comunicare.jpg 64.38K 0 downloads
INTREBARE :
A. Cat este perioada de gratie pentru plata deciziei de impunere din chirii?
B. Cum se contorizeaza inceputul perioadei, tinand cont de cele doua moduri de informare: 1. Prin posta ; 2. In spatiul privat virtual.
RASPUNS : Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, plățile anticipate se efectuează la date fixe (indiferent de data primirii sau nu a Decizie de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate/contribuții de asigurări sociale) respectiv, acestea se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată menționate anterior, contribuabilii au obligația efectuării plăților anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent.
Sumele de plată stabilite prin decizia de impunere anuală se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Termenul menționat se calculează de la momentul în care actul administrativ (decizia de impunere anuală) se consideră că a fost comunicat, astfel:
- în cazul transmiterii prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data la care se confirma primire;
- în cazul emiterii și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, actul se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data transmiterii acestuia către contribuabil (împuternicit, după caz).
______________________________________________________________________
INTREBARE : Se considera confirmare de primire la deschiderea fisierului din SPV sau doar prin faptul ca exista cont pe SPV, indiferent daca te loghezi sau nu?
RASPUNS : În cazul comunicării prin SPV a documentelor acestea se consideră comunicate în termen de 15 zile de la data punerii la dispoziția persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entități fără personalitate juridică a documentului în SPV. Acest termen începe să curgă din ziua următoare datei punerii la dispoziția( transmiterii) persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entități fără personalitate juridică a documentului.
______________________________________________________________________
INTREBARE : Cum se pot plati integral penalitatile prin informarea in SPV si plata cu ordin de plata? tinand cont ca exista o intarziere in procesarea cererilor din partea ANAF, iar banii transferati prin ordinul de plata ii primiti dupa cel putin 24h?
Sunt interesat sa inteleg cum sa evita drumurile la ghiseu si plata cash, mai ales pentru sumele mari.
RASPUNS : In situația în care vă referiți la modul în care o persoană fizică poate efectua plăți fără a se deplasa la ghișeul unității fiscale, aceasta are posiblitatea de a-și plăti obligațiile fiscale prin intermediul site-ului ghișeul.ro sau, cu ordin de plată, prin internet banking.
______________________________________________________________________
INTREBARE : Daca un contribuabil nu primeste adresa de infiintare a popririi nici prin SPV, nici prin posta, de unde poate stii ca i-au fost poprite conturile? Bancile nu mai trimit adresele catre clienti
RASPUNS : Modalitățile de executare silită nu fac parte din tema sesiunii de astăzi.
Precizăm totuși că, dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare.
Adresa de înființare a popririi se comunică dupa 15 zile de la data comunicării somației.
______________________________________________________________________
INTREBARE : Anul acesta nu am primit pana la aceasta data, nici in SPV nici pe alta cale, decizia de impunere 250 privind regularizarea impozitului pe anul trecut - 2016, pentru PFA. Trebuie sa fac eu un demers suplimentar pentru a o obtine?
RASPUNS : Potrivit prevederilor legale in vigoare, până la data de 15 septembrie a anului următor celui pentru care se face impunerea, organul fiscal central competent emite deciziile de impunere anuală pe baza datelor din declarațiile privind veniturile realizate și a celorlalte informații existente în evidența fiscală. Transmiterea acestora contribuabililor se face ulterior acestui termen.
Potrivit art. 48 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat nu este opozabil contribuabilului/plătitorului și nu produce niciun efect juridic.
Nu este necesar niciun demers suplimentar pentru obținerea deciziei dar , în cazul în care doriți, ne menținem sugestia de a vă adresa organului fiscal în administrarea căruia vă aflați, singurul în măsură a vă furniza informații referitoare la situația dumneavoastră fiscală.
______________________________________________________________________
INTREBARE : In urma unui control de fond la o societate ,s-au stabilit debite suplimentare.A fost prezentat de catre organul de control proiectul de RIF ,agentul economic a depus un punct de vedere apoi i-a fost inmanat RIF ul final pe data de 14,11,2017.In aceeasi zi au fost blocate si conturile .Este legal asa ceva? Nu trebuia ca agentul economic sa beneficieze de un termen pentru a-si plati debitele sau pentru a apela la esalonare?daca RIF ul a fost predat pe data de 14,11,2017 cum e posibil ca decizia sa fie datata cu data de 31 octombrie 2017?
RASPUNS : Vă precizăm că orice act administrativ, prin care considerați că v-au fost lezate drepturile, poate fi contestat în condițiile legii. Dacă doriți numai clarificări în legătură cu situația societății la care faceți referire, vă sugerăm să vă adresați unității fiscale în a cărei administrare este societatea.