LEGE Nr. 26/2017 din 24 martie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 210 din 28 martie 2017
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46 din 31 august 2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 5 septembrie 2016, cu următoarea completare:
- La articolul I, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:
" - La articolul 453, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins: «h^1) terenul aferent clădirii de domiciliu - terenul proprietăţii identificat prin adresa acestuia, individualizată prin denumire proprie a străzii şi numărul poştal atribuit de la adresa de domiciliu;»".
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 24 martie 2017.
Nr. 26.