decizia sa și, de fiecare dată când poate, să cifreze (să estimeze) incidența posibilă asupra situațiilor financiare. Aceste informații trebuie să fie date, de preferință într-un paragraf distinct care să preceadă pe cel care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie și pot, de asemenea, să facă trimitere la o notă anexă mai aprofundată.

234. Cazuri de dezacord cu conducerea intreprinderii-client.
Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, a constatat o iregularitate contabilă pe care conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Acest dezacord poate fi important și să influențeze certificarea. Pot fi, de exemplu, dezacorduri privind:
- insuficiența provizioanelor pentru deprecierile de stocuri și creanțe;
- stocuri supraevaluate sau subevaluate datorită unor erori în calculul costurilor producției sau în determinarea mărimii stocului (cantităților)
- nerespectarea principiului independenței exercițiului;
- neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirma sau infirmă o situație existentă la data închiderii exercițiului;
- neluarea în considerare a principiului prudenței prin supraevaluarea activelor;
- erori în clasarea terților (clienți incerți menținuți ca clienți obisnuiți).
Auditorul certifică “cu rezervă” atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanța ei nu este suficientă pentru a considera că situațiile financiare nu sunt corecte și sincere și că nu dau o imagine fidelă asupra poziției și situației financiare precum și rezultatului exercițiului.
Oricare ar fi natura neregularităților, auditorul își prezintă în raport opinia, precizănd:
- natura dezacordului;
- postul și suma respectivă;
- influența asupra rezultatului net.

235. Conținutul raportului de audit.
Raportul de audit trebuie să conțină:
- relația contractuală de executare a misiunii de audit;
- observațiile reieșite din diverse verificări;
- informațiile a căror mențiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanției pentru acționari și terți că un personal calificat a obținut asigurarea că situațiile financiare oferă o imagine fidelă, clară și completă poziției financiare, performanțelor și situației financiare generale a intreprinderii;
- mențiunea că situațiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.
Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:
- menționarea responsabilităților pentru auditor și pentru conducerea intreprinderii;
- descrierea obiectivelor și natura misiunii de audit;
- situațiile care fac să apară incertitudini;
- natura și locul observațiilor în raport.

236. Rolul raportului de audit.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 700 stabilește procedurile și principiile fundamentale și modalitățile lor de aplicare cu privire la forma și conținutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situațiilor financiare ale unei entități (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoartele emise și în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:
- instrument de comiunicare cu utilizatorii situațiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precum și cu acționarii pentru decizii economice;
- instrument de confirmare a încrederii publicului și acționarilor în situațiilor financiare prezentate de o entitate;
- instrument de identificare a responsabilităților pentru auditor și pentru conducerea entității auditate.
Răspunderea conducerii entității auditate se referă la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.
Responsabilitățile auditorului sunt de trei naturi:
• responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situațiile financiare auditate;
• responsabilități secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementări diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici și proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicită ca, de exemplu, răspunsul la obligația legală de verificare dacă registrele contabile au fost ținute corect și la zi);
• responsabilități adiționale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi și alte reglementări, pot fi abordate tehnici și proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele reglementări specifice (piața de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.

237. Rolul și conținutul notei de sinteză.
Pentru a permite auditorului să-și facă o părere definitvă asupra situațiilor financiare, este util să-și stabilească o “notă de sinteză” care recapitulează toate puncyele importante ale lucrării, care pot avea o incidență asupra deciziei finale.
Nota de sinteza este stabilită pe o foaie de lucru care presupune:
- o referire la foaia de lucru în care punctul reținut ca important este dezvoltat;
- o descriere sumara a punctului respectiv;
- poziția auditorului (punctul său de vedere).
Descrierea punctelor respective se va referi la toate elementele importante ale desfasurării lucrărilor și în special la:
- problemele tehnice întâlnite și maniera în care au fost rezolvate;
- punctele în suspensie care necesită primirea unei informații complementarea;
- domeniile care necesită o luare de poziție și o decizie finală a auditorului;
- o listă a modificărilor propuse, evidențiindu-le pe cele care au fost contabilizate și separat pe cele care încă nu au fost acceptate de întreprindere.
Poate fi utilă, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat al evenimentelor semnificative care au marcat viața întreprinderii în timpul exercițiului ca, de exemplu:
- evoluția principalelor elemente din situațiile financiare;
- produse (activitați) noi;
- schimbări în strategia întreprinderii.

238. Rolul și conținutul chestionarului de sfârșit de misiune.
Chestionarul sfârșitului lucrărilor permite asigurarea că toate elementele au fost reunite, că normele au fost respectate și că dosarele sunt complete.
Întrebările din chestionar trebuie să recapituleze toate lucrările ce trebuie efectuate potrivit standardelor normelor de audit și procedurilor interne ale cabinetului și se pot grupa după cum urmează:
-întinderea lucrărilor;
- delegarea lucrărilor către membrii echipei și supervizarea activității lor;
- conținutul bilanțului contabil;
- raportările;
- comunicările cu conducerea întreprinderii;
- latura administrativă.

239. Rolul și conținutul scrisorii de afirmare.
Auditorul poate consemna în foile sale de lucru proba afirmațiilor primite de la conducători, efectuând o sinteză a convorbirilor sale obținând o scrisoare de afirmare, care poate imbrăca forma:
- fie a unei scrisori emanând de la conducători;
- fie a unei scrisori a auditorilor amintind termenii afirmatiei verbale primite de la conducători, recunoscute cum se cuvine și confirmate de ei.
Daca conducătorii refuză să ateste printr-o scrisoare de afirmare afirmațiile pe care auditorul le consideră necesare, acest refuz va constitui o limitare a întinderii lucrărilor sale.
Scrisoarea de afirmare permite:
- clarificarea răspunderilor ce revin conducătorilor întreprinderii și auditorului;
- înștiințarea conducerii întreprinderii asupra modului de influențare a situațiilor financiare de către informațiile pe care numai ea le deține.
Aceasta scrisoare de afirmare nu înlocuiește procedurile de verificare ce trebuie efectuate de către auditori.

240. Utilizarea lucrărilor unui alt auditor.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 600 stabilește procedurile și principiile fundamentale și modalitățile lor de aplicare referitoare la utilizarea de către un auditor, în cadrul unei misiuni de audit de bază, la o entitate a lucrărilor realizate de către un alt auditor, asupra situațiilor financiare ale unuia sau mai multor sub-grupuri incluse în situațiile financiare ale acelei entități. El nu se aplică în cazul când doi sau mai mulți auditori sunt numiți coauditori și nici relațiilor auditorului cu auditorul precedent.
Când auditorul principal utilizează lucrările unui alt auditor, auditorul principal trebuie să determine incidența acestor lucrări asupra propriului său audit.
Auditorul principal este auditorul responsabil de examenul situațiilor financiare ale unei entități. Expresia alt auditor, desemnează auditorul – altul decât auditorul principal – responsabil de examenul informațiilor financiare ale unui subgrup, incluse în situațiile financiare auditate de către auditorul principal.
a) Acceptarea misiunii de auditor principal
Auditorul trebuie să stabilească dacă participarea sa la lucrările de audit pe ansamblu este suficientă pentru a-i permite să acționeze ca auditor principal.
b) Proceduri puse în lucru de către auditorul principal
- evaluarea competenței profesionale a altui auditor;
- obținerea de elemente probante care dovedesc că lucrările acelui alt auditor răspund obiectivelor auditorului principal în cadrul misiunii sale de audit.
Cunoscând contextul în care auditorul principal va folosi lucrările sale, celălalt auditor trebuie să coopereze cu auditorul principal. De exemplu, acest alt auditor va aduce la cunoștința auditorului principal orice aspect al activității sale care nu se poate realiza conform modalităților stabilite; la rândul său celălalt auditor va fi informat despre orice problemă apărută în activitatea auditorului principal care poate avea o incidență importantă asupra propriei sale activități.

241. Utilizarea lucrărilor auditorului intern.
Auditorul trebuie să analizeze activitățile auditorului intern și incidențele potențiale asupra procedurilor de audit ale sale.
Auditorul intern, făcând parte din structurile intreprinderii, are printre obiectele sale examenul, evaluarea și controlul pertinenței și eficacității sistemelor contabile și de control intern; anumite aspecte ale lucrărilor sale pot fi utile auditorului extern.
Printre activitățile auditorului intern care pot fi utile auditorului extern se pot menționa:
- examenul sistemelor contabile de control intern;
- examenul informațiilor financiare și de gestiune;
- evaluarea costurilor, rentabilitatea și eficiența unor tranzacții și operațiuni;
- examenul modului de respectare a textelor legislative precum și al politicilor și directivelor stabilite de conducerea intreprinderii.
Auditorul extern are obligația să obțină o cunoaștere suficientă a activităților auditului intern pentru a planifica și aborda în mod eficient auditul.
În evaluarea lucrărilor auditorului intern, auditorul extern va ține seama de următoarele criterii:
- statutul auditorului intern în cadrul intreprinderii;
- natura și întinderea lucrărilor de audit intern efectuate;
- competențe tehnice; pregătire tehnică adaptată și o experiență ca auditor intern;
- organizarea profesională; planificarea, supravegherea, controlul și documentarea corectă a lucrărilor, existența manualelor de audit, programarea de lucru și a dosarelor de lucru corespunzătoare

242. Utilizarea lucrărilor unui expert.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr.620 stabilește procedurile și principiile fundamentale și modalitățile lor de aplicare în cazul utilizării lucrărilor unui expert ca și elemente probante.
Prin expert se înțelege o persoană sau un cabinet care posedă competențe, cunoștințe și o experiență specifică într-un domeniu specific, altul decât cel care presupune cunoștințe de contabilitate și audit.
Expertul poate fi angajat de către intreprindere, angajat de către auditor, salariat al intreprinderii sau salariat al auditorului.
În primul rând auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente și adecvate care să demonstreze că pot fi utilizate lucrările unui anume expert în cadrul misiunii sale de audit.
Utilizarea lucrărilor unui expert se face în următoarele situații:
- evaluarea unor anumite active: clădiri, construcții, terenuri, echipamente, opere de artă, pietre prețioase;
- evaluarea stării fizice a unor active precum minereuri, zacăminte, resurse petroliere sau stabilirea duratei de viață rămasă a unor active corporale;
- evaluări actuariale;
- evaluarea stadiului de avansare în realizarea fizică a unor produse sau lucrări de construcții;
- avize juridice în ce privește interpretarea unor acorduri, statute sau reglementări.
Când are în vedere să folosească lucrările unui expert, auditorul trebuie să țină cont de:
- caracterul semnificativ al elementului respectiv din situațiile financiare;
- riscul de eroare datorat naturii și complexității elementului respectiv din situațiile financiare;
- volumului și calității altor elemente probante disponibile.
În al doilea rând auditorul trebuie să verifice competența profesională a expertului: calificările profesionale, diplome, înscrierea ca membru într-un organism profesional, experiența și reputația sa în domeniul în care se intenționează a fi folosit.
În al treilea rând auditorul trebuie să evalueze obiectivitatea expertului. Riscul unei lipse de obiectivitate este mai ridicat în cazul expertului angajat al intreprinderii și al expertului legat într-un fel sau altul de intreprinderea auditată.
În al patrulea rând auditorul trebuie să strângă elemente probante suficiente și adecvate care să demonstreze că întinderea lucrărilor expertului răspunde obiectivelor auditului. Aceasta se poate realiza examinând instrucțiunile scrise date de către intreprindere expertului, instrucțiuni care se pot referi la teme precum:
- obiectivele și întinderea lucrărilor expertului;
- o deschidere generală a problemelor specifice care vor fi tratate în raportul expertului;
- condițiile de acces ale expertului la informații;
- confidențialitatea informațiilor despre intreprindere;
- informații referitoare la ipotezele și metodele de lucru pe care le va folosi expertul.
Auditorul trebuie să stabilească dacă lucrările expertului pot constitui un element probant cu privire la aprecierea criteriilor ce trebuiesc îndeplinite de situațiile financiare; el va stabili în mod deosebit dacă rezultatele la care a ajuns expertul au fost corect luate în seamă la elaborarea situațiilor financiare; dacă el va stabili că lucrările expertului nu permit reunirea elementelor probante, poate angaja un alt expert sau va emite o opinie calificată.
Când auditorul nu modifică raportul său, el nu trebuie să facă mențiune de utilizarea lucrărilor expertului.

243. Elementele posterioare închiderii exercițiului.
Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) nr. 10 stabilește tratamentul în situațiile financiare a evenimentelor favorabile și nefavorabile care survin după data închiderii exercițiului, care pot fi de două tipuri:
- evenimente care furnizează informații în legătură cu fapte care existau la data închiderii exercițiului; sunt acele evenimente care aduc o mai amplă confirmare a circumstanțelor existente la data închiderii;
- evenimente care furnizează informații bazate pe fapte survenite după data închiderii exercițiului; sunt evenimente care indică circumstanțe noi, apărute după data închiderii.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 560 stabilește obligațiile pentru auditor de a lua în considerare incidențele evenimentelor posterioare închiderii exercițiului, atât asupra situațiilor financiare cât și asupra raportului său, distingându-se trei etape:
- fapte descoperite până la data raportului de audit;
- fapte descoperite după data raportului de audit, dar înaintea publicării situațiilor financiare;
- fapte descoperite după publicarea situațiilor financiare.

244. Faptele descoperite până la data raportului de audit.
Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri care urmăresc strângerea de elemente probante suficiente și adecvate care să justifice faptul că au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustări ale situațiilor financiare sau informații suplimentare în anexe, până la data raportului său.
Procedurile menite să identifice evenimentele care pot face obiectul unei ajustări a situațiilor financiare sau unei informații în anexe, vor fi puse în lucru la o dată cât mai apropiată de data raportului de audit și vor cuprinde acțiunile următoare:
- examinarea facturilor de cumpărări, de vânzări, a avizelor de expediție sau a notelor de intrare-recepție ale perioadei posterioare închiderii exercițiului, pentru a verifica dacă operațiile respective nu sunt aferente exercițiului închis (controlul principiului independenței exercițiului);
- examinarea încasărilor posterioare închiderii pentru a verifica reactivarea creanțelor;
- cercetarea facturilor de vânzare posterioare închiderii pentru a se încredința că stocurile nu sunt evaluate la o sumă superioară valorii lor de realizare sau invers;
- analiza procedurilor stabilite de conducerea intreprinderii pentru a se asigura că evenimentele posterioare închiderii au fost bine identificate;
- consultarea proceselor verbale ale adunării generale a acționarilor, ale consiliului de administrație, ale comitetului de audit, ale comitetului de direcție, care au avut loc după data închiderii exercițiului;
- analiza altor informații financiare luate, previziuni de trezorerie și alte rapoarte ale conducerii intreprinderii;
- cereri, sau cereri suplimentare de informații de la oficiul juridic sau de la avocații intreprinderii în legătură cu procesele pe rol;
- corespondența înregistrată la conducerea intreprinderii în legătură cu subiecte, cum ar fi:
• situația actuală a unor elemente contabilizate pe baza unor date preliminare sau neconcludente;
• noi angajamente, împrumuturi, garanții acordate sau primite;
• vânzări de active realizate sau avute în vedere;
• noi acțiuni sau obligațiuni emise sau prevăzute a fi emise, proiecte de fuziune, sau alte căi de restructurări;
• active care fac obiectul unor pretenții de proprietate, distruse din diferite cauze (incendii, inundații etc.);
• evoluția unor riscuri;
• alte evenimente care ar pune în discuții continuitatea exploatării.
Dacă, prin aplicarea procedurilor de mai sus, auditorul descoperă că evenimentele posterioare au o incidență semnificativă asupra situațiilor financiare, el trebuie să determine dacă acestea au fost corect avute în vedere și au făcut obiectul unei informații corespunzătoare în notele anexe la situațiile financiare.
Când un subgrup, filială sau sucursală face obiectul unui audit din partea altui auditor, auditorul va examina procedurile acestui alt auditor referitoare la evenimentele posterioare, precum și necesitatea de a-l informa de data prevăzută pentru semnarea propriului său raport de audit.

245. Fapte descoperite după data raportului de audit dar înaintea publicării situațiilor financiare.
Auditorul nu este ținut să aplice proceduri sau să facă investigații referitoare la situațiile financiare, după data raportului de audit. Conducerea intreprinderii, însă, trebuie să informeze auditorul asupra evenimentelor suvenite între data raportului de audit și data publicării situațiilor financiare și care sunt susceptibile să aibă o influență asupra acestora.
Când auditorul a luat la cunoștință, după data raportului său dar înaintea publicării situațiilor financiare, de evenimente care riscă să aibă o incidență semnificativă asupra acestora, auditorul trebuie să stabilească dacă trebuie să ceară cercetarea situațiilor financiare și să discute aspectele în cauză cu conducerea intreprinderii pentru a stabili măsurile care se impun.
Dacă conducerea intreprinderii corectează situațiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile necesare și va furniza conducerii intreprinderii un alt raport de audit, în nici un caz data noului raport nu va putea fi anterioară datei semnării sau aprobării situațiilor financiare și, în consecință, procedurile menționate mai sus se vor prelungi până la data noului raport de audit.
Dacă conducerea intreprinderii refuză să corecteze situațiile financiare iar auditorul consideră necesare aceste corecturi, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă; dacă raportul de audit apucase să fie depus, auditorul cere conducerii intreprinderii să nu publice, către terți, situațiile financiare și raportul de audit iar, dacă aceasta decide totuși publicarea, auditorul va lua măsurile adecvate pentru a evita ca terții să utilizeze raportul său.

246. Fapte descoperite după data publicării situațiilor financiare.
După publicarea situațiilor financiare auditorul nu este ținut să procedeze la vreo investigație.
Dacă însă auditorul a luat la cunoștință, după publicarea situațiilor financiare, de existența unui eveniment care, dacă ar fi fost cunoscut la data semnării raportului său, l-ar fi condus la modificarea opiniei, el trebuie să stabilească dacă este cazul corectării situațiilor financiare și să discute aspectele respective cu conducerea intreprinderii.
În cazul în care conducerea intreprinderii corectează situațiile financiare, auditorul va controla măsurile luate de conducerea intreprinderii pentru a se asigura că toate persoanele care sunt în posesia situațiilor financiare nemodificate au luat cunoștință de corectarea acestora și va întocmi un nou raport de audit asupra situațiilor financiare. Acest nou raport de audit trebuie să cuprindă un paragraf de observații făcând trimitere la o notă anexă la situațiile financiare care cuprinde motivele corecției situațiilor financiare publicate anterior. Data noului raport de audit nu va fi anterioară celei de aprobare a situațiilor financiare corectate.
În cazul în care conducerea intreprinderii nu ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate persoanele care au în posesie situațiile financiare și raportul de audit publicate anterior au fost corect informate de situație și nu corectează situațiile financiare chiar dacă auditorul a solicitat corectarea, auditorul va face cunoscut conducerii intreprinderii că va lua toate măsurile pentru a evita ca terții să utilizeze raportul său de audit.
Nu este necesară corectarea situațiilor financiare și stabilirea unui nou raport de audit atunci când situațiile financiare ale exercițiului următor sunt pe punctul de a fi publicate, cu condiția ca o informație corespunzătoare despre situația existentă să fie furnizată în notele anexate la aceste situații financiare.

247. Examenul situațiilor financiare: solduri de deschidere.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 510 reglementează procedurile și principiile fundamentale și modul lor de aplicare în ce privește soldurile de deschidere. În misiunile inițiale de audit, auditorul trebuie să găsească elemente probante suficiente și adecvate care să-i permită să se asigure că:
- soldurile de deschidere nu conțin anomalii care să aibă o influență semnificativă asupra situațiilor financiare ale exercițiului în curs;
- soldurile de închidere ale exercițiului precedent au fost corect preluate sau, în cazuri deosebite, au fost ajustate retroactiv;
- politicile de închidere a conturilor și metodelor de evaluare folosite au fost aplicate în mod constant, sau modificarea acestora a fost corect înregistrată și descrisă în notele anexe.
Când situațiile financiare ale exercițiului precededent au fost auditate de un alt auditor, auditorul actual poate găsi elementele probante examinând dosarele de lucru ale auditorul precedent.
Dacă situațiile financiare precedente nu au fost auditate acesta va pune în lucru alte proceduri.
Dacă prin aplicarea procedurilor specifice nu se obțin elemente probante suficiente și adecvate cu privire la soldurile de deschidere, auditorul trebuie să emită o opinie cu rezerve sau se va afla în imposibilitatea de a emite o opinie.

248. Examenul situațiilor financiare.
Situațiile financiare (bilanț, contul de profit și pierdere și celelalte componente) constituie documente de sinteză a contabilității asupra cărora auditorul își exprimă opinia.
Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului să obțină unele elemente probante pe baza cărora să tragă concluzii cu privire la diferite posturi și rubrici din situațiile financiare.
Pentru a-și putea exprima opinia, auditorului trebuie să confirme că situațiile financiare sunt în acord cu concluziile sale și că ele reflectă corect deciziile conducerii intreprinderii și dau o imagine fidelă activității și situației financiare a intreprinderii.
Examenul situațiilor financiare are ca obiect verificarea:
- faptului că bilanțul, contul de profit și pierdere și celelalte componente ale situațiilor financiare sunt coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile și reglementărilor în vigoare și țin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;
- faptului că anexele comportă toate informațiile de importanță semnificativă asupra situației patrimoniale, financiare și rezultatele obținute.
Tehnicile de examinare se bazează pe:
- stabilirea ratiourilor obișnuite de analiză financiară și compararea lor cu cele ale exercițiilor precedente și ale sectorului de activitate;
- comparațiile între datele reieșite din situațiile financiare și datele anterioare, posterioare și previziunile intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
- compararea în procent față de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit și pierdere.
Un obiectiv central al examinării situațiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o imagine fidelă clară și completă:
- poziției financiare intreprinderii;
- rezultatelor financiare;
- situației financiare.
În cadrul acțiunilor de verificare a bilanțului contabil, auditorul își divizează diligențele verificând și satisfacerea unor reguli generale și particulare.
Reguli generale:
- bilanțul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare;
- bilanțul contabil este întocmit sub o formă comparativă;
- elementele de activ și pasiv sunt evaluate separat fără să se opereze compensații;
- bilanțul de deschidere corespunde cu bilanțul de închidere al exercițiului precedent.
Reguli particulare. Auditorul verifică modul de înregistrare a:
- capitalurilor proprii;
- împrumuturi și datorii asimilate;
- imobilizări;
- stocuri și producție în curs de execuție;
- conturile de terți;
- conturile de provizioane;
- conturile de trezorerie.
În legatură cu rezultatul exercițiului, auditorul :
- examinează unele conturi de cheltuieli;
- examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe și impozite asupra conturilor de venituri;
- examinează situația comparativă a diverselor conturi de venituri și cheltuieli.
ÎIn legatură cu anexele la situațiile financiare, auditorul examinează informațiile furnizate de acestea, analizând în mod deosebit:
- evoluția conturilor prezentate de aceste anexe;
- respectarea modului și metodelor de evaluare a posturilor din bilanț și din contul de profit și pierdere;
- metodele utilizate pentru calculul amortizării și provizioanelor și fundamentarea lor.

249. Particularități privind părțile afiliate (legate) în audit.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 550 stabilește procedurile și principiile fundamentale, precum și modalitățile lor de aplicare în ce privește responsabilitățile auditorului referitoare la tranzacțiile între părți legate (afiliate), așa cum sunt ele definite prin Standardul Internațional de Contabilitate nr. 24 “Părți legate”.
Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri de audit în vederea reuniunii de elemente probante referitoare la identificarea de către conducerea intreprinderii a părților legate (afiliate), precum și la informațiile prezentate în anexe privind efectele tranzacțiilor și operațiilor între părțile legate, care au o influență semnificativă asupra situațiilor financiare.
În timpul lucrărilor de audit, auditorul dă atenție operațiilor care par neobișnuite și care pot indica existența părților legate până atunci necunoscute ca, de exemplu:
- operațiuni efectuate în condiții comerciale anormale, mai ales în ce privește prețul, rata dobânzii, garanții și condiții de rambursare neobișnuite;
- operații a căror existență nu pare justificată prin nici o motivație logică;
- operații a căror substanță diferă de forma acestora;
- operații efectuate pe căi neobișnuite;
- volum prea ridicat sau operații importante realizate cu unii clienți sau furnizori, în raport cu alții;
- operații neânregistrate.
Printre procedurile puse în lucru de auditor se pot folosi:
- controalele detaliate asupra unor operații, tranzacții, rulaje sau solduri;
- consultarea proceselor verbale ale adunărilor generale ale acționarilor și ale consiliului de administrație;
- acordarea unei atenții deosebite unor operații de la sfârșitul perioadei;
- acordarea contractelor și convențiilor de împrumut;
- examenul operațiilor de cumpărări sau vânzări pe părți ale unei societăți în participație;
- examenul operatțiilor și tranzacțiilor între părți legate identificate;
- obținerea unei declarații de la conducerea intreprinderii prin care să ateste că informațiile prezentate cu privire la identificarea părților legate sunt exhaustive și au fost corect descrise în anexele la situațiile financiare.

250. Ipoteza continuității activității în auditul situațiilor financiare.
În timpul planificării și realizării misiunii de audit, auditorul trebuie să aprecieze temeinicia utilizării de către conducerea intreprinderii a convenției contabile de bază de continuare a activității, la elaborarea situațiilor financiare.
Exemple de fapte sau evenimente care, luate izolat sau împreună, constituie semne de întrebare asupra valabilității convenției contabile de bază de continuare a exploatării, fără a fi exhaustive, sunt:
- capitaluri proprii sau fond de rulment negative;
- împrumuturi care ajung la scadență, fără perspectivă realizată de rambursare sau reeșalonare, sau recurgerea excesivă la credite pe termen scurt pentru a finanța active pe termen lung;
- indicii privind retragerea suportului financiar de către creditori;
- marje brută de autofinanțare negativă;
- indicatori financiari cheie, nefavorabili;
- pierderi din exploatare sau degradări importante ale activelor;
- stoparea politicii de distribuire de dividende;
- insuficiența trezoreriei pentru a face plățile la scadență;
- refuzul creditelor – furnizori;
- părăsirea intreprinderii de către cadrele de conducere;
- pierderea unor piețe importante, a unor licențe importante sau furnizori principali;
- mișcări sociale, sau lipsa materiilor prime de bază;
- proceduri judiciare în curs care, dacă sunt pierdute, pot avea consecințe financiare grave;
- schimbări legislative sau politici guvernamentale care riscă să aibă efecte nefavorabile asupra intreprinderii.
Responsabilitatea auditorului constă în aprecierea modului în care conducerea intreprinderii a utilizat convenția contabilă de bază a continuității activității și dacă există incertitudini semnificative în ce privește capacitatea intreprinderii de a continua activitatea și care ar fi trebuit să fie prezentate în anexe. El trebuie să colecteze elemente probante suficiente și adecvate pentru a confirma existența unei incertitudini semnificative referitoare la continuitatea exploatării.
Auditorul se poate găsi în una din următoarele situații:
a) a fost aplicată convenția contabilă de bază a continuității activității dar există o incertitudine semnificativă. În acest caz se verifică dacă în notele anexe au fost descrise corect faptele susceptibile de a pune în discuție continuitatea activității; în caz afirmativ, el va emite o opinie fără rezerve dar va introduce un paragraf de observații; în caz negativ, el va emite o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă;
b) situațiile financiare au fost stabilite în condiții de continuitate a activității dar în raționamentul său profesional, auditorul reține că intreprinderea nu va fi în măsură să continue activitatea; în acest caz, el va emite o opinie defavorabilă;
c) conducerea intreprinderii refuză să facă sau să completeze analizele sale pentru a evalua de o manieră completă aspectele legate de continuitatea activității; auditorul poate introduce o rezervă în raportul său, ca urmare a limitării întinderii lucrărilor sale.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 570 stabilește procedurile și principiile fundamentale, cât și modul lor de aplicare în ce privește responsabilitățile auditorului în legătură cu aplicarea convenției contabile de bază a continuării activității la elaborarea situațiilor financiare ale intreprinderii.

251. Auditul estimărilor contabile.
Estimarea contabilă desemnează o evaluare aproximativă a sumei unui element în absența unei metode precise de măsurare (determinare). Cele mai frecvente estimări contabile se referă la:
- provizioane pentru deprecierea stocurilor și creanțelor;
- amortizarea imobilizărilor asupra duratei lor de viață estimată;
- venituri anticipate;
- impozite amânate;
- provizioane pentru riscuri privind procesele în curs;
- pierderi asupra unor contracte pe termen lung;
- provizioane pentru garanții.
Auditorul trebuie să reunească elementele probante suficiente și adecvate asupra estimărilor contabile cuprinse în situațiile financiare: caracterul rezonabil al acestor estimări și corecta și completa prezentare a informațiilor în anexe.
În acest scop, auditorul poate:
- examina și testa procedurile urmate de conducerea intreprinderii pentru efectuarea estimării;
- utiliza o estimare independentă pentru a o compara cu cea efectuată de conducerea intreprinderii;
- revedea evenimentele posterioare închiderii exercițiului pentru a stabili dacă estimarea se confirmă.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 540 stabilește procedurile și principiile fundamentale cât și modul lor de aplicare în ce privește auditul estimărilor contabile conținute în situațiile financiare.

252. Procedurile analitice în auditul situațiilor financiare.
Procedurile analitice cuprind compararea informațiilor financiare ale intreprinderii:
- cu informațiile comparabile ale exercițiilor precedente;
- cu rezultatele stabilite de intreprindere – bazate pe bugete sau pe previziuni – sau estimate de auditor (cum ar fi cele privind cheltuielile cu amortizările);
- cu informațiile similare din sectorul de activitate din care face parte intreprinderea.
Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit și anume:
- pentru a ajuta auditorul să planifice natura, calendarul și întinderea altor proceduri de audit (etapele anterioare);
- în controalele substantive pentru găsirea elementelor probante;
- ca mijloc de revizuire a coerenței de ansamblu a situațiilor financiare (etapa V - următoare).
Atunci când auditorul folosește procedurile analitice ca și controalele substantive, trebuie să țină seama de unii factori precum:
- obiectivele procedurilor analitice și gradul de fiabilitate al lor;
- disponibilitatea informațiilor și fiabilitatea lor;
- sursele informațiilor disponibile; sursele externe independente sunt în general mai fiabile decât sursele interne;
- caracterul comparabil al surselor disponibile;
- cunoștințele dobândite cu auditurile precedente etc.
tehnica procedurilor analitice este reglementată prin Standardul Internațional de audit (ISA) nr. 520.

253. Confirmarea externă (directă).
Este o procedură care constă în a cere unui terț având legături de afacere cu intreprinderea verificată, să confirme direct auditorului informațiile privind existența operațiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determina condițiile și întinderea acestei proceduri.
Procedura se demarează cu acordul conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două situații:
- sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;
- sau consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante față de limitele impuse de conducerea intreprinderii, care va suporta consecințele necesare cu privire la certificare.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 505 definește principalele cazuri în care auditorul are obligația să procedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:
- confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacții;
- confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor și alte informații considerate necesare;
- confirmarea conturilor de clienți și debitori;
- confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignație și alte stocuri la terți;
- valori imobiliare cumpărate prin intermediari financiari;
- împrumuturi de la terți;
- confirmarea soldurilor costurilor de furnizori și creditori.
Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când terțul solicitat își exprimă acordul asupra informației primită sau furnizează chiar el informația, sau negativă, atunci când terțului solicitat I se cere să nu răspundă decât în cazul în care nu este de acord cu informația care i s-a prezentat.
Auditorul trebuie să ia în considerație orice fapt de natură să pună în discuție fiabilitatea răspunsului obținut la cererea de confirmare externă (directă).
Procedurile și principiile fundamentale, precum și modalitățile lor de aplicare, în legătură cu utilizarea de către auditor a procedurii confirmării externe (directe) ca mijloc de obținere a elementelor probante, sunt reglementate prin Standardul Internațional de Audit (ISA) nr.505, aplicabil începănd cu auditul situațiilor financiare ale anului 2001.

254. Tehnica observării fizice.
Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenței unui activ, însă ea nu aduce decât o parte din elementele probante necesare și anume numai existența bunului respectiv; celelalte elemente probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.
Acțiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:
- intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiții de fiabilitate; această fază a intervenției constă în studierea procedurilor de inventariere și se situează deci înaintea inventarierii propriuzise;
- aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile și se situează în timpul inventarierii propriu-zise;
- lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla dacă cantitățile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor și se situează deci după inventarierea propriu-zisa.

255. Tehnica sondajului.
Ținând seama de numărul de operații efectuate de intreprindere, auditorul nu poate verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile unui cont. El caută elementele probante pe un eșantion adecvat, utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecărei situații.
Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecționarea unui anumit număr sau părți dintr-o mulțime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obținere a elementelor probante și extrapolarea rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga masă sau mulțime. Tehnica sondajului este reglementată de Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 530.
Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de două naturi diferite;
- în unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcționării controlului intern, auditorul caută să demonstreze că elementele care constituie masa, mulțimea, prezintă o caracteristică comună (de exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuțiilor;
- în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice valoarea dată unei mulțimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.
Auditorul poate folosi în general două tipuri de sondaje: sondajul statistic și sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experiența sa profesională; acesta din urmă, însă, nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga masă sau mulțime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului și de gradul de credibilitate pe care acesta dorește să îl dea concluziilor sale.
Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupra eșantionului și parcurgerea unor etape obligatorii.
Deciziile prealabile executării sondajului pot fi prezentate schematic astfel:

Controlul întregii mase sau mulțimi


Nu


Nu Sondaje asupra ansamblului mulțimii

Definirea obiectelor și alegerea mulțimii (masei) Este suficient un control prin sondaj? Mulțimea conține elemente cheie? Verificarea elementelor cheie este suficientă?

→ Da
→ Da
→ Da
→ Controlul tuturor elementelor cheie


Nu Controlul tuturor elementelor cheie plus sondajele asupra restului mulțimii



256. Elementele probante: definiție, rol, criterii de apreciere.
Potrivit Standardelor Internaționale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“audit evidence” sau “eléments probants”) reprezintă informații obținute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta își fondează opinia; aceste informații constau în documente justificative și documente contabile care stau la baza situațiilor financiare și care sunt coroborate cu informații din alte surse.
Elementele probante sunt obținute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalele substantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedură sunt testele care permit obținerea de elemente probante privind eficacitatea conceperii și funcționării sistemelor contabile și de control intern. Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în contabilitatea intreprinderii și constau în proceduri care urmăresc obținerea elementelor probante prin care sunt detectate anomalii semnificative în situațiile financiare; ele sunt de două tipuri:
- controale privind tranzacțiile, operațiile și soldurile conturilor;
- proceduri analitice care constau în analiza tendințelor și ratiourilor (rapoartelor) semnificative, examenul variațiilor și examene de coerență cu alte informații.
În funcție de credibilitatea informațiilor obținute în etapele precedente, auditorul stabilește programele de control a conturilor pe baza cărora să poată obține elementele probante necesare fundamentării opiniei sale.
Această etapă a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a putea exprima o opinie motivată asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectării regulilor legale și regulamentare de către intreprindere și anume:
- regulile de prezentare și de evaluare stipulate în normele legale și în cele profesionale;
- reguli de prudență;
- regulile referitoare la inventarieri;
- reguli de ținere a registrelor și a contabilității;
- existența activelor și faptul că acestea aparțin intreprinderii;
- pasivele patrimoniale, veniturile și cheltuielile privesc intreprinderea în cauză.
Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiții de calitate pentru a putea să stea la baza fondării unei opinii: să fie suficiente și să fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabilește în raport cu numărul de elemente probante colectate; caracterul just se apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu pertinența, fiabilitatea lor. În mod normal, auditorul consideră necesar să se sprijine pe elemente probante care nu sunt concludente prin ele însele, dar care contribuie la elaborarea convingerii sale. El poate deseori să fie determinat să caute elemente probante de sursă sau natură diferită pentru a corobora o aceeași afirmație.
Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-și facă o opinie cu privire la situațiile financiare. În general, auditorul nu examinează totalitatea informațiilor la care are acces pentru a-și forma opinia, în măsura în care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie de operații sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe raționament profesional sau eșantion statistic.
Factorii care influențează raționamentul auditorului în legătură cu ceea ce constituie elemente probante suficiente cuprind:
- Importanța riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:
• natura elementelor în cauză;
• adecvarea controlului intern;
• natura activităților realizate;
• existența unor situații susceptibile de a exercita o influență neobișnuită asupra conducerii intreprinderii;
• situația financiară a intreprinderii.
- Importanța relativă a elementului avut în vedere, ținând seama de ansamblul informațiilor bilanțului contabil.
- Experiența căpătată în cursul unor auditări anterioare.
- Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau erori.
- Tipul de informație disponibilă.
În cazul obținerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor contabile și de control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la:
- conceperea sistemelor contabile și de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o manieră care să prevină sau să detecteze și corecteze anomalii semnificative?
- funcționarea sistemelor contabile și de control intern; aceste sisteme au funcționat de o manieră satisfăcătoare pe toată perioada?
În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigură de posibilitatea obținerii unor afirmații în materie:
 de existență: controlul intern există?
 de eficacitate: controlul intern funcționează eficace?
 de permanență: controlul a funcționat eficace pe toată perioada în cursul căreia auditorul înțelege să se sprijine pe el?
În cazul obținerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să determinedacă elementele rezultate din aceste controale precum și din testele de procedură sunt suficiente și adecvate pentru a stabili dacă la elaborarea situațiilor financiare de către conducerea întreprinderii au fost întrunite criteriile următoare:
 de existență: un element al activului sau pasivului există la un moment dat;
 de drepturi și obligații: un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element de pasiv este o obligație pentru intreprinderea dată, la un moment dat;
 de apartenență (de realitate) tranzacțiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată și s-au produs în cursul perioadei respective;
 de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzacțiile sau evenimentele au fost înregistrate și toate faptele importante au fost menționate;
 de evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a făcut la valoarea lor de inventar;
 de măsurare: o operație sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa de tranzacționare și un venit sau o cheltuială aparțin perioadei;
 de prezentare si publicitate: o informație este prezentată, clasată și descrisă conform referențialului contabil aplicabil.
Obținerea de elemente probante privind o informație dată, de exemplu, existența de stocuri, nu scutește obținerea de elemente probante pentru o altă afirmație, de exemplu, evaluarea lor.
Auditorul poate obține un grad de certitudine mai ridicat atunci când elementele probante adunate, de origine și de natură diferite, sunt concordante. În acest caz, auditorul poate obține un grad de certitudine global superior celui pe care îl obține din fiecare din elementele probante luate izolat. Invers, atunci când elementele probante obținute din surse diferite nu sunt concordante între ele, poate fi necesară folosirea unor proceduri suplimentare în scopul rezolvării contradicției.
Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru obținerea unor elemente probante și utilitatea informației obținute. Cu toate acestea, dificultățile și costurile suportate pentru a controla un element deosebit nu pot justifica valabil, prin ele însele, omisiunea unei proceduri.
Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o informație care prezintă o importanță semnificativă, el trebuie să se străduiască să obțină elemente probante suficiente pentru a elimina aceste dubii. Dacă nu este în măsură să obțină aceste elemente probante suficiente, el nu trebuie să formuleze o opinie fără rezervă.

257. Programul de control: rol, conținut, forme de prezentare.
Nu există un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv de rezultatele etapelor precedente și de caracteristicile fiecărei intreprinderi.
După cum s-a văzut, etapa de cunoaștere a intreprinderii a permis determinarea domeniilor semnificative, a zonelor de risc și a naturii operațiilor; în etapa referitoare la aprecierea controlului intern, auditorul a avut posibilitatea identificării existenței controlului intern pe care se poate sprijini și verificării modului de funcționare a acestuia. Numai în funcție de aceste fluxuri de informații și de gradul de fiabilitate al lor auditorul își stabilește programul de control al conturilor care, așa cum s-a mai amintit, poate fi restrâns sau extins.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune și foaia de sinteză a aprecierii controlului intern, documente ce asigură legătura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conține rubricile următoare:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secțiunile situațiilor financiare; aceste controale trebuie cât mai bine detaliate pentru a fi ușor de identificat documentele și informațiile necesare a se solicita intreprinderii;
- întinderea eșantionului: ținând seama de pragul de semnificație și de evenimentele erori ce pot fi descoperite, este indicat ca în această coloană să se menționeze volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că, calitatea unui control depinde de data la care s-a efectuat. Această coloană va fi completată pe măsura avansării programului de control, ceea ce permite urmărirea cronologică a lucrărilor;
- o referință pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se folosește pentru supervizarea lucrărilor și pentru a stabili sinteza rezultatelor controalelor.
Un exemplu de structură a unui program de control se prezintă astfel:

Dosar Program de control
- controlul imobilizărilor - Ref:
Pag:
Exercițiu Auditor: Data:
Viza responsabilului: Data creării:
Data actualizării:
Controale de efectuat Mărimea eșantionului Făcut de ………
la data de ……. Referința
(Foaia de lucru) Probleme
întâlnite
Verificarea achizițiilor exercițiului pe bază de comenzi, facturi și recepții Sume mai mari de 75.000 mii lei Ionescu
16/03/95 A6 Nimic


258. Conținutul unui raport asupra controlului intern.
Auditorul semnalează conducerii intreprinderii-client observațiile pe care acesta le are asupra controlului intern, oral sau în scris. Dacă descoperă lacune grave, el apreciază dacă refuză certificarea sau o face cu rezerve. El poate sugera ameliorarea sistemului existent.
Comunicarea observațiilor poate fi făcută printr-un “Raport asupra controlului intern”, al cărui conținut trebuie să respecte următoarele principii:
- prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esențial pentru a folosi conducerii societății;
- prezentarea detaliată a problemelor pe servicii sau subunități ale societății pentru a putea fi ușor difuzate;
- analiza fiecărei probleme în mod logic, de o manieră constructivă, pentru a permite societății să utilizeze raportul ca un instrument de ameliorare a procedurilor în patru părți: introducere și sinteză, sumar, detalii și anexe.
Nota de introducere și sinteză poate cuprinde:
- o amintire rapidă a misiunii, a locului și rolului activității de apreciere a controlului intern, condițiile de executare și metodele utilizate;
- concluziile raportului (cu eventuale trimiteri la părțile din raport care detaliază problema);
- data și semnătura.
Nota de introducere și sinteză are ca scop să permită destinatarilor principali (conducerea societății) să aibă rapid cunoștință de concluziile esențiale.
Sumarul raportului poate figura imediat după nota de introducere și sinteză și poate fi prezentat în diferite feluri: recapitularea diferitelor titluri și puncte care vor fi reluate în partea de “Detalii”, reluarea rapidă a tuturor slăbiciunilor constatate.
Detaliile raportului corespund la ceea ce a fost anunțat în Sumar; structurarea detaliilor se face urmărindu-se anumite principii:
- prezentarea punctelor în ordinea importanței;
- recapitularea punctelor pe secțiuni, funcții sau grupă de conturi;
- o parte poate fi avută în vedere pentru sfaturi mai puțin importante;
- o parte separată poate fi destinată punctelor care pot avea o incidență asupra certificării (însă atenție ca această parte să nu infirme opinia emisă asupra situațiilor financiare în raportul general);
- sfaturile date în cursul exercițiului precedent pot fi reluate aici dacă acestora nu li s-a dat curs.
Fiecare din punctele prezentate trebuie să conțină informațiile următoare:
- descrierea punctelor slabe constatate;
- consecințe și incidențe asupra situațiilor financiare;
- sfaturi și măsuri care permit ameliorarea situației.

259. Ce sunt testele de conformitate.
Sunt testele pe care auditorul le face în etapa de confirmare a înțelegerii sistemului contabil și de control intern. Auditorul selecționează un mumăr limitat de tranzacții cărora le urmărește circuitul și reține dacă controalele prevăzute au fost efectuate.
Testele de conformitate pot fi realizate după diferite modalități:
- observare directă;
- confirmare verbală a celor ce utilizează procedura respectivă;
- existența mijloacelor utizate (ștampile, vize, fișiere etc.);
- observarea ulterioară, constând din reluarea în întregime a circuitului plecând de la origine, pentru a-l testa.

260. Ce sunt testele de permanență.
Sunt testele pe care auditorul le face în etapa de evaluare preliminară a modului de funcționare a sistemului contabil și de control intern. Acestae au ca obiect verificarae dacă punctele forte și cele slabe identificate în sistemul contabil fac obiectul unei aplicări efective și constante. Aceste teste trebuie să fie suficient de ample pentru a convinge că procedurile controlate sunt aplicate într-o manieră permenentă și fără defecțiuni.



261. Evaluarea controlului intern: conținut, etape.
Când estimează că poate să se sprijine pe fiabilitatea controlului intern pentru a limita intinderea sondajelor sale și a controalelor proprii asupra conturilor, auditorul va verifica funcționarea acestui control intern. Auditorul efectuează un studiu și o evaluare a sistemelor considerate semnificative în scopul identificării controalelor interne pe care dorește să se sprijine, pe de o parte, precum și riscurile de eroare în tratarea datelor și informațiilor pe de altă parte. Toate acțiunile intreprinse de auditor în această etapă sunt concentrate asupra a trei întrebări care furnizează baza de apreciere a sistemului de control intern:
- care sunt procedurile efective, în funcțiune, care au ca obiectiv realizarea unui control intern eficient?
- aceste proceduri sunt aplicate?
- în ce masură aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern și deci pot conduce la elaborarea de documente financiar-contabile corecte?
Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care vor sa se sprijine, alcătuind în acest sens un program de verificare a controlului intern.
Obiectivul urmărit prin aprecierea controlului intern este de a determina în ce măsură auditorul se poate sprijini pe acest control pentru a-și putea defini natura, întinderea și calendarul lucrărilor și intervențiilor sale.
Etapele aprecierii controlului intern:
a) înțelegerea și descrierea sistemelor semnificative;
b) confirmarea înțelegerii sistemului; testele de conformitate;
c) evaluarea riscurilor de eroare;
d) verificarea funcționării controlului intern;
e) evaluarea preliminară; teste de permanență;
f) evaluarea finală și incidența asupra misiunii.

