Una din anomaliile privind regimul colectarii TVA de catre persoanele care aplica sistemul TVA la incasare a fost inlaturata, e vorba de acea fosta obligativitate de colectare a TVA dupa 90 zile de la data emiterii facturii chiar daca factura daca nu era incasata dupa scurgerera celor 90 de zile.
Din pacate a ramas in continuare inca una care mie mi se pare cel putin la fel de absurda si cu implicatii nefavorabile in privinta evidentei TVA.
Este vorba despre amanarea dreptului de deducere a TVA aferenta achizitiilor de la furnizorul care aplica sistemul chiar daca eu sunt persoana care nu (mai) aplic sistemul. Asta pe de o parte ar insemna ca unele facturi sa continui sa le inregistrez pe conturi de TVA nedeductibile (evident numai cele ref. la TVA deductibil nu si la cel colectat) iar pe altele asa cum a fost intotdeauna inainte de a aparea acest sistem sa le inregistrez “normal” (adica direct in cont 4426).
Pai pe langa aceste complicatii de care credeam ca vom scapa reununtand la sistem este totodata si extrem de incorecta in opinia mea aceasta prevedere. Cum adica daca emit o factura de vanzare sunt obligat sa colectez TVA indiferent daca clientul meu aplica sau nu aplica sistemul dar de dedus nu mai este indiferent daca aplica sau nu, chiar nimanui nu i se pare incorect asta pe langa costurile legate de evidenta si inregistrari contabile mai greoaie, desi chiar de asta speram sa scap, ca nu vad ce treaba am eu cu cei care vor sa aplice sistemul, de vreme ce eu colectez tot atunci normal e sa si deduc tot indiferent catre cine sau de la cine facturez respectiv vine factura ?! Mai concret sa incerc sa prezint cazul, daca emit o factura catre un client care apllica sistemul eu colectez (adica platesc)TVA la buget chiar daca clientul care nu imi achita acea factura nu o poate deduce in schimb fiind o persoana inregistrata in sistem.
Astept pareri si opinii va rog :)
Aceasta postare a fost editata de sirius: 25 November 2015 - 10:46 PM