Am primit de la finante o hartie cum ca nu am depus declaratia 200 pentru activitatea de expertiza. Si le-am raspuns:
Prin prezenta va aduc la cunostinta ca in cursul anului 2008 nu am obtinut venituri din activitati independente si nu am obligatia depunerii declaratiei anuale privind veniturile realizate (formular 200).
Mentionez ca nu sunt inregistrata ca Persoana Fizica Autorizata.
Activitatea pe care o desfasor, de contabilitate si expertiza contabila, o efectuez prin intermediul societatii la care sunt asociat si administrator S.C. .......S.R.L., cu sediul în ........ telefon ...fax..., înmatriculată în Registrul comerțului Dolj sub nr. J16/...., având cont curent nr. ........deschis la Banca Comerciala Română Sucursala Dolj, și codul unic de înregistrare nr. .............
In conformitate cu prevederile legale, pentru prestarile de servicii de contabilitate si expertiza contabila judiciara intocmesc facturi in numele societatii pe care o reprezint, le incasez prin contul bancar al societatii, si pentru care platesc si am platit impozitele legale.
Activitatea de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara se desfasoara in baza:
-Ordonantei 2/2000 aprobata prin Legea 156/2002 si modificata prin Legea 178/13.05.2009 care precizeaza la art. 5. - Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experții tehnici, individual sau în societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice.
-Ordonantei 65/1994 cu modificarile si completarile ulterioare care precizeaza la art. 8. - Experții contabili pot să-și exercite profesia individual ori se pot constitui în societăți comerciale potrivit legii.
-Regulamentului de organizare si functionare a CECCAR din Romania, publicat in Monitorul Oficial nr.601/23.10.1995, republicat in 2009, unde se precizeaza la art. 137: Societățile comerciale de expertiză contabilă și societățile comerciale de contabilitate pot fi constituite din unul sau mai mulți asociați ori acționari. Acestea execută întreaga gamă de lucrări prevăzute de lege, cu respectarea dispozițiilor legale.
În cazul în care experții, membri sau colaboratori ai unei societăți comerciale de expertiză, sunt solicitați și numiți să efectueze expertize judiciare, operațiuni de audit sau mandatul de cenzor, beneficiarii respectivi vor depune ori vor vira costul acestor lucrări, inclusiv TVA, în contul acestei societăți. Aceasta este răspunzătoare, alături de membrul sau colaboratorul său, de calitatea lucrării pe care o vizează.
În același timp, este obligată să rețină și să vireze impozitul legal datorat bugetului.
Am adresat o cerere asemanatoare si la BLEJ ( cu obligatia platii integrale a facturilor emise) dar nu mi-a dat raspuns pana azi (din august)
Am primit raspuns asa:
Ca urmare a cererii ...va comunicam ca in 2008 ati realizat venituri din expertiza conform declaratiei depuse de Biroul Local de Expertize Judiciare si Tehnice (BLEJ) si, in conformitate cu prevederile art.83 alin 1 si alin.2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, aveati obligatia depunerii declaratiei prvind veniturile realizate pe anul 2008 (formular 200)
ANAF si CECCAR spun ca pot regla situatia doar daca BLEJ rectifica declaratiile depuse, altfel ei retin suma ca impozit datorat, prin somatie si aplica amenda de nedepunere decl. 200. Tot ANAF sustine ca singura modalitate in cazul in care BLEJ nu vrea este sa il dau in judecata. Cum sa dau eu, un biet muritor, in judecata Tribunalul?
BLEJ sustine ca este obligat sa ma considere persoana fizica si sa faca retinerea la sursa pentru ca in tabloul CECCAR apar ca pers. fizica, calitate in care primesc si efectuez expertizele.
Dar modul de desfasurare al activitatii sunt libera sa mi-l aleg: PFA sau SRL autorizat.
Ma puteti ajuta cu o opinie?
Atasez extrase din Codul fiscal
Fisiere atasate
Aceasta postare a fost editata de mihaela_cva: 13 November 2009 - 06:33 PM