262. Planul de misiune: conținut, rol.
După cunoașterea particularităților intreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea să își orienteze misiunea în funcție de domeniile și sistemele semnificative; această orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidență semnificativă asupra situațiilor financiare și deci asupra programării și planificării misiunii de audit, permițând:
- determinarea naturii și întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificație ales;
- organizarea lucrărilor de audit astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica situațiile financiare în mod rațional, cu maxim de eficacitate și în cadrul termenelor convenite cu clientul.
Planul de misiune este în fapt programul general de muncă în care sunt sintetizate toate informațiile obținute pe baza cărora să poată fi orientată și planificată misiunea de audit. Este documentul care servește ca instrument de bază pentru toți intervenanții de-a lungul întregii misiuni de audit.
Redactarea planului de misiune și pe această bază a programului de muncă presupune:
- alegerea membrilor echipei în funcție de experiența și cunoștințele lor în sectorul de activitate al intreprinderii;
- repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp și în spațiu (subunități, filiale în țară și în străinătate etc.);
- utilizarea lucrărilor realizate de auditorul intern al intreprinderii de alți auditori externi sau experți;
- coordonarea cu auditorii de la societățile-surori și de la societatea-mamă;
- solicitarea de specialiști pentru studierea sistemelor și datelor informatizate în orice alte domenii (juridic, fiscal, tehnic etc.);
- calendarul ședințelor AGA și CA;
- termenul de depunere a raportului.
Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrările de efectuat, mijloacele necesare, datele intervențiilor în teren, rapoarte și relații de stabilit, bugetul de timp și costurile angajate.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 300 intitulat “Planificarea lucrărilor de audit” prevede obligația planificării activității de audit ca o măsură de asigurare că această activitate se realizează de o manieră eficientă.
IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma și fondul acestuia variind în funcție de talia intreprinderii, complexitatea auditului, metodologia și tehnologia specificată utilizată de auditor; din planul de misiune nu pot lipsi informații care se referă la: cunoașterea activităților intreprinderii, înțelegerea sistemului contabil și de control intern, riscul și pragul de semnificație, natura calendarului și întinderea procedurilor de audit și coordonarea, conducerea, supravegherea și revizuirea lucrărilor.

263. Orientarea și planificarea auditului.
În această etapă profesionistul contabil obține informații cu privire la particularitățile intreprinderii, zonele sale de risc, domeniile și sistemele semnificative, informații care să-I permită orientarea și planificarea controalelor astfel încât să fie prevenite lucrări inutile sau care nu vor servi realizării obiectivelor misiunii de audit.
Principalele lucrări din această etapă sunt:
1. Culegerea de informații generale asupra intreprinderii
2. Identificarea domeniilor și sistemelor semnificative
3. Redactarea Planului de misiune (planului de audit)
4. Elaborarea programului de muncă

264. Programul de muncă.
Pentru realizarea prevederilor Planului de misiune, ISA 300 prevede obligația pentru auditor de a elabora și documenta un Program de muncă în care sunt definite natura, calendarul și întinderea procedurilor de audit necesare.
Programul de muncă este un ansamblu de instrucțiuni puse în atenția tuturor participanților la misiunea de audit care permit controlul bunei execuții a lucrărilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de muncă poate, de asemenea, să detalieze obiectivele auditului, precum și bugetul de timp pentru fiecare rubrică și pentru fiecare procedură de audit folosită.
Pentru elaborarea programului de muncă auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor inerente și a riscurilor legate de control, cât și nivelul de asigurare care ar urma să fie furnizată de controalele substantive (controalele proprii ale auditorului).
Altfel spus, Programul de muncă este o detaliere a tuturor elementelor conținute în Planul de audit (de misiune), în vederea asigurării îndeplinirii acestuia din urmă.
Conținutul tip al unui Plan de misiune este prezentat în continuare cu titlu de exemplu.

PLANUL DE MISIUNE
- conținut tip -

I. Prezentarea intreprinderii:
- Denumirea
- Sediul social
- Capital social și acționari
- Înregistrare
- Scurt istoric
- Considerații succinte privind obiectivul de activitate, piața, concurența

II. Informații contabile:
- Bugete și conturi previzionale
- Particularitățile sistemului contabil
- Principiile contabile; permanențe;comparabilități plurianuale

III. Definirea misiunii:
- Natura misiunii: conturi anuale; conturi consolidate; previziuni etc.
- Alți auditori, experți sau cenzori cu misiuni în intreprindere

IV. Sisteme și domenii semnificative:
- Prag de semnificație
- Funcții și conturi semnificative
- Zone de risc identificate
- Controale semnificative pe care ne putem sprijini

V. Orientarea programului de lucru:
- Aprecierea controlului intern
- Lucrări deosebite
- Confirmări de obținut (interne și externe)
- Inventare fizice
- Asistență de specialitate necesară (informatică, fiscalitate etc.)
- Documente de obținut

VI. Echipa și bugetul;

VII. Planificarea:
- Repartizarea lucrărilor
- Datele intervențiilor pe etape
- Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare și alte documente ce urmează a fi emise (cu datele limită).

265. Faze și etape în executarea unei misiuni de audit de bază.
Toate activitățile și lucrările ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de bază asupra situațiilor financiare ale unei entități pot fi grupate în trei faze și zece etape care, în succesiunea lor logică și practică, așa cum se pot identifica în Standardele Internaționale de Audit, se prezintă astfel:

Faze Etape
Faza inițială - acceptarea mandatului și contractarea lucrărilor de audit
- orientarea și planificarea auditului
Faza executării lucrărilor - aprecierea controlului intern
- controlul conturilor
- examenul situațiilor financiare
Faza finală - evenimente posterioare închiderii exercițiului
- utilizarea lucrărilor altor profesioniști
- alte lucrări necesare închiderii
- raportul de audit
- documentarea lucrărilor de audit

266. Acceptarea mandatului și contractarea lucrărilor de audit.
Înainte de a contracta o lucrare de audit a situațiilor financiare ale unei entități, auditorul trebuie să aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune; trebuie să țină seama de unele reguli profesionale și de deontologie.
Acțiunile intreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze informațiile necesare fundamentării deciziei de acceptare a misiunii, și acestea se referă la:
- cunoașterea globală a intreprinderii (existența riscurilor nu presupune că auditorul refuză mandatul, însă decizia sa de a accepta este luată în cunoștință de cauză, urmând să ia toate măsurile necesare, în consecință);
- examenul de independență și de absență a incompatibilităților;
- examenul competenței;
- contactul cu fostul auditor sau cenzor;
- decizia de acceptare a mandatului;
- fișa de acceptare a mandatului.
Contractarea lucrărilor de audit
Normele legale românești prevăd obligația ca activitatea profesioniștilor contabili să se desfășoare pe bază de contracte de prestări servicii fără a se face vreo distincție între misiunile de audit legal – care presupun desemnarea acestor profesioniști de către adunarea generală a intreprinderii auditate și misiunile de audit contractual.
Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 210 prevede că auditorul și clientul trebuie să convină termenii și condițiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnați intr-o “Scrisoare de misiune de audit” (“Lettre de mission d’audit” sau “Angajament letter”) sau în orice alt tip de contract adecvat.
Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecarer din exercițiile viitoare. La primirea solicitării din partea intreprinderii-client, auditorul trebuie să aprecieze dacă unii termeni din “scrisoarea de misiune” ar trebui modificați, ținând seama de evoluția semnificativă a naturii sau importanței activităților clientului său.

267. Ce este și ce conține scrisoarea de misiune (de angajament)?
Standardul International de Audit (ISA) nr. 210 prevede ca auditorul și clientul trebuie să convină termenii și condițiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnați într-o “Scrisoare de misiune de audit”.
Indiferent de forma pe care o îmbracă relația contractuală, din documentul respectiv nu trebuie să lipsească termenii și condițiile următoare:
- obiectivul auditului situațiilor financiare;
- responsabilitatea conducerii intreprinderii cu privire la pregătirea și prezentarea situațiilor financiare;
- întinderea lucrărilor de audit, făcând referire la legislația aplicabilă, la reglementările sau recomandarea organismelor profesionale al căror membru este auditorul;
- forma oricărui raport sau alte comunicări în legatură cu rezultatele misiunii de audit;
- riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative, ca urmare a sondajelor și a altor limite inerente oricărui sistem contabil și de control intern;
- necesitatea de a avea acces fără restricții la orice document contabil, piese justificative sau alte informații solicitate.
Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecare din exercițiile viitoare.

268. Care sunt prevederile de bază ale contractului de prestări de servicii de audit?

269. Ce este expertul contabil?
Expertul contabil este un profesionist contabil abilitat să exercite profesia contabilă în condițiile fixate prin normele internaționale și prin O.G. nr. 65/1994, aprobată prin Legea nr. 42/1995 cu modificările și completările ulterioare; aceste norme definesc expertul contabil ca fiind profesionistul abilitat să revizuiască și să aprecieze contabilitatea entităților de care nu este legat printr-un contract de muncă, și să ateste regularitatea și sinceritatea situațiilor financiare ale unei entități.

270. Care sunt normele de referință în auditul situațiilor financiare?
În auditul situațiilor financiare ale unei entități sunt folosite două categorii de norme de referință: norme contabile și norme de audit.

271. Ce sunt și ce rol joacă normele de audit?
Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- Standardele Internaționale de Audit (ISA), Practicile Internaționale de Audit (IAPS), Standardele Internaționale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaționale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internaționale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de Audit și Asigurări (IAASB) din cadrul Federției Internaționale a Contabililor (IFAC);
- normele naționale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit terților să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcție de criterii de calitate omogene; ele permit însă și auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.


NORME DE REFERINȚĂ ÎN AUDIT

I. Norme profesionale de lucru NORME DE AUDIT
• orientarea și planificarea
• aprecierea controlului intern
• obținerea elementelor probante
• documentarea lucrărilor
• etc. Ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul, pentru calificarea muncii sale
NORME CONTABILE
Sunt comune la toți cei care: II. Norme de raportare
• stabilesc
• controlează
• utilizează • opinii fără rezerve
conturile • opinii cu rezerve
• opinie defavorabilă
• imposibilitatea exprimării unei opinii
Terților Auditorului
III. Norme generale de
comportament profesional De a avea
asigurarea că Definirea scopurilor de
• independență opinia va fi atins prin
• competență emisă în punerea în
• secret profesional funcție de lucru a
• calitatea muncii criterii de tehnicilor
• acceptarea și respectarea misiunilor calitate potrivite
• etc. omogene


272. Ce sunt și ce rol au normele contabile?
Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilității care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune și obligatorii pentru toți cei care stabilesc, controlează și utilizează situațiile financiare. Entitățile care au obligația de a stabili situații financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea Contabilității. Cei care controlează sunt prevăzuți prin legislația fiecărei țări (auditori, cenzori) și au ca referință în activitatea lor normele contabile.
Situațiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informații ale unei game largi de utilizatori. Pentru mulți utilizatori aceste situații financiare constituie singura sursă de informații complementare care să le satisfacă nevoile.
Aceste situații financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referințele următoare:
- standarde internaționale de raportare financiară;
- standarde sau norme contabile naționale;
- alte referințe contabile bine precizate și recunoscute, aplicate pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare.
Normele contabile internaționale sunt stabilite de IASCF (Fundația Comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate) și sunt denumite generic Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) care cuprind:
- Standardele Internaționale de Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);
- Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS);
- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.

273. Ce este și cum se determină pragul de semnificație?
În general, prin prag de semnificație se înțelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea și sinceritatea situațiilor financiare, cât și imaginea fidelă a rezultatului, a situației financiare și a patrimoniului intreprinderii.
Altfel spus, pragul de semnificație reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea de materialitate, adică nivelul de eroare sub care înțelegerea și interpretarea situațiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferența dintre un profit net de 499mii lei și unul de 500 mii lei nu pare să influențeze evaluarea unei societăți comerciale, în timp ce două cifre alternative de 250 mii lei și 500 mii lei par să fie substanțial diferite și probabil vor duce la o evaluare destul de diferită a societății.
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificație este necesar pentru a determina domeniile și sistemele semnificative.
În cursul misiunii, pragurile de semnificație determinate pentru controlul fiecărei secțiuni din situațiile financiare permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă a eșantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra situațiilor financiare. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ține cont de cumulul posibil al erorilor constatate.
La sfârșitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corijate sau să facă obiectul unei mențiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificație permite:
- orientarea mai bună și planificarea misiunii;
- evitarea lucrărilor inutile;
- justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.
Pentru determinarea pragului de semnificație pot fi utilizate diferite elemente de referință: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.
Definirea pragului de semnificație permite auditorului încă de la începutul activității (misiunii) sale să aprecieze mai bine sistemele și conturile susceptibile să conțină erori sau inexactități semnificative, iar la sfârșitul misiunii să aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în cadrul exercițiului, în scopul de a putea emite o opinie fără rezerve.
Unele circumstanțe particulare trebuie avute în vedere la determinarea pragului de semnificație:
- existența unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
- evoluția importantă de la un an la altul a unor posturi;
- capitaluri proprii sau rezultate anormale.

274. Ce este și cum se calculează eroarea estimată prin extrapolare directă?

275. Ce este și cum se estimează eroarea tolerabilă?
Eroarea tolerabilă este o eroare maximală într-o populație selecționată pe care auditorul poate să o accepte trăgând concluzii că rezultatele sondajului au atins obiectivul auditului.

276. Riscul de audit: componente și relațiile între acestea.
Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă prin faptul că erori semnificative există în situațiile financiare. El se divide în trei: riscul inerent (RI), riscul legat de control (RC) și riscul de nedetectare (RN). Relația dintre acestea se poate prezenta sub forma următoare:
RA = Ri x RC x RN

277. Ce este riscul legat de control?
Riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operațiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operațiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită și corectată prin sistemul contabil și de control intern utilizate.
Riscul legat de control nu poate fi în întregime eliminat, având în vedere limitele inerente oricărui sistem contabil și de control intern.
În general, auditorul fixează un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când:
- sistemele contabile și de control intern nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil și de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.
Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui să documenteze elementele pe care se sprijină în concluziile sale.

278. Ce este riscul inerent?
Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operațiuni să comporte erori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operațiuni, datorită unui control intern insuficient. Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecăți profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:
- experiența și cunoștințele cadrelor de conducere, eventualele schimbări intervenite în cursul exercițiului la nivelul conducerii;
- presiuni exercitate asupra conducerii și alte împrejurări de natură a incita la prezentarea unor situații financiare inexacte (număr mare de intreprinderi falite în sectorul de activitate);
- natura activităților desfășurate de intreprindere (uzura morală a tehnologiei, echipamentelor, produselor și serviciilor, structuri neadecvate);
- factori influențând sectorul din care face parte intreprinderea: condiții economice și concurențiale, inovații tehnologice, evoluția cererii și practicile contabile;
- situații financiare care pot să conțină anomalii: conturi conținând ajustări privind exercițiile anterioare sau estimări;
- vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnări;
- înregistrarea unor operațiuni neobișnuite și complexe, mai ales la sfârșitul exercițiului.

279. Ce este riscul de nedetectare?
Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanșate de auditori nu reușesc să descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operațiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operațiuni.
Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat în totalitate, oricare ar fi tehnicile și procedurile folosite de auditor.
Există anumite relații între cele trei componente ale riscului de audit.
Riscul de nedetectare este invers proporțional cu cumulul riscurilor inerente și riscurile legate de control. De exemplu, dacă riscurile inerente și cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel încât să fie redus cât mai mult riscul de audit și, invers, dacă riscurile inerente și cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit.
Pe de altă parte, trebuie sesizată și relația de invers-proporționalitate: dintre caracterul semnificativ și riscul de audit; cu cât pragul de semnificație este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic și invers. Dacă, de exemplu, auditorul constată că pragul de semnificație acceptabil este redus, riscul de audit crește; atunci auditorul va putea:
- să reducă nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare;
- să reducă riscul de nedescoperire modificând natura, calendarul și întinderea controalelor proprii.

