DECIZIE Nr. 21/2017 din 6 noiembrie 2017
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1024 din 27 decembrie 2017
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la încadrarea juridică a faptei de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în ipoteza înregistrării unor facturi fiscale și chitanțe de plată întocmite în fals în numele unor societăți comerciale care nu recunosc tranzacțiile sau care au avut în perioada funcționării comportamentul fiscal asemănător societăților comerciale tip "fantomă", în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale; respectiv cu privire la raportul dintre infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 241/2005) și infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 322 și art. 323 din Codul penal.
..................................