NUMĂRUL 27, 4-10 OCTOMBRIE 2016 » EXPERTIZA ȘI AUDITUL AFACERILOR
prof. univ. dr.Lucian CERNUȘCA
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Intre data închiderii exercițiului financiar și data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere pot interveni o serie de evenimente (favorabile sau nefavorabile), chiar dacă acestea au loc după anunțarea publică a profitului sau a altor informații financiare relevante pentru utilizatori.
La nivelul referențialului contabil internațional, tratamentul contabil al evenimentelor care survin după data închiderii exercițiului financiar fac obiectul normei contabile internaționale IAS 10. Normalizatorii contabili români au avut drept model IAS 10 în ceea ce privește pătrunderea în mediul contabil românesc a problematicii evenimentelor ulterioare datei bilanțului. La nivelul referențialului contabil românesc, secțiunea 2.5 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate dezbate problematica evenimentelor ulterioare datei bilanțului.
➔ Definirea evenimentelor ulterioare datei bilanțului
Pct. 72 alin. (1) din OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, definește evenimentele ulterioare datei bilanțului ca fiind acele evenimente, favorabile sau nefavorabile, care au loc între data bilanțului și data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere. Evenimentele posterioare închiderii exercițiului financiar cuprind toate evenimentele ce au loc până la data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere, adică aprobate de un consiliu director, administratori sau alte organe de conducere, potrivit organizării entității, în vederea înaintării lor spre aprobare, conform prevederilor legale în vigoare. Gîrbină și Bunea (2005) precizează că „în unele țări, pe lângă Consiliul de administrație, există Consiliul de supraveghere, care nu are prerogative executive și care cuprinde și reprezentanți ai salariaților. Situațiile financiare sunt aprobate de Consiliul de supraveghere înainte de a fi puse la dispoziția acționarilor. Situațiile financiare sunt autorizate spre emitere la data la care Consiliul de administrație autorizează depunerea acestora la Consiliul de supraveghere”.
Evenimentele care apar după data bilanțului pot furniza informații suplimentare referitoare la perioada raportată față de cele cunoscute la data bilanțului. Dacă situațiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta și informațiile suplimentare, dacă informațiile respective se referă la condiții (evenimente, operațiuni etc.) care au existat la data bilanțului.
➔ Tipuri de evenimente ulterioare datei bilanțului
Reglementările contabile românești prevăd două tipuri de evenimente ulterioare datei bilanțului:
● evenimente ulterioare datei bilanțului care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale – cele care fac dovada condițiilor existente la data bilanțului. Entitatea își ajustează valorile recunoscute în situațiile sale financiare pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei bilanțului;
● evenimente ulterioare datei bilanțului care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale – cele care oferă indicații despre condiții apărute ulterior datei bilanțului. Entitatea nu își ajustează valorile recunoscute în situațiile sale financiare pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei bilanțului.
➔ Exemple de evenimente ulterioare datei bilanțului
OMFP nr. 1.802/2014 are în vedere, la pct. 73 alin. (2), o serie de exemple de evenimente ulterioare datei bilanțului care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, respectiv:
a) soluționarea ulterioară datei bilanțului a unui litigiu care confirmă că o entitate are o obligație prezentă la data bilanțului. Entitatea ajustează orice provizion recunoscut anterior, legat de acest litigiu, sau recunoaște un nou provizion. Ca urmare, entitatea nu prezintă o datorie contingentă;
b) falimentul unui client survenit ulterior datei bilanțului confirmă de obicei că la data bilanțului exista o pierdere aferentă unei creanțe comerciale și, în consecință, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanței comerciale;
c) descoperirea de fraude sau erori ce arată că situațiile financiare anuale sunt incorecte;
d) vânzarea stocurilor după perioada de raportare poate fi o probă a valorii realizabile nete la finalul perioadei de raportare;
e) determinarea ulterioară perioadei de raportare a costului activelor cumpărate sau a încasărilor din activele vândute înainte de finalul perioadei de raportare (de exemplu, reduceri comerciale și financiare acordate, respectiv primite după încheierea exercițiului financiar);
f) determinarea ulterioară perioadei de raportare a valorii primelor și a altor drepturi cuvenite angajaților pentru exercițiul financiar încheiat, dacă entitatea are obligația de a plăti aceste sume.
Pct. 74 alin. (2) din același act normativ dă drept exemplu de eveniment ulterior datei bilanțului care nu conduce la ajustarea situațiilor financiare anuale diminuarea valorii de piață a valorilor mobiliare în intervalul de timp dintre data bilanțului și data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere.
➔ Prezentări de informații în situațiile financiare anuale
Este indicat ca entitatea să prezinte în situația destinată politicilor contabile informații în legătură cu evenimentele ce survin după data închiderii exercițiului financiar.
Mai multe, aici : http://www.ceccarbus...inanciar-a1029/