280. Ce este și ce semnificație are importanța relativă?

281. Dați definiția auditului în general și elementele principale ale acesteia.
Noțiunea de audit în general semnifică revizia conturilor realizată de experți independenți în vederea exprimării unei opinii asupra regularității și sincerității acestora.
Prin audit, în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate.
Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătățirea utilizării informației.
Elementele principale care definesc auditul:
- examinarea unei informații trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;
- scopul examinăriiunei informații este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;
- opinia exprimată asupra unei informații trebuie să fie responsabilă și independentă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilități pentru activitatea sa și trebuie să fie o persoană independentă;
- examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

282. Dați definiția auditului statutar și elementele principale ale acesteia.
Prin audit statutar se înțelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent și independent asupra situațiilor financiare ale unei entități în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare și complete a poziției și situației financiare precum și a rezultatelor (performanțelor) obținute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează și certifică în totalitatea lor situațiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activități și operații specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziții legale (legea contabilității, legea societăților comerciale, legea piețelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acționari, asociați).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent și independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situațiile financiare ale entității, în totalitatea lor: bilanț, cont de profit și pierdere și celelalte componente ale situațiilor financiare,, în funcție de referențialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară și completă a poziției financiare (patrimoniului), a situației financiare și a rezultatelor obținute de entitatea auditată;
- criteriul de calitate în funcție de care se face examinarea și se exprimă opinia îl constituie standardele (normele) de audit și standardele (normele) contabile.
Orice definiție a auditului statutar trebuie să țină cont de nevoile și așteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum și de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi și așteptări.
Publicul se așteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurări referitoare la:
- acuratețea declarațiilor financiare;
- continuitatea exploatării și solvabilitatea firmei;
- existența unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligațiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei față de problemele legate de mediu și probleme sociale.


283. Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?
Semnificația auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situațiilor financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.
Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu:
- auditul financiar al procedurilor informatizate de ținere a contabilității;
- auditul financiar al operațiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora în situațiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislației sociale;
- auditul financiar asupra situației fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienți pentru a verifica dacă evaluarea creanțelor îndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare și orice studiu asupra unei secțiuni sau a unei părți din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei entități poate fi calificată ca “audit financiar”.
O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operațional sau unei misiuni de audit de gestiune.
Din cele prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea de “audit statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) și reglementările naționale se referă numai la auditul statutar, adică auditul asupra situațiilor financiare ale entității. Din acest punct de vedere, considerăm că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislația românească în vigoare în locul celei de “audit statutar” folosită în legislația europeană este de natură a crea confuzii.
Prin audit statutar se înțelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent și independent asupra situațiilor financiare ale unei entități în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare și complete a poziției și situației financiare precum și a rezultatelor (performanțelor) obținute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează și certifică în totalitatea lor situațiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activități și operații specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziții legale (legea contabilității, legea societăților comerciale, legea piețelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acționari, asociați).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent și independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situațiile financiare ale entității, în totalitatea lor: bilanț, cont de profit și pierdere și celelalte componente ale situațiilor financiare,, în funcție de referențialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară și completă a poziției financiare (patrimoniului), a situației financiare și a rezultatelor obținute de entitatea auditată;
- criteriul de calitate în funcție de care se face examinarea și se exprimă opinia îl constituie standardele (normele) de audit și standardele (normele) contabile.
Orice definiție a auditului statutar trebuie să țină cont de nevoile și așteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum și de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi și așteptări.
Publicul se așteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei resigurări referitoare la:
- acuratețea declarațiilor financiare;
- continuitatea exploatării și solvabilitatea firmei;
- existența unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligațiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei față de problemele legate de mediu și probleme sociale.

284. Auditul contractual: caracteristici și obiect.

285. Societatea Alfa, auditată de dumneavoastră, a achiziționat la 5 aprilie 2002 un ansamblu imobiliar spre renovare și a efectuat următoarele cheltuieli:

– preț cumpărare teren:
– preț cumpărare construcție:
– taxe înregistrare:
– cheltuieli cu actele:
– onorarii notar:
(din care TVA 2.744.000 lei)
– comisioane:
(din care TVA 4.900.000 lei)
– cheltuieli arhitecți:
(din care TVA 3.920.000 lei)
– reparații:
(din care TVA 43.120.000 lei)
90 mil. lei
410 mil. lei
83 mil. lei
3,5 mil. lei
14.744 mil. lei

29.900 mil. lei

23.920 mil. lei

263.120 mii lei

Societatea a înregistrat în cheltuielile perioadei suma de 18.244.000 lei.
Care sunt sumele ce trebuiau contabilizate în cheltuielile perioadei, în contul terenului și în contul construcții?

Răspuns: 0 (toate cheltuielile ocazionate de achiziția și punerea în funcțiune a imobilizărilor corporale se înregistrează în valoarea de intrare a imobilizărilor).


286. În calitate de auditor al intreprinderii Omega SA ați constatat că la 31 decembrie stocul la produsul X este contabilizat pentru 6.500.000 lei.
Care este valoarea stocului la 31 decembrie, cunoscând că intreprinderea folosește metoda FIFO, că stocul la 1 decembrie a fost de 500 unități a 10.000 lei fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unități a 12.000 lei fiecare și că în 20 decembrie au ieșit 400 unități?

Rezolvare:
data explicații cantitate preț valoare
01.12. stoc 500 10.000 5.000.000
10.12 intrare 500 12.000 6.000.000
20.12. ieșire (400) 10.000 (4.000.000)
31.12 stoc 100 10.000 1.000.000
31.12 stoc 500 12.000 6.000.000
Total stoc la 31.12 600 7.000.000

287. Societatea Alfa a evaluat la 1 decembrie anul N – 4 un ansamblu imobiliar achiziționat în anul N – 11 cu 400.000.000 lei (din care 80.000.000 lei pentru teren), amortizabil în 20 de ani; cu această ocazie a eliminat amortismentele din valoarea contabilă. Valoarea de utilitate a ansamblului imobiliar a fost stabilită cu această ocazie la 450.000.000 lei (din care 150.000.000 lei terenul); durata de viță nu a fost modificată.
La 1 iulie anul N, ansamblul imobiliar a fost vândut cu 500.000.000 lei.

Care sunt:
– diferența din reevaluare ce trebuia înregistrată;
– suma amortizării în anul N;
– suma plusvalorii înregistrată cu ocazia vânzării.

Rezolvare:
data explicații clădire teren total
N-11 achiziție 320.000.000 80.000.000 400.000.000
durata normală 20 ani -
amortizare anuală 320.000.000 / 20=16.000.000 -
N-4 amortizare în 8 ani 16.000.000*8=128.000.000
Valoare rămasă neamortizată 320.000.000-128.000.000=192.000.000 80.000.000 272.000.000
Valoare de utilitate 300.000.000 150.000.000 450.000.000
Diferență din reevaluare 300.000.000-192.000.000=108.000.000 70.000.000 178.000.000
Durata rămasă de amortizat 20 - 8 = 12 ani -
Amortizare anuală 300.000.000 / 12 = 25.000.000 -
Amortizare în N la 1 iulie 25.000.000 / 2 = 12.500.000 -
Amortizare până la vânzare 3*25.000.0000+12.500.000=87.500.000 -
Val.rămasă neamort.la vânzare 300.000.000 – 87.500.000=212.500.000 150.000.000 362.500.000
Valoarea de vânzare 500.000.000
Câștigul din vânzare 137.500.000

288.
289.
290.
291.
292.
293.
294.
295.
296.
297.
298.


299. Explicați importanța separării sarcinilor în organizarea controlului intern al unei entități.
Separarea sarcinilor este necesar a fi facută astfel încât să permită controlul reciproc al execuției lor. Este de dorit să se evite ca una și aceeași persoană să poată comite o eroare sau o inexactitate – iregularitate - având posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o descoperi.
Separarea funcțiilor, dacă ele sunt mai mult sau mai puțin numeroase, în funcție de mărimea intreprinderii, trebuie să asigure întotdeauna separarea a trei funcții care, de regulă, se regăsesc în mai toate intreprinderile, respectiv cele privind:
- realizarea obiectivelor intreprinderii;
- protejarea sau conservarea patrimoniului;
- înregistrarea operațiilor sau contabilizarea lor.

300.Definiți auditul intern și controlul intern și relația dintre acestea.
Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care constă în examinarea profesională efecutată de un profesionist contabil competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate în legatură cu validitatea și corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii (entității).
Auditul intern reprezintă un compartiment de control din cadrul entității care efectuează verificări pentru aceasta; face parte din controlul intern al entității și are ca obiective de bază verificarea eficacității sistemelor contabile și de control intern.
Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia și, în acest caz, auditorul intern face parte din structurile funcționale ale entității economice sau sociale; auditul intern se poate realiza și pe baze contractuale cu o firmă de audit alta decât cea care efectuează auditul asupra situațiilor financiare ale acestei entități.
Controlul intern. Sistemul de control intern reperezintă un ansamblu de politici și proceduri puse în aplicare de conducerea unei entități în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase și eficiente a activităților acesteia; implică respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea și detectarea fraudelor și erorilor, exactitatea și exhaustivitatea înregistrărilor contabile și stabilirea la timp a informațiilor financiare.
Existența unui sistem de control intern rational conceput și corect aplicat constituie o serioasă prezumție asupra fiabilității conturilor și a concordanței dintre datele contabilității și realitate.

301.Care sunt principalele obiective ale auditului intern?
Obiectivele auditului intern sunt:
1. protejarea activelor intreprinderii;
2. asigurarea fidelității și exactității informației contabile;
3. asigurarea respectării dispozițiilor intreprinderii;
4. promovarea eficacității exploatării.
302.
303.
304.

305.Conținutul și structura planurilor de control al conturilor.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune și foaia de sinteză a aprecierii controlului intern, documente ce asigură legătura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conține rubricile următoare:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secțiunile situațiilor financiare; aceste controale trebuie cât mai bine detaliate pentru a fi ușor de identificat documentele și informațiile necesare a se solicita intreprinderii;
- întinderea eșantionului: ținând seama de pragul de semnificație și de evenimentele erori ce pot fi descoperite, este indicat ca în această coloană să se menționeze volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că, calitatea unui control depinde de data la care s-a efectuat. Această coloană va fi completată pe măsura avansării programului de control, ceea ce permite urmărirea cronologică a lucrărilor;
- o referință pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se folosește pentru supervizarea lucrărilor și pentru a stabili sinteza rezultatelor controalelor.
Un exemplu de structură a unui program de control se prezintă astfel:

Dosar Program de control
- controlul imobilizărilor - Ref:
Pag:
Exercițiu Auditor: Data:
Viza responsabilului: Data creării:
Data actualizării:
Controale de efectuat Mărimea eșantionului Făcut de ………
la data de ……. Referința
(Foaia de lucru) Probleme
întâlnite
Verificarea achizițiilor exercițiului pe bază de comenzi, facturi și recepții Sume mai mari de 75.000 mii lei Ionescu
16/03/95 A6 Nimic



MAI LIPSESC 212-216,274,284,288-298,302-304

Jojo, la Aug 13 2007, 12:35 PM, a spus:

212.Obligațiile etice ale experților contabili și contabililor autorizați, salariați.

Obligatiile etice ale EC si CA, salariati sunt :
- sa aiba o conduita morala si profesionala corespunzatoare functiei si postului care il detine.
- sa respecte sistemul relational de subordonare impus prin ROI ( regulament de organizare interioara ) si ROF ( regulament de organizare si functionare )
- sa respecte programul de lucru
- sa-si indeplineasca sarcinile ce ii revin prin fisa postului

Obligatii etice ale profesionistilor contabili angajati:
- sa vegheze asupra colegilor, ajutandu-i sa isi dezvolte si pastreze rationamentul profesional referitor la probleme contabile si de etica
- datoreaza loialitate atat angajatorului cat si profesiei lor
- profesionistul contabil nu trebuie sa induca in eroare angajatorul sau despre gradul de pregatire sau experineta pe care le detine
- sa prezinte informatia financiar in intregime, cu onestitate, in mod profesionist astfel inacat sa fie inteleasa in contextul ei

Conflictul de loialitate
15.1. Profesionistii contabili angajati datoreaza loialitatea, atat angajatorului lor, cat si profesiei lor, si uneori pot aparea situatii conflictuale intre cei doi. Prioritatea fireasca a unui angajat trebuie sa fie aceea de a respecta atat obiectivele legitime si etice ale entitatii in care lucreaza, cat si regulile si procedurile redactate pentru sustinerea lor. In orice caz, unui angajat, in mod legitim nu i se poate cere:
a. sa incalce legea;
b. sa incalce regulile si standardele profesiei;
c. sa minta sau sa induca in eroare (inclusiv prin tacere) pe cei care actioneaza ca auditori in numele angajatorului;
d. sa isi puna numele sau sa fie asociat la o raportare care practic denatureaza faptele.
15.2 Diferentele de opinie despre rationamentul profesional al profesionistului contabil privind contabilitatea sau de respectare a eticii, trebuie prezentate si rezolvate in cadrul entitatii angajatului, initial cu persoana ierarhic imediat superioara si posibil cu urmatoarea. In cazul unor probleme semnificative de etica nerezolvate, acestea se analizeaza cu persoanele din conducerea superioara sau cu consiliul de administratie.
15.3. Daca profesionistii contabili angajati nu pot rezolva vreo problema implicand un conflict intre angajatorii lor si cerintele profesionale, dupa eliminarea celorlalte posibilitati, nu pot avea alta solutie decat sa recurga la demisie. Angajatii trebuie sa expuna angajatorului motivele acestei actiuni, dar datoria lor de confidentialitate exclude in mod normal sa comunice problema respectiva si altora (fara o aprobare legala sau profesionala pentru a actiona in acest fel).
15.4. Pentru alte instructiuni si consideratii, vezi Sectiunea 2, Solutionarea conflictelor de etica.
Sprijinirea colegilor angajati
Un profesionist contabil angajat, indeosebi unul care exercita o autoritate asupra celorlalti, trebuie sa vegheze asupra colegilor ajutandu-i sa isi dezvolte si pastreze rationamentul profesional referitor la problemele contabile si de etica si trebuie sa analizeze in mod profesional diferentele de opinie cu acestia.
Competenta profesionala
Unui profesionist contabil angajat in industrie, comert, sectorul public sau invatamant i se poate cere sa execute servicii semnificative pentru care insa nu are suficienta pregatire sau experienta. Cand executa asemenea lucrari, profesionistul contabil nu trebuie sa induca in eroare angajatorul sau despre gradul de pregatire sau experienta pe care le detine; daca este cazul, se va cere asistenta adecvata si parerea unui expert.
Prezentarea informatiilor
18.1. Se asteapta ca profesionistul contabil angajat sa prezinte informatia financiara in intregime, cu onestitate, in mod profesionist si astfel incat sa fie inteleasa in contextul ei.
18.2. Informatia financiara si ne-financiara trebuie pastrate intr-o maniera care sa descrie clar natura adevarata a tranzactiilor comerciale, activelor si pasivelor, sa clasifice si sa inregistreze intrarile cronologic si de o maniera adecvata, iar profesionistii contabili trebuie sa faca tot ce le sta in putinta pentru respectarea acestei cerinte.

213. Obligațiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanță fiscală.
In cursul unei misiuni de consultanta fiscala expertul contabil trebuie:
- sa respecte principiul independetei
- sa respecte legislatia fiscala in domeniu
- sa ajute clientul la interpretarea legii in favoarea sa

215. Prezentați pe scurt conținutul secțiunii a 8-a din Codul etic național al profesioniștilor contabili din România.
. Sectiunea a 8-a din acest Cod stabileste cadrul general conceptual pentru conditiile privind independenta* profesionistului contabil in cazul misiunii de audit si servicii conexe (Assurance engagemente), potrivit standardului international; in consecinta, nici unui organism membru sau cabinet, societate, nu ii este permisa aplicarea unor standarde mai putin riguroase decat cele prevazute in aceasta sectiune.
Introducere
8.1. Este in interesul publicului si totodata este cerut de acest Cod etic, ca membrii echipelor de audit si servicii conexe, ai cabinetelor sau societatilor de profil si daca este cazul, ai societatilor din cadrul grupului, sa fie independenti de clientii misiunilor de audit si servicii conexe.
8.2. Nivelul asigurarii (certitudinii) auditului si serviciilor conexe este destinat a creste credibilitatea informatiei privind un obiectiv oarecare, prin evaluarea faptelor care atesta ca obiectivul examinat este conform criteriilor adecvate, sub toate aspectele sale importante.
Pentru a obtine o intelegere completa a obiectivelor si elementelor unei misiuni privind exprimarea unei opinii este necesara consultarea tuturor Standardelor internationale de audit.
8.3. Misiunea de exprimare a unei opinii este o activitate speciala; ea depinde de urmatoarele elemente:
a. - o relatie intre trei parti implicand:
b.
i. un profesionist contabil
ii. o parte responsabila; si
iii. un utilizator anume precizat.
c. - un obiectiv
d. - criterii adecvate
e. modalitatea de realizare; si
f. - o concluzie.
Partea responsabila si utilizatorul anume precizat pot fi sau nu din aceeasi entitate clienta. De pilda, o intreprindere mama poate cere auditarea informatiilor furnizate de catre una din filialele sale. Relatia dintre partea responsabila si utilizatorul anume precizat este necesar a fi privita in contextul unui contract specific.
8.4. Exista o gama larga de misiuni (contracte) care furnizeaza un nivel inalt sau mediu de certitudine (asigurare).
Acestea pot fi misiuni (contracte) care cuprind obiective privind:
· - auditarea sau revizia unei game largi de informatii financiare (situatii financiare anuale) si informatii nefinanciare (note explicative ale situatiilor financiare)
· - atestari si raportari directe
· - raportari interne si externe
· - sectorul privat sau public.
8.5. Obiectivul unei misiuni (contract) de exprimare a unei opinii poate fi constituit din:
· - Date (de pilda, informatii financiare istorice sau prospective, informatii statistice, indicatori de performanta);
· - Sisteme si proceduri (de pilda, controale interne) sau
· Diagnostic de comportament (de pilda: conducerea corporativa, respectarea unor reglementari, practicile privind resursele umane).
8.6. Nu toate misiunile (contractele) profesionistilor contabili au ca finalitate exprimarea unei opinii (asigurare) a clientului privind asertiunile conducerii entitatii.
Misiunile executate frecvent de profesionistii contabili, care nu sunt misiuni (contracte) de audit (deci de non-audit)cuprind:
- proceduri convenite;
- compilarea situatiilor financiare sau a altor informatii financiare;
- pregatirea lucrarilor de rambursare a taxelor si impozitelor, cand nu este exprimata nici o concluzie si consultanta fiscala;
- consultanta privind managementul;
- alte servicii de consultanta.
8.7. Aceasta sectiune a Codului etic prevede un cadru, constituit din principii, pentru identificarea, evaluarea si masurile de preintampinare a amenintarilor la adresa independentei.
Cadrul stabileste principiile pe care membrii echipei de profesionisti contabili in audit si servicii conexe, cabinetele, societatile de profil si grupurile, trebuie sa le utilizeze pentru a identifica amenintarile la adresa independentei si a evalua importanta acestor amenintari si masurile necesare eliminarii sau reducerii lor la un nivel acceptabil. Este necesara aplicarea rationamentului profesional pentru a determina care sunt masurile necesare cele mai indicate.
Exemplele prezentate sunt destinate a ilustra aplicarea principiilor din aceasta sectiune, neexistand o lista exhaustiva a tuturor circumstantelor care pot crea amenintari la adresa independentei.
In consecinta nu este suficient ca un membru al echipei de profesionisti contabili in audit si servicii conexe, sau membrii cabinetelor, societatilor de profil sau grupului sa identifice situatii similare cu cele exemplificate, ci sa caute continuu sa aplice principiile acestei sectiuni la circumstantele particulare pe care le intampina.

. Mai mult, Codul se bazeaza pe aceea ca, daca nu se prevede in mod special o limitare, obiectivele si principiile fundamentale sunt valabile in mod egal pentru toti profesionistii contabili, indiferent daca ei practica in calitate de liber-profesionisti sau ca angajati in industrie, comert, sectorul public sau invatamant.
Exemplele arata cum trebuie sa fie aplicate masurile de protejare de catre societate pentru a satisface cerintele de independenta fata de clientii de audit sau de non audit.
Societatea nu trebuie sa aiba nici o participare financiara directa sau indirecta la capitalul propriu al clientului.
Furnizeaza ghidul conceptual pentru protejarea independentei.

PARTEA A- APLICABILA TUTUROR PROFESIONISTILOR CONTABILI
1. Integritate si obiectivitate
1.1 Integritatea implica nu numai onestitate pur si simplu, dar si abordarea ei in mod corect si veridic. Principiul obiectivitatii impune obligativitatea ca toti profesionistii contabili sa fie corecti, onesti si sa nu aiba conflicte de interese.
1.2 Profesionistii contabili isi desfasoara activitatea in multe domenii diferite si trebuie sa-si demonstreze obiectivitatea in imprejurari diferite. Liber- profesionistii contabili realizeaza rapoarte de certificare, presteaza servicii fiscale si alte servicii de consultanta manageriala. Alti profesionisti contabili angajati intocmesc situatii financiare fiind subordonati altora, executa serviciile de audit intern si servesc in diferite functii financiare de conducere din industrie, comert, sectorul public si educatie. De asemenea, unii profesionisti contabili pregatesc si instruiesc pe cei care aspira sa intre in profesie. Indiferent de pozitie sau serviciul prestat, profesionistii contabili trebuie sa protejeze integritatea serviciilor profesionale si sa mentina obiectivitatea in rationamentul profesional.
1.3 In selectionarea situatiilor si practicilor de care se vor ocupa in mod specific potrivit cerintelor etice legate de obiectivitate, trebuie acordata atentia corespunzatoare urmatorilor factori:
a. Profesionistii contabili sunt expusi unor situatii in care asupra lor se pot exercita presiuni ce le pot diminua obiectivitatea.
b. Este practic imposibil sa se defineasca si sa se descrie toate situatiile in care ar exista aceste posibile presiuni. In stabilirea standardelor pentru identificarea relatiilor care pot, ori par sa afecteze obiectivitatea profesionistului contabil, trebuie sa domine un caracter rezonabil.
c. Trebuie evitate relatiile care permit ca idei preconcepute partinirea ori influentele altora sa incalce obiectivitatea.
d. Profesionistii contabili au obligatia de a se asigura ca personalul angajat pentru serviciile profesionale contabile si-au insusit principiul obiectivitatii.
Profesionistii contabili nu trebuie sa accepte sau sa ofere cadouri sau invitatii (la mese, spectacole) care pot fi considerate a avea o influenta importanta si daunatoare asupra rationamentului lor profesional sau asupra acelora cu care negociaza.
Sectiunea 2. Rezolvarea conflictelor de etica; asocierea
Rezolvarea conflictelor de etica
2.1 Uneori profesionistii contabili se intalnesc cu situatii care pot da nastere la conflicte de interese. Asemenea conflicte pot aparea intr-o mare varietate de aspecte de la dilema relativ neinsemnata, pana la cazul extrem de frauda si activitatii ilegale similare. Nu este posibil sa se incerce intocmirea unei liste detaliate cu potentialele cazuri in care ar putea aparea conflicte de interese. Profesionistul contabil trebuie sa fie in permanenta constient de aceasta si sa fie prudent in fata factorilor care pot da nastere la conflicte de interese. Trebuie notat faptul ca, o diferenta onesta de opinie intre un profesionist contabil si o alta parte nu constituie o problema etica in sine. Oricum, faptele si imprejurarile fiecarui caz necesita o investigatie din partea celor interesati.
2.2. Se recunoaste, totusi, ca pot exista factori specifici care intervin cand responsabilitatile unui profesionist contabil pot intra in conflict de interese cu cerintele interne sau externe de un tip sau altul. Prin urmare:
· Poate exista pericolul presiunii din partea unei autoritati superioare, director sau partener; sau atunci cand exista relatii personale sau de familie care pot da nastere posibilitatii exercitarii unei presiuni asupra lor (vezi paragraful 8.6 urmator). Intr-adevar, trebuie descurajate relatiile sau interesele care ar putea influenta sau ameninta integritatea profesionistului contabil.
· Unui profesionist contabil i se poate cere sa actioneze contrar normelor profesionale si/sau tehnice.
· Poate aparea o problema legata de loialitate care trebuie sa se imparta intre superiorul profesionistului contabil si normele profesionale de comportament care ii sunt impuse.
· Poate aparea un conflict cand este publicata o informatie inselatoare, care poate fi in avantajul angajatorului sau al clientului si de care poate beneficia sau nu profesionistul contabil, ca rezultat a acelei publicari.
2.3. La aplicarea normelor generale de comportament etic, profesionistii contabili angajati pot intalni situatii legate de identificarea unui comportament care nu este etic sau de rezolvarea unui conflict etic. Cand se confrunta cu probleme etice importante, pentru a rezolva acest conflict, profesionistii contabili trebuie sa respecte politicile stabilite de catre organizatia, (intreprinderea) la care este angajat. Daca asemenea politici nu rezolva conflictul etic, trebuie sa se tina cont de urmatoarele:
· Sa se analizeze problema conflictuala cu superiorul ierarhic imediat. Daca problema nu este rezolvata cu superiorul ierarhic imediat si profesionistul contabil se decide sa mearga la nivelul superior urmator de conducere, superiorul ierarhic imediat trebuie sa fie instiintat despre aceasta decizie. Daca se descopera ca seful ierarhic superior este implicat in problema conflictuala, profesionistul contabil trebuie sa prezinte problema la nivelul imediat superior din conducere. Cand seful ierarhic superior este seful compartimentului urmatoarele niveluri superioare care pot controla activitatea urmeaza sa fie directorii de resort, Consiliul de administratie, sau Adunarea generala (dupa caz).
· Sa se solicite consultanta sau consiliere, pe baza confidentiala, de la un consilier independent sau de la organismul profesional contabil, pentru a obtine o intelegere a posibilelor evolutii ale situatiei.
· Daca conflictul de etica mai exista inca dupa epuizarea completa a tuturor posibilitatilor de control intern, in ultima instanta profesionistul contabil nu poate avea alta solutie la unele probleme semnificative (de ex. frauda) decat sa-si dea demisia si sa prezinte un memorandum informativ unui reprezentant corespunzator al acelei organizatii (intreprinderi).
2.5. Orice profesionist contabil intr-un post superior de conducere trebuie sa incerce sa se asigure ca, in cadrul organizatiei (intreprinderii) pentru care lucreaza, sunt stabilite anumite politici in vederea rezolvarii conflictelor.
2.6. Organismelor membre ale IFAC li se recomanda cu insistenta sa se asigure ca membrii lor care se confrunta cu conflicte de etica au acces la activitati confidentiale de consiliere. In acest sens in cadrul C.E.C.C.A.R. functioneaza Comisia de etica profesionala, comisiile de apel, Tribunalul arbitral si comisiile de disciplina.

Asocierea
2.7. Membrii Corpului au dreptul sa se grupeze pentru a constitui sindicate profesionale sau asociatii profesionale, potrivit prevederilor legale.
Aceste sindicate sau asociatii se pot reuni in grupuri sau uniuni sindicale sau de asociatii, conform legislatiei in vigoare.
2.8. In vederea asigurarii unei stranse legaturi cu Corpul, gruparile profesionale au obligatia sa trimita consiliului filialei pe teritoriul careia isi au sediul, in termen de o luna de la data constituirii:
- o declaratie, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, cuprinzand numele, prenumele, calitatea si adresa fondatorilor, indicarea sediului social si un exemplar al statutului;
- in acelasi termen, forme si detalii, modificarile aduse celor prevazute la alineatul precedent;
- declaratia poate fi, de asemenea, depusa la sediul consiliului filialei respective, contra dovada de primire.
2.9. Sindicatele sau asociatiile profesionale trebuie sa respecte in mod deosebit:
- atributiile consiliilor Corpului si ale celorlalte organe de pe langa aceste consilii, prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 65/1994;
- drepturile si obligatiile membrilor Corpului si ale societatilor comerciale recunoscute de Corp, care rezulta din reglementarile legale si din Regulamentul de organizare si functionare a Corpului si din prezentul Cod.
De asemenea, o actiune clara, in mod liber disciplinata si orientata catre binele comun, nu numai al profesiei, dar mai ales al intereselor economice generale ale tarii, trebuie sa gaseasca pe langa consiliile Corpului o larga audienta, intelegere si aplicare.
2.10. In indeplinirea obligatiilor sale statutare de membru al IFAC, CECCAR se obliga sa stimuleze si sa patroneze libera asociere a angajatilor contabili din economie, care nu sunt profesionisti contabili membri ai Corpului, in scopul sprijinirii acestora sa isi mentina si dezvolte competentele profesionale prin insusirea Standardelor internationale de contabilitate, a normelor tehnice si profesionale existente.
Sectiunea 3. Competenta profesionala
Competenta profesionala

3.1 Profesionistii contabili nu trebuie sa se defineasca ca avand cunostintele profesionale tehnice sau experienta pe care nu le poseda.
3.2 Competenta profesionala poate fi impartita in doua parti separate.
a. Dobandirea competentei profesionale
Dobandirea competentei profesionale cere initial sa se aiba un inalt standard de pregatire generala urmat de o instructie specifica, de practica si examinare privind teme profesionale semnificative. Acesta trebuie sa fie modelul normal de urmat pentru un profesionist contabil.
b. Mentinerea competentei profesionale
(i) mentinerea competentei profesionale cere cunoasterea continua a evolutiilor in profesia contabila, inclusiv reglementarile importante la nivel national si international in contabilitate, audit, precum si alte reglementari statutare si cerinte relevante.
(ii) un profesionist contabil trebuie sa adopte un program destinat sa garanteze un control de calitate in indeplinirea sarcinilor lui profesionale, in conformitate cu reglementarile existente pe plan national si international.
Sectiunea 4. Confidentialitatea
Confidentialitatea

4.1 Profesionistii contabili au obligatia sa respecte confidentialitatea informatiilor dobandite in timpul activitatilor profesionale in legatura cu afacerile clientilor sau angajatorilor. Obligatia de confidentialitate continua chiar si dupa terminarea relatiei intre profesionistul contabil si client sau patron.

4.2 Profesionistul contabil trebuie sa pastreze intotdeauna confidentialitatea, cu exceptia cazului in care a fost autorizat in mod special sa dezvaluie o anumita informatie sau daca exista o obligatie legala sau profesionala de a dezvalui asemenea informatii.

4.3 Profesionistii contabili au obligatia sa se asigure ca personalul aflat sub controlul lor si persoanele care le furnizeaza consultanta sau asistenta respecta principiul confidentialitatii.

4.4 Confidentialitatea nu este numai o problema legata de dezvaluirea informatiei. Ea cere, de asemenea, ca un profesionist contabil care dobandeste informatii in timpul executarii sarcinilor de serviciu profesionale sa nu foloseasca, nici sa para ca foloseste informatia in avantajul personal sau in avantajul unei terte parti.

4.5 Un profesionist contabil are acces la multe informatii confidentiale in legatura cu afacerile clientului sau ale angajatorului, care nu sunt altfel, aduse la cunostinta publicului. Prin urmare, profesionistul contabil trebuie sa fie demn de incredere ca nu face dezvaluiri neautorizate altor persoane. Aceasta nu se aplica la divulgarea unei astfel de informatii in scopul descarcarii de responsabilitate a profesionistului contabil conform normelor profesiei si reglementarilor in vigoare.

