Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Infiintare "Atelier de pictura" - Forum 100% contabilitate - Conta.ro

Salt la continut


Infiintare "Atelier de pictura"


1 reply to this topic

#1 Gabriel Iulian

    Nou

  • Nou venit
  • Pip
  • 1 Postari:

Postat 17 September 2016 - 09:56 PM

Salutare!
As dori sa-mi deschid un atelier de pictura impreuna cu niste colegi, acesta inseamna ca noi vom face tablouri, picturi, icoane, etc. spre vanzare, totodata vrem ca aceste picturi produse de noi sa fie expuse spre vanzare si as dori sa va intreb:

1. Am nevoie de o calificare in domeniu ca sa pot deschide?

2. De ce acte am nevoie ca sa pot deschide un asemenea atelier?

3. Ce este cel mai indicat si sigur sa deschid(pfa, i.i, srl, sa)?



#2 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14039 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 19 September 2016 - 11:13 AM

Principalele avantaje ale înfințării unui PFA sau a unei întreprinderii individuale fata de SRL sunt:
- Costurile cu înfințarea sunt mai mici decât cele pentru înfințarea unei societăţi comerciale;
- Nu este necesar un capital social;
- Documentaţia pentru obţinerea Certificatului de înregistrare este mult mai simplă;
- Gestionarea este mult mai simplă decât la o societate comercială;
- Nu este necesară justificarea folosirii banilor (banii pot fi utilizaţi în scopuri personale în momentul încasării).
Principalele dezavantaje ale înfiinţării unui PFA sau a unei întreprinderi individuale sunt:
- Datoriile PFA-ului pot fi recuperate din averea proprie a persoanei fizice;
- La înființare, este necesară justificarea experienţei/pregătirii profesionale pentru fiecare cod CAEN ales.

Prin OUG nr. 54/2010 s-a introdus cerinţa expresă că într-un imobil să poată fi înregistrate cel mult atâtea societăţi câte camere (în cazul locuinţelor) sau compartimentări (în cazul clădirilor de birouri) există pe suprafaţa sa.
De asemenea, se interzice încheierea mai multor contracte de închiriere pentru acelaşi imobil cu scopul de a servi drept sediu social, dacă nu se respectă prevederile de mai sus, aceasta chiar dacă respectivele firme sunt înfiinţate pe numele aceluiaşi asociat.
Cred ca aceste prevederi se aplica si pt PFA. Cereti lamuriri si la Oficiul registrului comertului.


Formele de autorizare pt PFA si I.I. sunt reglementate de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 44 din 16 aprilie 2008.
Extras :

Regimul juridic al PFA
ART. 16
În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.
ART. 17
(1) PFA nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
(2) Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
ART. 18
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
ART. 19
(1) PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
(2) PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu respectarea dispoziţiilor cap. II şi ale art. 21.
ART. 20
(1) PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.
(2) Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.
(3) Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.
ART. 21
(1) PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
(3) Dispoziţiile art. 11 - 13 se aplică în mod corespunzător.

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale
ART. 22
Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.
ART. 23
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.
ART. 24
Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.
ART. 25
(1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 24, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
(2) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.
(3) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
ART. 26
Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.
ART. 27
(1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acestuia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.
(4) Dispoziţiile art. 11 - 13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.







Similar Topics Collapse

1 useri citesc topicul

0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

Cometa SQL