Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Regulament din 26/09/2006 - Forum 100% contabilitate - Conta.ro

Salt la continut


Regulament din 26/09/2006

3 replies to this topic

#1 Septimiu

    Peter Pan

  • Members
  • PipPipPipPipPipPip
  • 4882 Postari:
  • Gender:Male
  • Location:Bucuresti
  • Interests:Nici unu - am o lene de ma doare !!!

Postat 03 October 2006 - 07:04 PM

Ministerul Finanțelor Publice
Regulament din 26/09/2006
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 816 din 03/10/2006
pentru organizarea examenului de atribuire a calității de consultant fiscal

________________________________________
CAPITOLUL I
Dispoziții generale


Art. 1. - Examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal se organizează și se desfășoară în baza prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările ulterioare, denumită în continuare ordonanță.
Art. 2. - (1) Examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal se organizează de către Ministerul Finanțelor Publice.
(2) Prin ordin al ministrului finanțelor publice, se constituie Colectivul pentru organizarea examenului de atribuire a calității de consultant fiscal, denumit în continuare Colectiv, se numesc Comisia de examinare și Comisia de soluționare a contestațiilor și se stabilesc atribuțiile acestora.
Art. 3. - Ministrul finanțelor publice stabilește prin ordin, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, data de susținere și locul desfășurării examenului, precum și locul de depunere a dosarelor de înscriere și perioada în care se depun.


CAPITOLUL II
Organizarea și desfășurarea examenului


Art. 4. - (1) Pentru atribuirea calității de consultant fiscal, conform prevederilor art. 4 din ordonanță, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
a) să fie licențiați ai unei facultăți cu profil economic;
b) să aibă o experiență de minimum 5 ani în una dintre următoarele activități:
- elaborarea și aplicarea legislației fiscale;
- administrarea și colectarea veniturilor publice;
- controlul fiscal;
- soluționarea contestațiilor în domeniul legislației fiscale;
- elaborarea și aplicarea reglementărilor contabile;
- activitatea financiar-contabilă;
c) să nu aibă antecedente penale;
d) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
e) să promoveze examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal.
(2) În vederea susținerii examenului, candidații depun dosarul de înscriere cuprinzând documentele care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 lit. a)-d) din ordonanță.
(3) Dosarul de înscriere se depune la Ministerul Finanțelor Publice și va conține următoarele:
a) cererea de înscriere la examen, prevăzută în anexa nr. 2;
b) curriculum vitae;
c) diploma de studii superioare, în copie legalizată, precum și copii legalizate ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;
d) carnetul de muncă, în copie certificată de angajator sau în copie legalizată, după caz;
e) actul de identitate, în copie;
f) certificatul de cazier judiciar;
g) adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de instituția medicală la care este înregistrat;
h) trei fotografii 2/3 cm.
Art. 5. - Colectivul verifică dacă informațiile furnizate de candidați, cu excepția celor declarate pe propria răspundere, sunt complete și corecte, iar în cazul în care se consideră că este necesar, poate solicita informații suplimentare, înainte de a decide cu privire la acceptarea sau respingerea dosarelor de înscriere.
Art. 6. - (1) La depunerea dosarului de înscriere, candidatul plătește conform prevederilor art. 5 din ordonanță, în contul Ministerului Finanțelor Publice, o taxă de înscriere la examen.
(2) Candidaților înscriși li se eliberează legitimația de examen prevăzută în anexa nr. 3.
Art. 7. - La intrarea în sala de examen și pe parcursul desfășurării examenului, candidatul trebuie să aibă asupra sa actul de identitate și legitimația de examen.
Art. 8. - Colectivul afișează atât la locul de depunere a dosarului de înscriere, cât și la locul de desfășurare a examenului, cu cel puțin 48 de ore înaintea începerii acestuia, listele nominale ale candidaților înscriși, indicându-se data și ora începerii probei și repartizarea pe săli a candidaților.
Art. 9. - (1) Candidații au obligația de a verifica exactitatea datelor înscrise în listele afișate și de a sesiza imediat Colectivul cu privire la eventualele neconcordanțe între înregistrările din liste și datele din documentele depuse la înscriere.
(2) Orice modificare a listelor afișate se face cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea examenului.
Art. 10. - (1) Președintele Comisiei de examinare, cu 3 ore înainte de începerea examenului, numește responsabilul de sală și repartizează membrii comisiei și supraveghetorii pe săli, proporțional cu numărul candidaților din sălile respective.
(2) Examenul se desfășoară în săli în care se poate asigura așezarea candidaților la distanță corespunzătoare, păstrându-se un loc liber între candidați.
(3) Membrii Comisiei de examinare și supraveghetorii sunt responsabili de modul în care se derulează examenul, începând cu accesul candidaților în săli, derularea propriu-zisă a examenului și predarea lucrărilor.
(4) După expirarea termenului legal de susținere a probei, responsabilul de sală va preda lucrările, în baza unui proces-verbal, președintelui comisiei, care este răspunzător de gestionarea acestora.
Art. 11. - Accesul candidaților în sală este permis cu maximum o oră înainte de începerea examenului, conform listelor afișate, sub supravegherea responsabilului de sală.
Art. 12. - Responsabilii de săli primesc de la Comisia de examinare: lista candidaților repartizați în sala respectivă, instrucțiunile de derulare a examenului și, respectiv, subiectele.
Art. 13. - (1) Responsabilul de sală notează în listă candidații prezenți și absenți.
(2) Actul de identitate și legitimația de examen vor rămâne pe masa candidatului pe toată durata examenului, pentru a putea fi efectuate verificări suplimentare.
Art. 14. - Candidații care nu sunt în sală în momentul comunicării subiectelor pierd dreptul de a susține examenul.
Art. 15. - (1) Pe parcursul desfășurării examenului, candidații nu au voie să părăsească sala și să revină.
(2) În situații cu caracter medical, un membru delegat va însoți candidatul de la ieșirea și până la revenirea în sală.
Art. 16. - (1) Comisia de examinare va stabili un număr de minimum 3 variante de subiecte, conform tematicii prezentate în anexa nr. 1.
(2) Subiectele pentru examen se stabilesc în ziua desfășurării acestuia, prin tragere la sorți.
(3) În arhivă se vor păstra toate subiectele, atât cele propuse, cât și cele extrase.
Art. 17. - (1) Examenul va consta într-o probă scrisă/interviu.
(2) Proba scrisă va fi sub formă de test-grilă/lucrare scrisă, care va conține de regulă întrebări din:
a) legislația fiscală, legislația privind administrarea fiscală și legislația vamală, 90%;
b) dreptul comercial și dreptul financiar-fiscal, 5%;
c) gestiunea financiară și contabilitatea întreprinderii, 5%.
(3) Durata de elaborare a răspunsurilor pentru proba scrisă este de 3 ore.
Art. 18. - După terminarea examenului, Colectivul afișează la avizierele de la locul de desfășurare a examenului răspunsurile corecte și punctajul aferent fiecărui răspuns, permițând astfel candidaților să își autoevalueze lucrările.
Art. 19. - (1) Corectarea lucrărilor sau evaluarea răspunsurilor la interviu se face de către Comisia de examinare.
(2) Răspunsurile corecte vor fi notate cu un punctaj corespunzător gradului de dificultate al subiectelor.
(3) Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să acumuleze un minimum de 80 de puncte dintr-un total de 100 de puncte.
Art. 20. - Rezultatele obținute la examen, verificate și aprobate de Comisia de examinare, se aduc la cunoștință candidaților de către Colectiv, prin afișare la locul de desfășurare a examenului și pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
Art. 21. - (1) Contestațiile privind rezultatele obținute la examen se depun la Comisia de soluționare a contestațiilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor.
(2) Contestațiile se soluționează în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea acestora.
(3) După soluționarea contestațiilor, rezultatele examenului rămân definitive.