4.6 Este in interesul publicului si al profesiei ca sa fie definite normele profesiei referitoare la confidentialitate si sa se dea indrumari referitoare la natura si intinderea obligatiei de confidentialitate si la situatiile in care va fi permisa sau ceruta dezvaluirea informatiei dobandite in timpul prestarii serviciilor profesionale. Normele profesionale ale C.E.C.C.A.R. precizeaza referintele necesare confidentialitatii stabilite pentru fiecare tip de misiune.

4.7 Trebuie recunoscut, totusi ca principiul confidentialitatii informatiei este o parte a normelor profesiei si deci cerintele etice detaliate cu privire la aceasta depind de legislatia in domeniu.

4.8 Exemple de probleme care trebuie luate in considerare pentru a determina masura in care poate fi dezvaluita informatia confidentiala:
a. Atunci cand dezvaluirea este autorizata. Atunci cand angajatorul sau clientul a dat autorizatia de a dezvalui o informatie, trebuie sa se tina sama de interesele tuturor partilor, inclusiv de cele ale acelor terti ale caror interese ar putea fi afectate.
b. Cand dezvaluirea este ceruta prin lege. Exemple pentru cazuri cand unui profesionist contabil i se cere prin lege sa dezvaluie o informatie confidentiala sunt:
i. pentru a furniza probe in cursul unor proceduri judiciare; si
ii. pentru a divulga autoritatilor publice competente infractiunile dscoperite.
c. Cand exista o obligatie profesionala sau un drept de a dezvalui:
i. pentru a se conforma normelor tehnice si cerintelor etice; asemenea divulgari nu sunt contrare acestei sectiuni;
ii. pentru a proteja interesele profesionale ale unui profesionist contabil in cursul procedurilor judiciare;
iii. pentru a se conforma controlului sau inspectiei organismului profesional;
iv. pentru a raspunde unei cereri sau unei investigatii din partea organizatiei membre sau ale unui organism cu atributii de reglementare
4.9 Cand profesionistul contabil a hotarat ca informatia confidentiala poate fi dezvaluita trebuie avute in vedere urmatoarele cerinte:
· daca sunt cunoscute sau nu toate faptele semnificative si pot fi sustinute cu dovezi, in masura in care acest lucru este posibil; cand situatia implica fapte sau opinii nedovedite, trebuie folosit rationamentul profesional pentru a determina tipul de evidentiere care trebuie facuta, daca este cazul;
· ce tip de comunicare se asteapta si cui i se adreseaza: in particular, profesionistul contabil trebuie sa fie convins ca partile carora li se adreseaza comunicarea sunt destinatarii adecvati si ca au responsabilitatea sa actioneze referitor la aceasta;
· daca profesionistul contabil va fi pasibil sau nu de vreo raspundere juridica in cazul cand a facut o dezvaluire si consecintele ce decurg din aceasta.
In toate situatiile, profesionistii contabili trebuie sa aiba in vedere necesitatea de a consulta un consilier juridic si/sau o organizatie profesionala.

216. Explicați scopul și obiectivele controlului de calitate al serviciilor de audit.
Scopul controlului calitatii este de a stabili standarde si de afurniza instructiuni privind:

- politicile si procedurile unei firme de audit referitoare la activitatea de audit in general
- proceduri referitoare la munca delegata asistentilor pentru un audit individual

Obiectivele politicilor de control al calitatii vor incorpora urmatoarele:

- cerintele profesioanle
- aptitudini si competente
- repartizare – actvitatea de audit este repartizata personalului cu grad de instruire tehnica si experienta profesionala ceruta in circumstantele date
- delegare – indrumare, supraveghere si revizuire la toate nivelurile astfel incat sa se asigure rezonabilitatea activitatii desfasurate
- consultare – consultanta ori de cate ori e necesar, in cadrul sau in afara firemei cu persoane competente
- acceptarea si pastrarea clientilor – evaluarea potentialilor clienti si verificarea celor existentei
- monitorizare – se monitorizeaza gradul de adecvare continuu si eficacitatea operationala a politicilor si procedurilor de control al calitatii

274. Ce este și cum se calculează eroarea estimată prin extrapolare directă?
Cand in cursul testarilor auditorul gaseste intr-un esantion de articole un numar de erori , acestea sunt utilizate pentru a se estima valoarea totala a erorilor pe segmentul respectiv, prin extrapolare la intraga populatie, deoarece auditorul nu a verificat decat un esantion.
Calculul erorilor estimate prin extrapolare directa : =
Valoarea neta a erorilor din esantion/Valoarea totala a esantionului x Valoarea totala a populatiei

288. Enumerați și explicați 8 diferențe între auditul extern și auditul intern.
Diferente intre auditul extern si auditul intern:
Auditul intern Auditul extern
Statutul auditorului: - entitate independenta juridic - prestator de servicii independent din punct de vedere juridic
Beneficiarii auditului: - conducerea conducerea, actionarii, bancile, autoritatile de stat, partenerii
Obiectivele auditului:- aprecierea controlului asupra - certificarea regularitatii, sinceritatii si a imaginii fidele a
activitatii intreprinderii si formularea conturilor, rezultatelor si situatiilor financiare
de recomandari pentru imbunatatirea
acestuia
Domeniul de aplicare:- toate functiile intreprinderii, - functiile intreprinderii care participa la determinarea
in toate dimensiunile si aspectele lor rezultatului
Prevenirea fraudei: - orice tip de frauda care implica - orice frauda care are sau se presupune ca ar putea avea
intreprinderea, sub aspect patrimonial influenta asupra rezultatelor
sau al oricarui alt aspect
Independenta auditorilo: - independenta profesionala, -independenta profesionala, juridica si statutara
juridica si statutara
Periodicitatea auditarilor: - permanent, conform unui plan - intermitent, in momente propice certificarii conturilor
anual


289. Care sunt principalele lucrări de efectuat când examinați conturile de imobilizări corporale?
Lucrari de efectuat:
• De procurat lista imobilizarilor indicand valoarea bruta si totalul cumulat al amortizarilor si de detrminat daca ea corespunde cu soldul conturilor din balanta
• De informat despre politica de amortizari aplicata pentru calculul cheltuielii anuale cu amortizarea
• De determinat daca imibilizarile au suportat o pierdere de valoare semnificativa si durabila
• De discutat cu conducerea despre achizitie si retragerile efectuate in conturile de de imobilizari si despre inregistrarile castigurilor si pierderilor cu ocazia cesiunilor sau a trecerii pe rebuturi
• De cercetat daca numite imobilizari au fost ipotecate
• De disutat despre permanenta metodelor si a ratelor de amortizare si de comparat cheltuiala cu amortizarea cu cea din anii precedeti
• De determinat daca contractele de inchiriere au fost corect luate in cont in situatiile financiare
conform normelor contabile
· De verificat detinerea de catre intreprindere a titlurilor de proprietate asupra imobilizarilor
· De verificat daca pentru pierderile de valoare care nu sunt datorate uzurii s-au constituit provizioane
· De verificat daca se tine o evidenta a imobilizarilor iesite temporar din intreprindere

1. Obtinerea de informatii cu privire la costurile imobilizarilor, cu amortizarea cumulata si cu valorile nete ramase.
2. Obtinerea informatiilor cu privire la intrarile de imobilizari corporale in cursul exercitiului auditat. Verificarea fizica a imobilizarilor corporale. Se verifica imobilizarile semnificative care au fost achizitionate in numele societatii si daca valorile lor de intrare au fost in mod corect inregistrate in contabiliate.
3. Verificarea documentelor de proprietate.
4. Verificarea iesirilor de imobilizari (in vederea stabilirii corecte a datoriei constituita de TVA a societatii si orice alte solduri cu bugetul de stat). Calcularea corecta a profitului sau piederii la instrainarea imobilizarilor poate avea un efect semnificativ asupra profitului sau pierderii raportate pe intreaga activitate.
5. Verificarea valorii amortizarilor si a deprecierilor activelor.
6. Verificarea informatiilor privind reevaluarile imobilizarilor. Reevaluarea este permisa in conformitate cu regulile contabile alternative conform legislatiei in vigoare.
7. Obtinerea unui tabel al angajamentelor de capital. O revizuire dupa data bilantului poate evidentia efectele angajamentelor semnificative contractate inainte de sfarsitul anului.
8. Daca au fost primite subventii guvernamentale pentru imobilizari corporale, tratmentul contabil si al subventiilor guvernamentale trebuie sa fie in conformitate cu IAS 20 “ Contabilizarea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala”.
9. Veficarea capitalizarii propriei activitati. Daca o societate produce imobilizari corporale pentru propria utilizare, aceste active trebuie incluse in situatiile financiare, la cost.

290. Prezentați 10 lucrări de efectuat când examinați conturile de imobilizări financiare.
Lucrari de efectuat:
• De obtinut lista portofoliului – titluri la data bilantului si de determinat daca ea corespunde cu soldul contului in balanta generala
• De verificat evidentierea analitica si sintetica
• De informat despre metoda de evaluare a titlurilor aplicata portofoliilor – titluri la inchiderea conturilor
• De intebat conducerea despre valoarea contabila a titlurilor
• De intrebat conducerea despre diferenta dintre valoarea contabila si valoarea de tranzactionare
• De revazut eventualele probleme ale valorii de realizare
• De determinat daca castigurile, pierderile si veniturile din plasamente au fost corect inregistrate
• De informat despre clasificarea titlurilor de participare si despre titlurile de plasament
· De urmarit daca s-au respectat regulile de autorizare a operatiunilor de cumparare sau vanzare de titluri efectuate in cursul exercitiului
· De analizat tranzactiile intra-grup pt. a vedea daca s-au eliminat operatiunile reciproce cand societatea este membra a unui grup

1. Obtineti un tabel cu variatia valorii de intrare, a imobilizarilor financiare si investitiilor financiare pe termen scurt, a provizioanelor constituite si a valorii contabile nete la sfarsitul exercitiului financiar auditat. 2. Decideti pentru care conturi este necesara verificarea detaliata.3. Verificati corespondenta posturilor bilantiere cu balanta de verificare.
4. Obtineti o lista a plasamentelor si asigurati-va ca sunt corect clasificate in filiale, firme asociate, asocieri in participatie, alte active fixe sau curente.
5. Verificati costul activelor noi si al celor cedate cu documentele justificative aferente si asigurati-va ca variatiile importante au fost autorizate.
6. Verificarea intrarilor de investitii financiare.
7. Verificarea iesirilor de investitii financiare.
8. Verificarea intrarilor si iesirilor de creante imobilizate.
9. Confirmati soldurile conturilor de credite intragrup si asigurati-va ca sunt corect prezentate.
10. Asigurati-va ca veniturile din plasamente sunt inregistrate in contabilitate pe o baza adecvata si consecventa.Verificati cheltuielile provenite din investitii.
11.Asigurati-va ca profitul/pierderea din cedari este calculat(a) corect. De asemenea procedati la verificarea tratamentului fiscal fata de pierderea neta.
12.Obtineti confirmari de la tertii ce detin certificate de proprietate, amanunte privind conditiile contractuale ale asocierii in participatie.
13.Verificati fizic un esantion din certificatele detinute de entitatea auditata.

291. Prezentați 10 lucrări de efectuat când examinați conturile de stocuri.
Lucrari de efectuat:
• De procurat listele de inventar si de detrminat daca totalul corespunde cu soldul balantei generale si daca listele de inventar sunt bazate pe inventarierea fizica a stocurilor
• De informat despre metoda de inventariere fizica
• De verificat daca este utilizat un sistem de inventar permanent si daca periodic se fac comparatii la cantitatile fizice
• De discutat despre ajustarile efectuate la iesirea ultimului inventar fizic al stocurilor
• De informat despre metodele de evaluare pentru fiecare categorie de stocuri si in special de eliminare a profiturilor intre societati
• De discutat despre permanenta metodelor in evaluarea stocurilor tinand seama de toate componentele
• De comparat rotatia stocurilor cu cea a exercitiilor precedente
• De informat despre metoda utilizata pentru identificarea stocurilor cu rotatie lenta si uzate moral
· De cercetat daca anumite stocuri au fost trecute in depozit de catre entitate si daca acesta este cazul cand aceste marfuri au fost incluse in inventar
· De comparat totalurile pricipalelor categorii de stocuri cu cele ale exercitiilor precedente si cu cele asteptate pentru exercitiul in curs.

1.Obtineti un tabel sintetic cu stocurile si contractele pe termen lung aferente exercitiului curent si anterior.
2. Revizuiti fisele de inventar finale ale stocurilor, verificand adunarea pe verticala si orizontala, precum si elementele neobisnuite.
3. Asigurati-va ca in lista contractelor s-a facut deosebirea intre contractele pe termen lung si cele pe termen scurt, iar prezentarea lor este in concordanta cu standardele contabile relevante.
4. Examinarea analitica. Comparati viteza de rotatie a stocurilor, precum si clasificarea stocurilor si a contractelor din exercitiul auditat cu cele din exercitiul anterior.
5. Inventarierea stocurilor si participarea la inventariere.
6. Selectati un esantion de stocuri din fisele de inventar preliminare si verificati existenta stocurilor respective, apoi procedati invers.
7. Identificati stocurile tertilor detinute de societate.
8. Obtineti detalii privind bunurile in tranzit sau cele aflate in alte locatii.
9.Revizuiti fisele de inventar ale tuturor stocurilor finale.
10.Comparati constatarile testelor de numarare a stocurilor realizate in cursul participarii la inventariere cu fisele de inventar finale.
11.Pentru un esantion de stocuri verificati cantitatile din fisele de inventar finale cu cele din din fisele preliminare si obtineti explicatii pentru modificari.


