INFORMARE DE PRESĂ
Noi reguli privind obligația folosirii ștampilei
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila aduce la cunoștința contribuabililor faptul că, în Monitorul Oficial al României nr.507/ 30.06.2017 a fost publicată OUG nr.49/ 2017 pentru modificarea și completarea OG nr.17/ 2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și completarea unor acte normative. Ordonanța în discuție va intra în vigoare la data de 30 iulie 2017.
Începând cu această dată, nici persoanele fizice, nici persoanele juridice de drept privat și entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să ștampileze contractele depuse, emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.
În acest context, în conformitate cu prevederile noului act normativ, solicitarea ștampilării declarațiilor, cererilor, contractelor sau a altor documente sau înscrisuri de către o persoană din cadrul instituțiilor sau autorităților publice va fi considerată abatere disciplinară.
Mai trebuie subliniat faptul că obligația ștampilării rămâne valabilă în continuare pentru persoanele juridice de drept public.