CAPITOLUL III
Eliberarea certificatului de atestare a calității de consultant fiscal


Art. 22. - (1) Conform prevederilor art. 7 din ordonanță, după susținerea și promovarea examenului, candidaților li se eliberează Certificatul de atestare a calității de consultant fiscal, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(2) Certificatul de atestare a calității de consultant fiscal se întocmește în două exemplare, copia rămânând în carnet.


CAPITOLUL IV
Sancțiuni


Art. 23. - (1) Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage sancționarea persoanelor vinovate.
(2) Sancționarea candidaților se face în funcție de gravitatea faptelor și constă în avertisment sau în eliminarea din examen, în următoarele situații:
a) încercarea dovedită de a copia din cărți, caiete, notițe, surse electronice sau alte materiale;
b) transmiterea ori primirea de ciorne sau alte materiale.
(3) În cazul nerespectării prevederilor prezentului regulament de către membrii Comisiei de examinare sau supraveghetori, președintele comisiei procedează la eliminarea și înlocuirea acestora din sală și face propuneri de sancționare potrivit legii.


CAPITOLUL V
Dispoziții tranzitorii și finale


Art. 24. - (1) Componența comisiilor de examinare și de soluționare a contestațiilor se va stabili la fiecare examen organizat central sau teritorial, prin ordin al ministrului finanțelor publice. Aceste comisii vor fi formate din specialiști ai Ministerului Finanțelor Publice care au participat la elaborarea Codului fiscal, Codului de procedură fiscală și Codului vamal, precum și din membrii Comitetului provizoriu al Camerei, care au dobândit calitatea de consultant fiscal.
(2) Examenul de atribuire a calității de consultant fiscal pentru persoanele prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1), se organizează la Ministerul Finanțelor Publice. Prin excepție de la prevederile alin. (1), comisiile de examinare și de soluționare a contestațiilor vor fi alcătuite din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, cu pregătire juridică.
(3) Aceleași condiții de examinare prevăzute la alin. (2) se aplică și specialiștilor care au participat efectiv și constant, în cadrul procesului de consultare, la elaborarea Codului fiscal armonizat și a Codului de procedură fiscală armonizat și care urmează să participe în calitate de observatori în diverse etape ale organizării examenelor de atribuire a calității de consultant fiscal.
(4) Examenul de atribuire a calității de consultant fiscal persoanelor prevăzute la alin. (1) și (3) se va desfășura sub forma unui interviu, prin aplicarea prevederilor art. 17.
Art. 25. - După încheierea probelor de examen, subiectele și lucrările candidaților se păstrează la sediul Comisiei de examinare, în dulapuri sigilate, până la finalizarea examenului, urmând a fi predate Colectivului, pe bază de proces-verbal.
Art. 26. - Dosarele de înscriere ale candidaților care nu au promovat examenul se eliberează la solicitarea acestora, în termen de 15 zile de la data la care rezultatele examenului rămân definitive, iar în caz contrar, acestea se vor distruge.
Art. 27. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.


