Tema sesiunii de astăzi se referă la pașii pe care trebuie să-i urmeze persoanele fizice, ulterior înregistrării la registrul comerțului, aceste persoane dobândind astfel calitatea de persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/ întreprinderi familiale.
După înregistrarea la Registrul comerțului:
- contribuabilii persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale au obligația depunerii, la organul fiscal de domiciliu, formularului 220 Declarația privind venitul estimat/norma de venit, prin care estimează veniturile și cheltuielile ce se vor realiza pentru anul fiscal;
- contribuabilii întreprinderi familiale au obligația depunerii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea, formularului 223 Declarație privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale. Declarația se completează și se depune de către asociatul desemnat prin contractul de asociere să răspundă de îndeplinirea obligațiilor asocierii față de autoritățile publice.
De asemenea, fiecare membru din cadrul asocierii fără personalitate juridică are obligația depunerii, la organul fiscal în raza căruia iși are domiciliul fiscal, formularului 220 Declarația privind venitul estimat/norma de venit.
Pentru informații detaliate privind înregistrarea ca plătitori de de TVA prin opțiune/depășire plafon, contribuții sociale/impozit reținut în calitate de angajator și alte obligații declarative puteți accesa Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din activități comerciale din România la următorul link:
https://static.anaf.ro/.../Ghid_activitati_comerciale...
……………………………………………………………………..
INTREBARE PFA : In calitate de persoana fizica autorizata se poate depune la Registru Comertului o declaratie pe propria raspundere , in temeiul art. 7 alin (1 ) a OUG nr. 44/2008, completata prin legea nr. 4/2014, prin care se declara ca sotul/sotia poate participa in mod obisnuit la activitatea desfasurata de PFA/II. Ce trebuie sa se depuna la Anaf ulterior depunerii acestei declaratii la Registru Comertului, mentionez ca PFA/II este infiintata si inregistrata si la Anaf. Va multumesc!
RASPUNS ANAF : În situația prezentată de dumneavoastră nu aveți nicio obligație declarativă în relația cu unitatea fiscală.