Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Contribuția facultativă - Contractul de asigurare socială pentru plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale - Forum 100% contabilitate - Conta.ro

Salt la continut


Contribuția facultativă - Contractul de asigurare socială pentru plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale


  • Topic inchis Acest topic e inchis
No replies to this topic

#1 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Nou venit
  • PipPipPipPipPipPip
  • 16663 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 28 November 2018 - 03:29 PM


https://www.cnpp.ro/...tii-facultative


Contribuția facultativă


- Contractul de asigurare socială pentru plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale -


(prevederile Legii nr. 186/2016 modificata prin O.U.G. nr. 32/2017,


aprobată prin Legea nr. 238/2017)



1. Începând cu data de 27.10.2016 a intrat în vigoare Legea nr.186/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24.10.2016, prin care este reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 5 ani.

Legea nr. 238/2017 prelungește atât termenul de încheiere a contractelor de asigurare socială cât și termenul pentru plata contribuției de asigurări sociale datorată ca urmare a încheierii contractului de asigurare socială până la data de 31.12.2018.

Perioada pentru care se poate încheia asigurare în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului.


2. Potrivit acestui act normativ, poate încheia contract de asigurare socială, orice persoană, indiferent de cetățenie, cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

- nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;

- nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;

- nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.


3.1. La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul acestuia, va completa o declarație, conform modelului prevăzut la anexele nr.1a și 1b, din care să reiasă următoarele:

- în perioada pentru care se solicită asigurarea, înscrisă în contractul de asigurare socială, nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;

- în perioada pentru care se solicită asigurarea nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii;

- la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.


3.2. În situația în care contractul de asigurare socială se încheie direct de către persoana care urmează să beneficieze de asigurare,împreună cu declarația prevăzută la pct.3.1 aceasta va prezenta și actul de identitate, în original și copie.


3.3. În situația în care contractul de asigurare socială se încheie de către mandatarul persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declarația prevăzută la pct.3.1, acesta va prezenta actul său de identitate, în original și copie, precum și procura specialăautentificată în condițiile legii.


3.4. Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractul de asigurare socială prevăzut de Legea nr. 186/2016, în numele persoanei care va beneficia de asigurare și de a achita contribuția de asigurări sociale actualizată, datorată de persoana asigurată. Procura va conține, în mod expres, datele de identificare ale mandantului și ale mandatarului, respectiv cel puțin: numele, prenumele, data nașterii, adresa și CNP.


4.1. Contractul de asigurare socială prevăzut de Legea nr. 186/2016 se încheie numai pentru perioade anterioare (pentru cel mult 5 ani anteriori încheierii contractului).


4.2. Perioadele de timp prevăzute la pct. 4.1. sunt numai cele anterioare datei la care sunt îndeplinite condițiile privind vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.


4.3. Pentru perioadele viitoare, asigurarea voluntară se realizează prin încheierea contractului de asigurare socială în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.


5.1. Încheierea contractului de asigurare socială în temeiul prevederilor Legii nr. 186/2016, cu modificările ulterioare, poate fi solicitată până la data de 31.12.2018.


Perioada pentru care se poate încheia asigurare în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului.


5.2. În intervalul de 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului de asigurare socială, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în acest interval.


6.1. Stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se constituie din luna/lunile pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale actualizată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 186/2016.


6.2. Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuția de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul și nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public și nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.


6.3.1. Valorile salariului minim brut pe țară garantat în plată utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale datorate, prevăzut la pct.6.2., sunt următoarele:

a) pentru anul 2011 - 670 lei;

b) pentru anul 2012 - 700 lei;

c) pentru ianuarie 2013 - 700 lei;

d) pentru februarie – iunie, inclusiv, 2013 - 750 lei;

e) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2013 - 800 lei;

f) pentru ianuarie – iunie, inclusiv, 2014 – 850 lei;

g) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2014 – 900 lei;

h) pentru ianuarie – iunie, inclusiv, 2015 – 975 lei;

i) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2015 – 1050 lei;

j) pentru ianuarie – aprilie, inclusiv, 2016 – 1050 lei;

k) pentru mai 2016 – ianuarie, inclusiv,2017 – 1250 lei.

l) pentru februarie 2017 – decembrie, inclusiv, 2017 - 1450 lei

m) ianuarie 2018 – in continuare – 1900 lei.