ANEXA Nr. 1
la regulament


TEMATICA DE EXAMEN
pentru atribuirea calității de consultant fiscal


1. Noțiuni generale de drept comercial:
- faptele de comerț:
▪ noțiune;
▪ caracteristici;
- comercianții:
▪ noțiune și categorii de comercianți;
▪ calitatea de comerciant;
▪ condițiile de exercitare a activității comerciale;
▪ obligațiile profesionale ale comercianților;
▪ fondul de comerț;
▪ auxiliarii comercianților;
- formele de organizare;
- reorganizările, fuziunile, divizările și lichidările.
2. Noțiuni generale privind finanțele publice și principiile directivelor europene:
- cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar;
- principiile fiscalității.
3. Impozitul pe profit:
- contribuabili și sferă de cuprindere;
- contribuabili scutiți de la plata impozitului pe profit;
- determinarea profitului impozabil pentru organizațiile nonprofit;
- determinarea bazei de calcul a impozitului (venituri supuse impozitării, venituri neimpozabile, cheltuieli care se deduc limitat, cheltuieli nedeductibile, amortizare fiscală);
- rezerve și provizioane fiscale;
- reguli fiscale privind reorganizările juridice (fuziuni, divizări, divizări parțiale, schimburi de titluri de participare), în context transfrontalier;
- reguli fiscale aplicabile dividendelor distribuite de filiale din state membre ale Uniunii Europene persoanelor juridice române, societăți-mamă, respectiv sediilor permanente din România ale persoanelor juridice străine din state membre ale Uniunii Europene, societăți-mamă;
- termene de plată și de declarare a impozitului;
- facilități fiscale;
- aspecte fiscale internaționale (sediul permanent);
- impunerea persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română.
4. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:
- definiția microîntreprinderii;
- condițiile pe care trebuie să le întrunească o microîntreprindere și procedura de formulare a opțiunii pentru această formă de organizare;
- cota de impozitare;
- determinarea bazei de calcul (veniturile care se scad din venitul brut);
- termen de plată;
- impunerea asocierilor cu persoanele fizice.
5. Impozitul pe venit:
- contribuabili și sferă de cuprindere;
- categorii de venituri impozabile;
- venituri neimpozabile;
- cote de impozit;
- determinarea bazei de calcul a impozitului pe categorii de venit;
- plăți anticipate în contul impozitului pe venit;
- obligațiile plătitorilor de venituri și ale contribuabililor;
- venitul net anual impozabil;
- venituri supuse impozitului final cu reținere la sursă;
- termene de plată;
- aspecte fiscale internaționale;
- reguli privind asociațiile fără personalitate juridică.
6. Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România:
- contribuabili;
- sfera de cuprindere a impozitului;
- venituri impozabile obținute din România;
- scutiri;
- coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convențiilor de evitare a dublei impuneri;
- certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenți;
- impozitul pe reprezentanțe (cuantum, termen de plată și depunerea declarației fiscale);
- principiile privind impunerea veniturilor din economii obținute din România de persoanele fizice rezidente în alte state membre ale Uniunii Europene; definiția beneficiarului efectiv, definiția agentului plătitor, definiția plății dobânzilor, eliminarea dublei impuneri în cazul plăților din dobânzi primite de la rezidenți români din Austria, Luxemburg și Belgia care au perioadă de tranziție în ceea ce privește aplicarea schimbului automat de informații;
- principiile prevăzute în aplicarea reținerii la sursă a impozitelor asupra redevențelor și dobânzilor primite/plătite între întreprinderi asociate rezidente în state membre ale Uniunii Europene, definiția dobânzilor și redevențelor, definiția întreprinderilor asociate, reguli tranzitorii în aplicarea prevederilor legate de impunerea redevențelor și dobânzilor la întreprinderile asociate.
7. Impozitul de proprietate și taxele locale:
- baza de impozitare;
- contribuabili;
- mod de calcul;
- termene de plată;
- facilități fiscale acordate;
- modul de declarare a proprietăților.
8. Taxa pe valoarea adăugată:
- sfera de aplicare;
- persoane impozabile;
- operațiuni impozabile;
- locul operațiunilor impozabile;
- faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată;
- baza de impozitare;
- cote de taxă pe valoarea adăugată;
- operațiuni scutite;
- regimul deducerilor;
- plătitorii taxei pe valoarea adăugată;
- obligațiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată;
- regimul special de scutire;
- măsuri de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată (taxa inversă).
9. Accizele:
- accize armonizate (sfera de aplicare, modalități de calcul);
- regimul de antrepozitare fiscală (definiții, fapt generator, exigibilitate, eliberare pentru consum, deplasarea produselor în regim suspensiv, documente fiscale utilizate);
- circulația intracomunitară a produselor accizabile armonizate (operator înregistrat și neînregistrat, vânzarea la distanță);
- scutiri de la plata accizelor (pentru alcool, produse energetice și electricitate);
- sistemul de marcare a unor produse accizabile;
- accize nearmonizate (sfera de aplicare, modalități de calcul, plătitori, exigibilitatea și plata accizelor la bugetul de stat).
10. Taxele vamale:
- tariful vamal și clasificarea tarifară a mărfurilor;
- originea mărfurilor (originea nepreferențială și originea preferențială);
- regimuri suspensive și regimuri vamale economice (tranzit, antrepozitare vamală, perfecționare activă, transformare sub control vamal, admitere temporară, perfecționare pasivă);
- datoria vamală (garantarea cuantumului datoriei vamale, nașterea datoriei vamale, stingerea datoriei vamale, rambursarea și remiterea drepturilor);
- categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale.
11. Contabilitate:
- organizarea și conducerea contabilității patrimoniului în funcție de forma de organizare;
- obligațiile ce revin, potrivit legii, contribuabililor pe linia organizării și conducerii contabilității și modul de înregistrare a patrimoniului;
- contabilitatea cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor;
- situațiile financiare anuale - formă și conținut.
12. Sancțiuni și căi de contestare:
- sancționarea contravențiilor la legislația fiscală;
- contestarea sancțiunilor aplicate de organul fiscal, precum și a deciziilor de impunere.
13. Aspecte privind procedura fiscală:
- înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite, taxe și contribuții;
- creditori fiscali, debitori, plătitori ai obligațiilor fiscale;
- obligația de a depune declarații fiscale, conținutul declarației fiscale, termene de declarare, corectarea declarațiilor fiscale și sancțiuni pentru nedepunerea acestora;
- procedura de stabilire a impozitelor și taxelor;
- procedura de colectare a creanțelor fiscale;
- soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale;
- inspecția fiscală.