292. Prezentați 10 lucrări de efectuat când examinați conturile de trezorerie.
· De procurat extrasele bancare si de intrebat personalul clientului despre orice extras, vechi sau neobisnuit
· De determinat daca conturile de trezorerie constituie obiectul unor restrictii speciale
· De informat daca au fost garantate, cedate sau scontate creanta
· De procurat balanta clienti si de verificat daca totalul corespunde cu soldul contului din balanta generala
· De cerut si analizat explicatiile despre variatiile importante ale soldului contului client cu cel al exercitiilor precedente sau despre nivelul asteptat
· De informat despre transferurile interbancare in timpul perioadei anterioare si posterioare datei de inchidere
· De informat despre procedurile aplicate pentru a se asigura o buna cenzura intre exercitii pentru vanzari si returul vanzarilor
· De informat despre principiile contabile utilizate la inregistrarea vanzarilor si de determinat daca ele
fac obiectul unor remize sau ristorno
· De informat despre metode de identificare a conturilor care depasesc scadenta de plata si de evaluare a provizioanelor pentru creantele incerte, de determinat daca aceasta este adecvata si corecta
· De cercetat daca exista conturi de marfuri expediate si nefacturate sau in consignatie si daca acesta este cazul, daca au fost efectuate ajustari pentru a regulariza aceste tranzactii si de inclus marfurile corespunzatoare in stocuri

293. Prezentați 10 lucrări de efectuat când examinați conturile de capitaluri proprii.
· De obtinut si de analizat lista operatiilor care afecteaza capitalurile proprii, privind in special noile emisiuni, rascumpararile de actiuni
· De cercetat restrictiile care ating distribuirea beneficiilor nedistribuite sau a conturilor de capitaluri proprii
· De informat daca s-au produs schimbari semnificative in entitate inraport cu anul precedent in ce priveste detinerea sau structura de capital
· In caz de pierderi trebuie verificata existenta unei capacitati de finantare suficiente continuarii activitatii
· De analizat orice modificare a capitalului social prin prisma respectarii reglementarilor legale si statutare
· De verificat respectarea egalitatii : Capitaluri proprii inainte de repartizare = capitaluri proprii dupa repartizare + distribuiri de capital (dividende)
· De analizat operatiile care privesc miscarile ce au loc in cadrul capitalurilor proprii , in special cele ce au loc ca urmare a afectarii rezultatului net al exercitiului
· De analizat , in cadrul grupurilor de societati, interesele minoritare, operatiunile intra-grup
· De consultat procesele verbale ale adunarii actionarilor, ale consiliilor de administratie in ceea ce priveste masurile stabilite referitoare la capitalurile proprii
· De evaluat fundamentarea informatiilor date in notele anexe la situatiile financiare privind capitalurile proprii

294. Prezentați 10 lucrări de efectuat când examinați conturile de vânzări și de clienți.
· De verificat daca creantele clienti care figureaza in bilant reprezinta sumele datorate intrprinderii la sfarsitul exercitiului
· De verificat daca nici o creanta nu a fost omisa
· De verificat daca provizioanele pentru clienti dubiosi sunt corect calculate
· De verificat daca provizioanele pentru riscuri au fost constituite pentru eventualele litigii cu clientii sau pentru garantia serviciilor sau a bunurilor facturate clientilor
· De verificat daca in anexa sunt prezentate distinct creantele avand termenul de incasare sub un an de cele avand termenul de incasare sub 5 ani, dar mai mare de un an
· De urmarit daca toate veniturile sunt corect contabilizate si daca soldurile conturilor de clienti reprezinta venituri neancasate
· De obtinut balanta clientilor si de determinat daca totalul corespunde cu soldul contului din balanta generala
· De analizat variatiile importante ale soldului contului clienti cu cel al exercitiilor precedente sau al nivelului asteptat si de obtinut explicatiile despre aceste variatii
· De verificat daca separarea exercitiului este respectata
· De informat despre principiile contabile utilizate la inregistrarea vanzarilor si de determinat daca ele
fac obiectul unor remize sau ristorno


295. Prezentați 10 lucrări de efectuat când examinați conturile de cumpărări și de furnizori.
· De informat despre principiile contabile utilizate la inregistrarea cumparaturilor si de determinat daca ele au constituit obiectul unor remize sau ristorno
· De analizat variatiile importante ale soldului contului furnizori cu cel al exercitiilor precedente sau al nivelului asteptat si de obtinut explicatiile despre aceste variatii
· De obtinut balanta furnizorilor si de determinat daca totalul corespunde cu soldul contului din balanta generala
· De informat pentru a sti daca soldurile sunt comparate cu extrasele de cont ale furnizorilor si de comparat cu soldurile perioadei precedente
· De cercetat despre existenta datoriilor neanregistrate
· De determinat daca datoriile fata de actionari, administratori si alta parti legate sunt prezentate separat
· De cercetat cauzele si justificarile intarzierilor la plata
· De examinat soldurile vechi si a celor ce par prea mari
· De verificat corecta contabilizare a datoriilor, in special a celor exprimate in devize
· De analizat corecta regularizare a avansurilor acordate furnizorilor

296. Enumerați 8 diferențe între auditul extern și auditul intern.
1. Audit intern:
- face parte din controlul intern al entitatii
- se realizeaza de regula prin angajati independenti de celelalte structuri executive
- nu are obligatii extra entitate
- independenta e limitata la nivelul intelegerii conducerii executive
- are ca obiect respectarea procedurilor interne stabilite de conducerea entitatii
- poate realiza alte comenzi sau solicitari ale conducerii
- este o functie de asistenta
2. Audit extern :
- se realizeaza de firme de specialitate sau prin persoane fizice sau juridice stabilite de actionari
- se respecta normele unui organism profesional
- asigura credibilitatea necesara pentru terti asupra situatiilor financiare ale entitatii
- independenta este principiul de baza pentru credibilitate
- are ca obiect auditarea situatiilor financiare
- poate realiza orice misiune de audit
-
297. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entități?
Obiectivele controlului intern sunt
A. protejarea activelor intreprinderii :
1. definirea responsabilitatilor
2. separarea sarcinilor si functiilor
3. descrierea functiilor
4. procedura acordarii imputernicirilor
B. asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile
1. modalitatea de intocmire si circulatie a documentelor justificative
2. organizarea si tinerea corecta si la zi a contabilitatii
3. organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului si a valorificarii acestuia
4. respectarea regulilor de intocmire a bilanturilor contabile
5. controalele de baza ale activitatii contabile
C. asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii
D. promovarea eficacitatii exploatarii


298. Care sunt elementele de bază ale controlului intern al unei entități?
Elementele de baza ale controlului intern sunt:
a) existentea unui plan de organizare, cuprinzand :
- definirea cat mai precisa a sarcinilor
- definirea limitelor de competenta si a raspunderilor
- circulatia informatiilor
b) competenta si integritatea personalului sunt esentiale la nivelul directiunii
c) existenta unei documentatii satisfacatoare se refera la :
- producerea informatiilor
- arhivarea informatiilor


299. Explicați importanța separării sarcinilor în organizarea controlului intern al unei entități.
Separarea sarcinilor este necesar a fi facută astfel încât să permită controlul reciproc al execuției lor. Este de dorit să se evite ca una și aceeași persoană să poată comite o eroare sau o inexactitate – iregularitate - având posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o descoperi.
Separarea funcțiilor, dacă ele sunt mai mult sau mai puțin numeroase, în funcție de mărimea intreprinderii, trebuie să asigure întotdeauna separarea a trei funcții care, de regulă, se regăsesc în mai toate intreprinderile, respectiv cele privind:
- realizarea obiectivelor intreprinderii;
- protejarea sau conservarea patrimoniului;
- înregistrarea operațiilor sau contabilizarea lor.

La 215 eu am zis asa:
1000 -scadent la 25 apr 2006
1500-scadent la 25 iul 2006
200 -creante accesorii comunicate la 10 iul 2006 care devin scadente la 5 august 2006
200 scadenta la 25 oct 2006
600-din cei 1700 scadenta la 25 ianuarie 2007

Anais, la Aug 12 2007, 10:17 PM, a spus:

cat ti-a dat pro-rata la problema 141 ? mie mi-a dat asa pro rata = (3500+5000+1000)/(3500+5000+1000+800)=0.92233

taxa de dedus = taxa deductibila*pro rata = 6000*0.19*0.92233=1051 rotunjit

TVA de plata = 665+950+380+90-1051=2085-1051=1034

Raspuns : 1034


La prb 140 :
impozitul pe auto = 1895*15/200=142.125 lei
bonificatia maxima prevaz in Codul Fiscal =10%, adica 14.2125 lei.
Rezulta ca impozitul final este = 142.125-14.2125=127.9... adica rotunjit 128 lei

Raspuns 128 lei

La prb 138 :

salariu de incadrare = 1000 lei
somaj+cas+sanatate = 17%
venit baza de calcul = 1000*17% = 830 lei
cotizatie sindicala 50 lei+deducere personala = 350 lei, adica total deduceri = 400 lei
venit impozabil = 830-400 = 430
impozit = 430*16% =69 lei

Raspuns : 69 lei

Problema 104

La data de 30 iunie a exercitiului N, o societate comerciala platitoare de impozit pe profit 16% si de TVA 19% a inregistrat urmatorii indicatoriu economico-financiari:

Total ven.impozabile……………………………………………100.000.000 lei
Total chelt…………………………………………………………70.000.000 lei
Din care:
- ch.de protocol (bauturi alcoolice
si produse din tutun)………………………………………2.000.000 lei
- chelt.cu impozitul pe profit trim.I………………………………3.400.000 lei

Sa se determine impozitul pe profit cumulat la 30 iunie, din care impozitul pe profit aferent trim.II.

Raspuns:

Profit impozabil: 100.000.000-70.000.000+2.000.000+3.400.000=35.400.000 => impozit profit datorat:5.664.000 din care aferent trimestrului II = 5.664.000-3.400.000=2.264.000
Obs: chelt de protocol cu bauturile alcoolice si produse din tutun sunt nedeductibile

La prb 148 cf Codului Fiscal :

(2) Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru urmatoarele tipuri de venituri:
a) cotizatiile si taxele de înscriere ale membrilor;
b) contributiile banesti sau în natura ale membrilor si simpatizantilor;
c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislatiei în vigoare;
d) veniturile obtinute din vize, taxe si penalitati sportive sau din participarea la competitii si demonstratii sportive;
e) donatiile si banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
f) dividendele si dobânzile obtinute din plasarea disponibilitatilor rezultate din venituri scutite;Nota reclama
g) veniturile pentru care se datoreaza impozit pe spectacole;
h) resursele obtinute din fonduri publice sau din finantari nerambursabile;
i) veniturile realizate din actiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxa de participare, serbari, tombole, conferinte, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
j) veniturile exceptionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizatiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economica;
k) veniturile obtinute din reclama si publicitate, realizate de organizatiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de organizare si functionare, din domeniul culturii, cercetarii stiintifice, învatamântului, sportului, sanatatii, precum si de camerele de comert si industrie, organizatiile sindicale si organizatiile patronale.
(3) Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate pâna la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevazuta la alin. (2). Organizatiile prevazute în prezentul alineat datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevazute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevazute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, dupa caz.


Rezulta ca toate veniturile enuntate sunt neimpozabile (presupunand ca este o org non profit de utilitate publica).
Cf alin (3) si tinand cont de cursul mediu de 3.3 lei, 15000 euro*3.3=49.500, adica sunt neimpozabile si veniturile din activitati economice, iar 10% din totalul veniturilor inseamna (24000+3000+9000+25000+7000)*10% = 68000*10% = 6.800 lei.

Calculul impozitului pe profit : Profit = venituri impozabile - chelt aferente veniturilor impozabile = (7000-6800)-50=200-50=150
Impozit profit = 150*.016=24

Raspuns : 24 lei

teea1, la Aug 13 2007, 11:10 PM, a spus:

ce nr de problema e asta ? nu corespunde cu cartea din 2007, poate ca e prb 103 dar nu corespund intru totul datele. Prb 103 e rezolvata mai sus.

Prb 104 e asa : profit impozabil la 31.12.2007 (cumulat) = 750.000 lei, cf datelor din aprilie 2008 finalizate.
In cursul anului : trim I = imp = 36000 lei, trim II = 40000, tr III = 12000

Imp de virat pt trim IV = imp trim III = 12000 lei. Iar dif de plata pana la 15.04.2007 = (75000*0.16) - 36000-40000-12000-12000 = 120.000 - 100.000 = 20.000

Raspuns : 20.000 lei de plata ca diferenta pana la 15 aprilie 2008.

Prb 105 :

media cap propriu = 110.000
media cap imprumutat = 100.000

grad indatorare = 100.000/110.000 = 0.9, presupunand cap imprumutat cu termen de rambursare mai mare de un an.
Grad indatorare mai mic de 3, rezulta ca chelt cu dob sunt integral deductib.

Gresesc undeva ? pare prea simplu .....

La 141: pro rata=(3500+5000+2000+1000)/(3500+5000+2000+1000+800)=93.5
Taxa de dedus=1140 *93.5=1066
Taxa colectata=665+950+380+90=2085
Tva de plata=1019

La 140 - 1895 cm inseamna 9*200+95 (adica o fractiune din 200cmc) , deci impozitul este de 10*15=150, minus bonificatia=135

La 148 -Ven scutite=61000, ven aferente activ comerciale=7000, ven scutite aferente activ comerciale sunt limitate la contrav a 15.000 euro (49.500) dar nu mai mult de 10% din totalul ven scutite, deci ven scutite din ven activ economice sunt 6100. Rezulta ven din activ com impozabila 7000-6100=900, ch =50, imp profit 850*16%=136

Astept sa confirmati/contraziceti.

Salut!


Si eu am inceput ieri cursurile si pana joirezolvam probleme la fiscalitate...pana acum am trecut prin grilele de la 45 la 60...greu se mai misca profu! ma plictisesc de multe ori!

Eu nu am inteles faza cu tichetele de masa ... de unde se ia partea nedeductibila?


Va multumesc anticipat pentru raspuns!

Este nedeductibila valoarea tichetelor care depaseste valoarea unui tichet*nr zile lucrate din luna.
La noi la fiscalitate ne dicteaza teoria pe care am putea sa o luam foarte usor din codul fiscal.

dalila1ro, la Aug 4 2007, 01:41 PM, a spus:

Eu mi-am cumparat grilele din 2006, am raspunsurile puse la fiecare,contabilitatea aproape ca am terminat-o, spuneti-mi VA ROG daca merita sa mai dau 65 ron pentru cea noua? ce s-a modificat ? ce s-a pus in plus? la fiscalitate?
mersi

la problema 48 fiscalitate in variantele de raspuns care circula sunt excluse din veniturile fiscale "impozitele pe veniturile realizate din activitatile de expertiza contabila" Asta face ca raspunsurile sa difere.
Cred ca raspunsurile corecte sunt : a)-99.87% si b) 69.008,69 ,12.63% CE ZICETI?

Multumesc Mara!

La problema 203 de la fiscalitate ar trebui observat intai ca este o greseala majora in enunt . Ma gandesc ca a fost pusa intentionat: "dezmembraminte (sedii secundare) fara personalit juridica, denumite "filiale"". Conform L 31/1990, filialele sunt SC cu personalitate juridica si nu se pot infiinta sedii secundare sub denumirea de "filiale". Asa ca raspunsul corect e ca nu este posibila inregistrarea de sedii secundare cu denumirea de "filiala" si atat!

Anais, la Aug 14 2007, 09:18 AM, a spus:

la prb 141, la calculul pro ratei ati luat in calcul si valoarea facturilor emise de 2000 lei pt bunuri ce vor fi transportate ulterior. Sa inteleg ca se considera de asemenea livrare de bunuri ?

Salut!

Anais - multumesc frumos! si la noi mai abereaza, insa suntem suficienti de pusi pe treaba si readucem repede studiile de caz de fiscalitate in discutie.

Eu am creat un yahoo group ptr rezolvari.....am vazut ca asa se procedeaza!
adresa e http://finance.group...xpertcontail07/
adresa de mail este expertcontabil07@yahoo.com

Daca doriti va dau parola contului prin mesaj privat....eu o sa postez acolo materiale si rezolvari!
Daca nu vi se pare o idee grozava comunicati-mi! No ofense I promise!

Grila cu Impozitul pe venit din activ de expertiza noi am rezolvat-o astfel:

I/profit venit fiscal 49 210 /60710
Accize venit fiscal 68 915 /97 733
I/ven din sal venit fiscal 59 176 /66435
I/ven din divid venit fiscal 2400 /6400
I/divid de la sc venit fiscal 1980 /2850
I/ven din activ de expertiza ctb venit fiscal 10 /30
TVA venit fiscal 110150,85 /126 692,54

a.TOTAL VENITURI FISCALE 291 841,85 /360 850,54

Taxe elib. autoriz. venit nefiscal 37 / 40
Taxe eliberare cazier venit nefiscal 5 / 45

b.TOTAL VENITURI NEFISCALE 42 / 85

c. VENIT DIN CAPITAL 350 / 1133

TOTAL VENITURI BUGETARE a+b+c 292 233, 85 / 362 068,54


Ponderea veniturilor fiscale in total venituri bugetare (291841,85/292233,85) *100 = 99,87% si (360850,54/362068,54) *100 = 99,66

modif abs 2005/2004 = 360850,54 - 291 841,85 = 69 008, 69 si modif rel %= (360 850,54/291841,85) * 100 = 123,65 deci 23,65

Noapte buna!

problema 46 Pe rezolvarile care circula "impozitul pe veniturile realizate din activitatile de expertiza contabile" nu-i trecut la venituri fiscale ?DE CE ? eu zic ca raspunsurile corecte la problema asta sunt : 99.87%,69008.69 lei si 123.65 .ALTE PARERI ?
problema 53 a,c,e,f,g,h,i,j ?
problema 56 b,c,e ?