iti dau eu unul, primul care-mi vine in minte : eliminarea ajutoarelor sociale pt cei care chiar nu le merita si ma refer, printre altii, la posesorii de palate cu turnulete si mertane la scara, precum si la "bolnavii" pensionati prin "bunavointa" unor medici corupti.
nu numai ca este o actiune prin care s-a facut dreptate, dar fondurile astfel economisite se pot utiliza in folosul celor care sunt bolnavi cu adevarat si/sau au o reala nevoie de asistenta sociala.
si inca unul, de data recenta : modificarea legii invatamantului, una dintre urmari fiind sustinerea corecta a examenului de bacalaureat de anul trecut - ocazie cu care am vazut cu totii nivelul adevarat al instrurii scolare a elevilor absolventi de liceu.
masura asta ii va determina, macar pe o parte dintre ei, sa ia mai in serios scoala, ceea ce le va spori sansele profesionale individuale, iar societatii ii va da mai multi tineri capabili sa depuna o munca superioara calitativ - asta fiind, pana la urma, in folosul tuturor si nu insist asupra motivelor fiindca sunt evidente.
sunt consternata cand vad cu cata usurinta se sta cu mana intinsa la stat si se uita faptul ca ne aflam in plina recesiune mondiala.
mi-e greu sa vad cum semenii mei nu inteleg si nici nu vor sa inteleaga faptul ca alte tari, care nu au luat din timp masurile de austeritate necesare, se afla acum in colaps, sau au deja rate ale somajului de peste 25% (vezi Spania) si TVA mai mare de 24 % (27% Ungaria).
nu inteleg de ce judecam cu masura dubla atunci cand vb despre buzunarul personal vs. buzunarul statului care, culmea, e tot al nostru.
ciudat cum in propria familie acceptam, chiar pe termen mai lung, o utilizare mai riguroasa a resurselor, adica o redimensionare si o restructurare a chelt. intr-un buget restrans din initiativa proprie (de ex. strang bani de un concediu exotic), insa nu mai putem face acelasi lucru cand restrangerea vine de la nivel macro/ de tara intreaga fiindca nu suntem dispusi sa analizam situatia cu onestitate si sa facem sacrificiile respective decat daca, cel mult, decidem in mod strict personal / unilateral asupra lor.
vrem ca acesta criza sa pluteasca undeva deasupra noastra fara sa ne atinga, fara sa ne ceara vreun efort in plus si credem cu tarie ca guvernul / presedintele trebuie sa ne bage pe toti sub un "clopot de sticla" ca sa ne fereasca de orice ar putea fi rau / ne-ar deranja.
ne place capitalismul cand mergem la mall, cand injuram public pe oricine ne vine la gura, cand aruncam cu pietre (chiar bolovani) si sticle molotov in jardarmi, dar nu ne mai place cand trebuie sa fim responsabili cu tot ce reprezinta viata noastra.
parerea mea este ca extrem de putini dintre noi am stiut ce inseamna capitalismul cand in 1989 am dorit schimbarea regimului politic si economic in Romania !! din pacate, n-am vrut sa invatam nici ulterior, cu adevarat, iar eu cred ca acesta este motivul pt care si acum ne aflam, ca tara, intr-un soi de capitalism mocirlos, inca nedefinit, dar "original" si situat (de regula) in afara intelegerii noastre cotidiene.
sigur ca, dupa atata timp de bagat picioarele in ea de tara si de furat tot ce se putea fura, e f greu sa repari cat s-a stricat cu atata indarjire, iar ca sa aveti o imagine mai aproape de "piele" va propun sa faceti analogia cu efortul pe care multi dintre noi l-am facut cand am reparat contabilitati facute zob ani de zile.
cand vb de schimbari ce vizeaza asezarea lucrurilor pe un fagas corect si intrarea in normalitate, exista in Romania o rezistenta uluitoare si constat cu mare tristete ca asta au invatat-o destui romani.
asadar, nu conteaza ca multi dintre noi (prin decizie individuala si de bunavoie) ne-am indatorat excesiv la banci - ceea ce a fost o greseala majora care, in mod normal (adica si fara criza mondiala), produce efecte negative semnificative si de durata; nu conteaza ca ani la rand am uitat de o minima prudenta (de ex. nu ne-am pus un ban deoparte, desi am fi putut ... ) si de un bun-simt economic elementar (de ex. ne-am luat ultimul model de plasma, sa crape vecinul de ciuda); important este ca acum ne e greu fiindca suportam consecintele aferente (deh, ce-si face omu' cu mana lui...), iar asta nu ne place deloc, asa ca neaparat trebuie sa ne gasim un tap ispasitor - indiferent cine-i acela, poate fi chiar presedintele tarii caruia am gasit cu cale sa ii aducem vina ca nu a respectat constitutia fiindca, vezi Doamne, nu ne-a asigurat un trai decent.
eu cred ca responsabilitatea ar trebui sa inceapa la nivel individual, cu fiecare dintre noi, in mod real, constant si numai dupa aceea sa avem pretentia de a o extinde si pretinde la nivel de grup, de natiune, de conducatori !