6.3.2. Valoarea câștigurilor salariale medii brute, utilizate la plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate, prevăzute la pct. 6.2., sunt următoarele:

a. pentru anul 2011 – 2022 lei;

b. pentru anul 2012 – 2117 lei;

c. pentru ianuarie 2013 – 2117 lei;

d. pentru februarie 2013 – 2138 lei;

e. pentru martie – decembrie, inclusiv, 2013 – 2223 lei;

f. pentru anul 2014 – 2298 lei;

g. pentru anul 2015 – 2415 lei;

h. pentru anul 2016 – 2681 lei.

i. Ianuarie 2017 -2681 lei

j. Februarie 2017 – 2839 lei

k. Martie – decembrie 2017 – 3131 lei

l. Ianuarie 2018 -4007 lei

m. Februarie 2018- in continuare - 4162 lei


7. Cotele contribuției de asigurări sociale prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 186/2016 sunt următoarele:

a. pentru anul 2011 - 31,3 %;

b. pentru anul 2012 - 31,3 %;

c. pentru anul 2013 – 31,3 %;

d. pentru ianuarie - septembrie, inclusiv, 2014 – 31,3 %;

e. pentru octombrie – decembrie, inclusiv, 2014 - 26,3 %;

f. pentru anul 2015 – 26,3 %;

g. pentru anul 2016 – în continuare - 26,3%.

h. pentru anul 2017 – 26,3%

i. pentru anul 2018 – 25%


8.1. În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracțiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă. Venitul asigurat care constituie baza de calcul a contribuției de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată corespunzător lunii respective.


8.2. În situația prevăzută la pct.8.1, stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.


8.3. Atunci când, în cadrul unei luni, există o fracțiune de lună de asigurare, realizată conform Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru acoperirea celeilalte/celorlalte perioade neasigurate este admisibilă încheierea contractului de asigurare socială conform prevederilor Legii nr. 186/2016, pentru întreaga lună respectivă. La determinarea punctajului lunar utilizat la calculul pensiei, vor fi avute în vedere veniturile asigurate, cumulate.


9.1. Suma cu titlu de contribuție de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranșe lunare, fără a depăși data de 31.12.2018.


9.2. Suma reprezentând contribuție de asigurări sociale datorată, care se achită într-o tranșă, se calculează astfel încât să fie corespunzătoare unei/unor luni întregi din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public.


9.3. În situația contractelor de asigurare socială încheiate în data de 31.12.2018, plata contribuției de asigurări sociale nu poate fi făcută decât într-o singură tranșă, în aceeași zi.


9.4. Pentru contractele de asigurare socială încheiate în baza Legii nr. 186/2016 – anterior datei de 01.01.2018-, în cazul persoanelor care nu au achitat integral contribuția de asigurări sociale datorată până la data de 31.12.2017 inclusiv, plata acesteia se poate efectua în continuare până la 31.12.2018. Perioada pentru care s-au asigurat aceste persoane rămâne aceeași, dar plata datorată se poate efectua până la sfârșitul anului 2018.


10. Suma reprezentând contribuție de asigurări sociale datorată se actualizează cu indicele de inflație, conform prevederilor art. 6 alin.(2) din Legea nr.186/2016, ori de câte ori se face plata contribuției.


Suma datorată nu poate fi mai mică decât cuantumul contribuției de asigurări sociale rezultat ca urmare a aplicării cotei de contribuție de asigurări sociale asupra venitului asigurat.


11.1. Pentru determinarea cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale datorate și al sumelor reprezentând actualizarea cu indicele de inflație, conform art. 6 alin.(2) din Legea nr. 186/2016, la fiecare tranșă de plată a contribuției de asigurări sociale, casa teritorială de pensii va întocmi Fișa de calcul a contribuției actualizate.


11.2. Fișa de calcul a contribuției actualizate prevăzută la pct. 11.1. se întocmește în două exemplare, din care unul se înmânează/transmite persoanei care a solicitat asigurarea sau, după caz, mandatarului acesteia, iar al doilea se anexează, împreună cu celelalte documente, la contractul de asigurare socială care rămâne în păstrarea casei teritoriale de pensii.



  • Topic inchis Acest topic e inchis




Similar Topics Collapse

  Topic Forum Deschis de Statistici Ultima postare

1 useri citesc topicul

0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

Cometa SQL