BIBLIOGRAFIE


1. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
2. Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
3. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.798/1998 pentru aprobarea formularisticii referitoare la aplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri și stabilirea competențelor privind semnarea acestor formulare;
4. Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5. Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004;
6. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 300/2004 pentru aprobarea declarațiilor de înregistrare a contribuabililor și a cererii de înregistrare a domiciliului fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
7. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 526/2004 privind procedura de modificare din oficiu a domiciliului fiscal al contribuabilului;
8. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 545/2004 privind aprobarea Procedurii de acordare a avizului pentru înregistrarea mențiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comercianților;
9. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată;
10. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.329/2004 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Declarație privind sediile secundare";
11. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 967/2005 pentru aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, cu modificările și completările ulterioare;
12. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 520/2005 pentru aprobarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare;
13. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 750/2004 privind aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată în cazul operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i), j), l) și m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
14. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
15. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
16. Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare;
17. Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;
18. Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, cu modificările ulterioare;
19. Hotărârea Guvernului nr. 1.766/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent;
20. Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
21. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice;
22. Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
23. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată;
24. Reglementările contabile conforme cu directivele europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate pentru agenții economici, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005;
25. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.850/2004 privind registrele și formularele financiar-contabile;
26. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
27. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, aprobată și modificată prin Legea nr. 108/2004, cu modificările și completările ulterioare;
28. Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
29. Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare;
30. Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;
31. Codul comercial, cu modificările și completările ulterioare;
32. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;
33. Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României;
34. Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată și modificată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
35. Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, inclusiv la anexa acesteia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983;
36. Legea nr. 4/2006 pentru modificarea denumirii și clasificării mărfurilor din Tariful vamal de import al României și a taxelor vamale aferente acestora;
37. Legea nr. 133/1994 pentru ratificarea Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț, a Acordului internațional privind carnea de bovină și a Acordului internațional privind produsele lactate, încheiate la Marrakech la 15 aprilie 1994;
38. Legea nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993;
39. Ordonanța Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 545/2003, cu modificările și completările ulterioare;
40. Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.


ANEXA Nr. 2
la regulament


Nr. de înregistrare/
Loc foto


CERERE DE ÎNSCRIERE
la examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal
sesiunea ................


