Deputații analizează în această perioadă un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi a Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi. Inițiativa aparține unui grup de 18 deputați și senatori ai PSD. Aceștia propun ca persoanele care țin contabilitatea la mai multe firme să fie obligați să se înscrie în Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
„Actualmente, Legea nr. 82/1991 prevede obligația organizării conducerii contabilității financiare. Frecvent, această prevedere, fie că se referă la persoane juridice, la instituții publice, asociații, persoane fizice care desfășoară activități producătoare de venit sau la orice altă entitate care trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți potențiali, creditorii financiari comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori este interpretată eronat. Astfel, de cele mai multe ori persoana desemnată cu asigurarea acestor proceduri se limitează la îndrumare, dirijare și orientare. Pentru o mai bună înțelegere a obligațiilor care decurg din aplicarea Legii contabilității și pentru o creștere a responsabilizării persoanelor implicate în procesul de înregistrare, propunem modificarea completarea Legii nr. 82 din 24 decembrie 1991 a contabilității, republicată în Monitorul Oficial nr.454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, cu includerea sintagmei „a ține contabilitatea“ în cadrul articolelor care privesc persoanele care au obligația să asigure conducerea contabilității“, se arată în motivarea inițiativei.
Printre cei care au semnat propunerea legislativă se numără și senatorul de Constanța al PSD Ștefan Mihu (n.n. Vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe din Senat) . Acesta a explicat pentru TOMIS NEWS că în legislația actuală sunt câteva inadvertențe, în sensul că cineva care vrea să țină contabilitatea poate să o facă la locul de muncă de bază, unde are contract, chiar dacă are doar studii de specialitate.
„Dacă o persoană vrea să mai țină alte firme, atunci acesta va fi obligat să facă parte din Corpul Experților Contabili și mi se pare normal așa, pentru că acea persoană va face profesie contabilă. E o măsură bună și corectă. Cine vrea să lucreze doar la o singură firmă nu va fi obligat să facă parte din Corpul Experților Contabili“, a spus Ștefan Mihu, pentru TOMIS NEWS.
Parlamentarul a notat că proiectul a trecut cu unanimitate de voturi la Senat, în 17 octombrie, și crede că nici la Camera Deputaților nu vor fi probleme, pentru că este o lege foarte bună.
________________________