Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Subventionarea locurilor de munca pentru absolventii de invatamant - Forum 100% contabilitate - Conta.ro

Salt la continut


Subventionarea locurilor de munca pentru absolventii de invatamant

  • Topic inchis Acest topic e inchis
No replies to this topic

#1 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 13859 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 16 April 2019 - 01:30 PM

https://www.anofm.ro...bcateg=2&page=0

Subventionarea locurilor de munca pentru absolventii de invatamant
material publicat in 07.12.2018

Măsura de stimulare prevăzută la art.80 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei. (art.80 alin.(1) din Legea nr.76/2002)
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, o sumă în cuantum de 2.250 lei pe o perioadă de 18 luni.(art.80 alin.(2) din Legea nr.76/2002)
Angajatorii care încadrează absolvenţi în condiţiile art. 80 sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 18 luni de la data încheierii. (art.83 alin.(1) din Legea nr.76/2002)

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ, în sensul legii invocate, se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.(art.82 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare)

Prin sintagma formă de învăţământ se înţelege unul dintre următoarele niveluri din cadrul sistemului naţional de învăţământ reglementat prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
  a) învăţământ secundar superior - ciclul inferior al liceului;
  b) învăţământ secundar superior - ciclul superior al liceului sau învăţământ profesional;
  c) învăţământ terţiar nonuniversitar - învăţământ postliceal;
  d) învăţământ superior. (art.52 alin.(4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare)


Pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.80 din lege, se impune ca angajatorii să încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor, o convenţie conform modelului prevăzut în anexa nr.15. (art.52 alin.(1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare)
În sensul legii, data absolvirii studiilor este data de întâi a lunii următoare celei înscrise în diplomă sau, după caz, în certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ de stat sau particular, autorizată ori acreditată în condiţiile legii, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică, în mod expres, o anumită dată de absolvire. (art.52 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare)
Nu beneficiază de drepturile prevăzute la art.80 alin. (1) şi (2) din lege:
a) angajatorii care au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ;
b) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ, cu excepţia situaţiei în care pentru persoanele respective au fost încheiate contracte individuale de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007, cu modificările ulterioare, indiferent dacă au beneficiat sau nu de stimulent financiar;
c) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 85, pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părţilor, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;
d) angajatorii care la data solicitării acordării măsurii de stimulare a ocupării forţei de muncă se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora.(art.80 alin.(3) din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare)
e) angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi de învăţământ superior care nu au promovat examenul de licenţă sau de diplomă; (art.511 alin.(1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Angajatorii care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă în condiţiile art. 80 sau art.85 alin.(1) şi (2) şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă, din motivele prevăzute la art.83 alin.(2), anterior termenelor prevăzute de lege, nu mai pot beneficia de o nouă subvenţie din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu. (art.851 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare)


DOCUMENTE PENTRU ÎNCHEIEREA CONVENŢIEI

1. Convenţie - anexa nr. 15 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Tabel nominal cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ încadraţi în muncă, conform prevederilor art. 80 din lege, conform modelului anexei la anexa nr. 15 la normele metodologice invocate;
3. Certificate eliberate de organul competent potrivit dispoziţiilor legale, care să dovedească handicapul pentru persoanele prevăzute la art. 80 alin. (2) din lege, după caz;
4. actul de identitate al absolventului, în copie;
5. actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă, în copie;
6. actul de absolvire a instituţiei de învăţământ, în copie;

7. Declaraţie pe propria răspundere a absolventului că la data absolvirii studiilor nu avea raporturi de muncă sau de serviciu (Model declaraţie) ;
8. Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului, dată prin reprezentantul legal, din care să rezulte că posturile pe care au fost încadraţi absolvenţi în condiţiile art. 80 din lege nu sunt posturi de muncă reînfiinţate în mai puţin de 6 luni de la desfiinţarea acestora şi angajatorul nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 80 alin. (3) din lege (Model declaraţie);
9. Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului, din care să rezulte că absolvenţii încadraţi în condiţiile art. 80 din lege nu efectuează rezidenţiatul şi/sau nu mai au obligaţia de a lucra în unitatea sanitară pe o perioadă egală cu durata finanţării rezidenţiatului şi/sau angajatorul nu mai beneficiază pentru absolvenţii respectivi de alte măsuri de stimulare prevăzute de lege sau de subvenţii, indiferent de forma lor, de la bugetul general consolidat, Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetele locale, alte bugete şi fonduri de stat sau locale, după caz. (Art.97 alin.(1) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.377/2002, cu modificările şi completările ulterioare)
Model declaraţie potrivit prevederilor art. 97 lit. h) din HG nr.377/2002
Model declaratie potrivit prevederilor art. 97 lit. g) din HG nr.377/2002
Model declaraţie potrivit prevederilor art. 80 lit. c) din Legea 76/2002
Model declaraţie potrivit aprevederilor art. 80 lit. d) din Legea 76/2002

Documentele care se solicită în copie, sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către angajator. (art.97 alin.(2) din procedurile invocate)
Documentele anterior mentionate se pot depune de angajator prin prezentare la sediul agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judetene sau a muncipiului Bucuresti, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.

ACORDAREA SUMEI PREVĂZUTĂ LA ART.80 DIN LEGEA NR.76/2002, CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE


Pentru verificarea şi acordarea sumei lunare cuvenite potrivit art. 80 din lege, angajatorii depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, un tabel nominal, al cărui model este prevăzut în anexa nr.16, însoţit de copia certificată de angajator pentru conformitate cu originalul a extraselor din pontaj şi din statul de plată (art.54 alin.(4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Documentele anterior mentionate se pot depune de angajator prin prezentare la sediul agenţiei, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată (art.54 alin.(7) din normele metodologice invocate).

Documente:

  • Tabel nominal (Anexa nr. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002), aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Pontaj şi stat de plată pentru luna respectivă în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul.
Măsura prevăzută la art.80 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă:
  • pe perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate. (art.81 alin.(1) din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare). Perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu nu face parte din perioada de acordare a măsurilor de stimulare. (art.98 alin.(6) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.377/2002, cu modificările şi completările ulterioare)
  • pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute de lege pentru verificarea şi acordarea sumelor cuvenite pentru luna respectivă în termenul prevăzut la art. 54 alin. (4) din norme, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate.(art.98 alin.(7) din procedurile invocate). Această perioadă face parte din perioada de acordare a subvenţiei. (art.99 alin. 31 din procedurile invocate). Prin excepţie, măsurile de stimulare prevăzute la art.80 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele sunt corectate şi depuse până la împlinirea termenului prevăzut la art.54 alin. (51) din norme, respectiv până în ultima zi a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea acestei măsuri de stimulare (art.98 alin.(71) din procedurile invocate)



  • Topic inchis Acest topic e inchis




Similar Topics Collapse

1 useri citesc topicul

0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

Cometa SQL