Subsemnatul/Subsemnata ................................., născut/născută la data de ................................ în localitatea .............................., județul.............................., legitimat/legitimată cu B.I./C.I./pașaport seria ..... nr. ............., eliberat/eliberată de .................................... la data de ................................., C.N.P. ............................, cetățenia ........................., domiciliat/domiciliată în ...................................., str. ........... nr. ......, bl. ...., sc......., et. ....., ap. ....., județul/sectorul ..........., telefon fix ........., telefon mobil ..........., solicit înscrierea la examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal, organizat de Ministerul Finanțelor Publice, sesiunea .......... .
Anexez la prezenta cerere curriculum vitae însoțit de următoarele documente, conform art. 3 alin. (3) din Regulamentul pentru organizarea examenului de atribuire a calității de consultant fiscal:
- B.I./C.I./pașaport, în copie;
- diploma de studii superioare (profil economic), sesiunea ..............., seria .......... nr. ....., emisă de .......................... la data de .............................., în copie legalizată;
- carnetul de muncă seria ......... nr. ......., emis de .................... la data de ....................., în copie certificată de angajator sau în copie legalizată;
- certificatul de naștere seria ............. nr. ..................., emis de ........................................ la data de ....................................., în copie legalizată, în cazul schimbării numelui;
- certificatul de căsătorie seria ...... nr. ........, emis de ................. la data de ........., în copie legalizată, în cazul schimbării numelui;
- certificatul de cazier judiciar seria ..... nr. ......., emis de ................ la data de ........., în perioada de valabilitate;
- adeverință medicală seria ....... nr. ........., emisă de ........................ la data de ...........;
- 3 fotografii de 2/3 cm.
Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile Codului penal, că am desfășurat activitățile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din regulament, astfel:

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Unitatea Activitatea Perioada Nr. Funcția Observații
desfășurată De la Până la luni
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Total perioadă: X X
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Data .......... Semnătura ............

ANEXA Nr. 3
la regulament


MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Colectivul pentru organizarea examenului
de atribuire a calității de consultant fiscal
Loc foto
LEGITIMAȚIE DE EXAMEN
nr. ......../................


Numele și prenumele candidatului ..........................................., C.N.P. .................................., B.I./C.I. seria ............. nr..............., emis/emisă de ........................ la data de ............................... .
Prezenta legitimație s-a eliberat ca urmare a depunerii dosarului de înscriere nr. ........ din data de ............................... la examenul de atribuire a calității de consultant fiscal, sesiunea......., și servește pentru accesul în sălile de examen. Identificarea candidatului se face pe baza prezentei legitimații și a actului de identitate.
Taxa de înscriere la examen în sumă de .................... a fost achitată cu chitanța seria......... nr. ............. din ............................ .
Valabilă pe perioada examenului, sesiunea ................................ .


Semnătura și ștampila
...............................


ANEXA Nr. 4*)
la regulament




IMAGINE

___________
*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.



#2 alinaig

    Membru junior

  • Members
  • Pip
  • 116 Postari:
  • Location:Iasi

Postat 04 October 2006 - 09:16 AM

si cind e examenul,cit e taxa...? unde se organizeaza? probabil la Bucuresti....? oricum multumesc mult de informatii...




#3 IRINA05

    Membru junior

  • Members
  • Pip
  • 80 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:CONSTANTA

Postat 04 October 2006 - 10:25 AM

Pentru taxa si altele cauta Ordin nr.1615 din 26.09.2006 postat tot de Septimiu



#4 lorenzo

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 786 Postari:
  • Gender:Male
  • Location:Arad

Postat 06 October 2006 - 09:41 PM

Art. 24 ne arata cum functioneaza MFP.
Adica pentru cine trebuie e suficient un interviu, iar cine nu trebuie n-are decat sa invete ce nu stie nimeni de nota 8 in Romania de azi: tot pomelnicul de coduri si legi.

Sa invatati bine !
popescul






Similar Topics Collapse

2 useri citesc topicul

0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

Cometa SQL