Daca nu sunteti multumiti de forma finală a raportului de inspecție, care va fi transmis (împreună cu Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală), atunci il puteti contesta. Acesta contestatie se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ fiscal (decizia de impunere).
ATENTIE : în cazul în care au fost stabilite obligații de plată suplimentare, și acestea nu sunt achitate, contestația nu scutește societatea de achitarea respectivelor obligații, dar puteți solicita suspendarea actului administrativ (decizia de impunere) pentru o anumită perioadă, printr-o acțiune în instanță, și astfel să amânați și plata obligațiilor stabilite suplimentar până la pronunțarea instanței.
În situatia în care contestația pe care ați formulat-o este respinsă (total sau parțial), se pot folosi căile de atac în instanță, caz în care, deși procesul este de durată, există șansa ca decizia să fie favorabilă societății. Există și varianta ca, prin decizia emisă în urma contestației, să se dispună reverificarea activității societății (caz în care refacerea inspectiei fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecție fiscale) și se reia tot procesul descris până acum.