Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Obținerea avizului de angajare - Forum 100% contabilitate - Conta.ro

Salt la continut


- - - - -

Obținerea avizului de angajare

  • Nu puteti replica pe acest topic
No replies to this topic

#1 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Nou venit
  • PipPipPipPipPipPip
  • 16663 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 21 June 2019 - 02:20 PM

Posted Image

Obținerea avizului de angajare

În România, angajarea cetățenilor străini se realizează în baza avizului de angajare, solicitat de angajator și eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale.

Nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României a străinilor aparținând următoarelor categorii:
a) străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state;
b) străinii care urmează să desfăşoare activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România, în baza unor acorduri bilaterale sau ca titulari ai unui drept de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, şi personalul cu calificare specială, în baza ordinului ministrului educaţiei naţionale, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii;
c) străinii care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome;
d) străinii care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în conformitate cu actele prevăzute de legislaţia română care fac dovada în acest sens;
e) străinii titulari ai dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României;
f) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român;
g) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii;
h) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară acordat potrivit prevederilor art. 130 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
i) străinii, posesori ai unui permis de şedere temporară valabil, acordat în scopul reîntregirii familiei, care au beneficiat anterior de un drept de şedere pe teritoriul României în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român şi care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 64 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
j) străinii care au dobândit o formă de protecţie în România;
k) solicitanţii de azil de la data la care au dreptul de a primi acces la piaţa forţei de muncă potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, dacă se mai află în procedura de determinare a unei forme de protecţie;
l) străinii toleraţi, pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României;
m) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară în scop de muncă, încadraţi în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pentru încadrarea în muncă la un alt angajator, cu contract individual de muncă cu timp parţial;
n) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru activităţi religioase care urmează să fie încadraţi în muncă pe teritoriul României, în cadrul unităţilor de cult.

Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.

Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară în scop de muncă, încadraţi în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la un alt angajator, fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.

Pentru ca unui angajator să i se elibereze documentul care atestă dreptul său de a încadra un străin pe o anumită funcție, respectiv Avizul de angajare, trebuie îndeplinite condiţii generale şi condiţii speciale în funcţie de tipul de lucrător, expres prevăzute de lege, astfel:
Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească un angajator pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:
a) este persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală care desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;
b) are achitate obligaţiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii;
c) nu a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune prevăzută de Codul muncii ori pentru o infracţiune contra persoanei săvârşită cu intenţie, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul penal;
d) nu a fost sancţionat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanţă, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, în ultimele 6 luni anterioare soluţionării cererii.
e) contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă stabilit potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) nu a fost epuizat;
f) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


  • Nu puteti replica pe acest topic



1 useri citesc topicul

0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

Cometa SQL