ORDIN Nr. 2203 din 20 august 2015
pentru aprobarea Procedurii privind recalcularea bazei impozabile pentru veniturile realizate de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor, în vederea acordării deductibilităţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 647 din 26 august 2015
În temeiul prevederilor: - art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare; - art. 5 alin. (4) şi art. 64^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 228 alin. (2) şi (2^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Procedura privind recalcularea bazei impozabile pentru veniturile realizate de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor, în vederea acordării deductibilităţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Prevederile prezentului ordin se aplică pentru veniturile realizate de persoanele fizice începând cu 1 ianuarie 2014.
ART. 3 Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor şi Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Mihai Gogancea Vătăşoiu,
vicepreşedinte
ANEXĂ
PROCEDURA privind recalcularea bazei impozabile pentru veniturile realizate de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor, în vederea acordării deductibilităţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate .............