Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
21 ian. 2020 - data intrarii in vigoare a noii legi pt prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului - Forum 100% contabilitate - Conta.ro

Salt la continut


- - - - -

21 ian. 2020 - data intrarii in vigoare a noii legi pt prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

15 replies to this topic

#1 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 13 January 2020 - 10:50 AM

Reamintim ca Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, care abrogă Legea nr. 656/2002, intra in vigoare la 21 ianuarie 2020.

Textul noii legi il gasiti aici : http://www.conta.ro/...i-terorismului/

Entitățile care aplica aceasta lege sunt cele prevăzute la art. 5.

Printre cele mai importante
obligații instituite de noul act normativ se numără:

- Obligația desemnării persoanelor cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019
Neîndeplinirea obligației de desemnare atrage o amendă de la 25.000 lei la 150.000 lei pentru persoanele fizice, în timp ce pentru persoanele juridice, amenzii de mai sus i se adaugă 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

- Declararea beneficiarului real al persoanelor juridice
Societățile supuse obligației de înregistrare la Registrul Comertului trebuie să depună o declaratie pe proprie răspundere privind beneficiarul real al persoanei juridice. Declarația se depune în 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale sau în 15 zile de la apariția oricărei modificări privind datele de identificare ale beneficiarului real.
Primul termen pentru depunerea acestei declarații este 21 iulie 2020, iar sancțiunea pentru nerespectatea obligației poate ajunge la 10.000 lei și dizolvarea societății.

- Obligația de raportare către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (cf art. 6 si 7) :
  • raportarea tranzacțiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro;
  • raportarea transferurilor externe în și din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, realizată exclusiv de către instituțiile de credit și instituțiile financiare definite conform legii;
  • raportarea transferurilor de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro, realizată exclusiv de către entitățile prin intermediul cărora se realizează activitatea de remitere de bani.

- Obligația de stabilire a politicilor, normelor interne, mecanismelor de control intern și a procedurilor de administrare a riscurilor de spălare a banilor





#2 madalinab

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 1730 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 14 January 2020 - 10:41 AM

Buna,

In contextul Art. 5 din Legea 129/2019, ce tipuri de entitati si persoane fizice se incadreaza la litera i)?
...alte entitati si persoane fizice care comercializeaza, in calitate de profesionisti, bunuri sau presteaza servicii...

Madalina



#3 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 14 January 2020 - 11:19 AM

Dupa parerea mea, aici intra societatile comerciale, PFA, I.I., I.F., ...

Probabil vor aparea si materiale ANAF explicative, desi ele ar fi trebuit sa fie deja publicate pana acum ...

Aveti un ajutor si aici : https://spalareabani...c.ro/?cs=571617

Fisier atasat  foto.png   57.22K   2 downloads



#4 madalinab

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 1730 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 14 January 2020 - 12:00 PM

Ieri, la sediul oficiului din Florescu, coada mare. A iesit un angajat al Oficiului si a inceput sa "trieze"...
-ce activitate desfasurati?
- Pai...comert...turism...IT (servicii, reparatii) etc...
- nu trebuie sa depuneti! Acasa cu voi...
😁
La departamentul juridic al Oficiului, un "specialist" apelat raspunde ca trebuie citita legea pt a intelege cine are obligatia inregistrarii...?!
Cred ca nu are habar nici el...toti dau citate din lege, norme nu exista, termenul de creare a contului si de desemnare se apropie, amenzile sunt suficient de consistente...
Madalina



#5 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 14 January 2020 - 02:28 PM

Am sunat ore in sir la ei, prezinta permanent ocupat - o nebunie !!
Le-am trimis mail cu cerere de informatii, sa vedem daca imi raspund repede, ca de raspuns trebuie s-o faca macar in termenul legal de 30 zile.

Imi pare rau, Mada :sad: ...
Tare as fi vrut sa te ajut acum, dar nu pot face, deocamdata, mai mult de atat. Te pup, draga mea ! :wub:



#6 mgabi

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 1286 Postari:
  • Gender:Female

Postat 14 January 2020 - 02:31 PM

Pai cel de la oficiu cam avea dreptate :)))

Entitatile raportoare sunt, potrivit legii
....
i) alte entitati si persoane fizice care comercializeaza, in calitate de profesionisti, bunuri sau presteaza servicii, in masura in care efectueaza tranzactii in numerar a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se executa printr-o singura operatiune sau prin mai multe operatiuni care au o legatura intre ele.

Fara suparare, dar care "comerciant" poate efectua tranzactii in numerar peste 10.000 euro (adica 477000 lei per tranzactie!!!) .... atata timp cat platile/incasarile numerar pe fiecare tranzactie nu pot depasi 10000 lei ???

Sincer, nu stiu cine s-ar incadra la litera i). Poate doar cei care incaseaza/platesc (numerar!) sume mari in relatie cu entitati din afara tarii, unde nu se aplica aceast plafon de numerar.



#7 madalinab

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 1730 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 15 January 2020 - 10:00 AM

Multumesc Otilia 🙂
Am incercat si eu sa sun, dar sigur ca acum sunt aglomerati, e de inteles.
Fara a depasi plafonul zilnic de casa, poti avea mai multe operatiuni legate intre ele si atunci te poti incadra si comerciant fiind.
Sunt totusi atat de multe necunoscute/neclaritati in aceasta lege, asa cum de altfel au existat si in forma veche (656/2002) incat nu ma astept la prea multe clarificari. GRESIT! Speram totusi ca macar noua lege, construita in acord cu directive europene, sa contina prevederi mai concrete...norme... Însa, un lucru cert il reprezinta sanctiunile daca nu te conformezi.
Madalina



#8 cristina5859

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 1146 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 16 January 2020 - 08:04 AM

S-a prelungit termenul de depunere , a aparut ieri la ei pe site
Imaginatia este mai importanta decat cunoasterea. Cunoasterea este limitata, imaginatia inconjoara lumea .



#9 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 16 January 2020 - 11:50 AM

Anuntul de pe site-ul lor e cel de mai jos :

http://www.onpcsb.ro/

ANUNT IMPORTANT:

Crearea unui cont in Sistemul Electronic de Transmisie Date (pentru desemnarea persoanei si pentru raportarea on-line) se poate face SI DUPA termenul de 180 de zile prevazut la art. 60 alin.(3) din Legea nr. 129/2019, respectiv SI DUPA DATA DE 21 IANUARIE 2020!


Programul de lucru cu publicul pentru data de vineri, 17 ianuarie 2020 se prelungeste pana la orele 18!





#10 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 16 January 2020 - 12:02 PM

http://www.conta.ro/...st&f=22&t=57370

Extras de la "Intrebari frecvente" :

1. Întrebare:
Cum se îndeplinește obligația de desemnare a unei persoane în relația cu Oficiul ?

Răspuns:

Desemnarea unei persoane în relația cu Oficiul, obligație prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, se realizează exclusiv în format electronic, prin accesarea site-ului instituției - rubrica ”Desemnare persoană și raportare on-line” - subrubrica ”Desemnare persoană și raportare on-line” și parcurgerea etapelor în vederea obținerii unui cont în Sistemul Electronic de Transmisie Date (SETD).

PRECIZARE: Persoanele fizice ce au calitatea de entitate raportoare, precum şi entităţile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 129/2019 NU au obligația de a desemna o persoană în relația cu Oficiul. Pentru entitățile raportoare care au desemnat una sau mai multe persoane în relația cu Oficiul înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 129/2019 si care nu mai au dovada transmiterii documentului privind desemnarea persoanei, vor transmite informațiile în temeiul Legii nr. 129/2019, exclusiv în format electronic, prin parcurgerea etapelor în vederea obținerii unui cont în Sistemul Electronic de Transmisie Date (SETD).
_________________________________________________________

INCA O PRECIZARE de la mine : Am vb la Serviciul Juridic al institutiei (m-au sunat in urma mail-ului trimis ieri) si mi-au spus cele de mai sus plus faptul ca obligatiile vor interveni chiar si la entitatile raportoare de la art. 5, lit i) (care inseamna SC, PFA, I.I., adica restul lumii in afara lit anterioare) DACA acestea fac plati CU NUMERAR peste limita de 10.000 pt aceeasi tranzactie. Platile prin banca nu intra !

EDIT : tocmai am vazut ca exista si pe site acest raspuns (penultimul din lista) :
6. Întrebare:

Cum se aplica exceptia prevazuta la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 (persoanele fizice ce au calitatea de entitate raportoare sunt exceptate de la obligatia desemnarii unei persoane in relatia cu Oficiul) ?

Răspuns:

Persoanele fizice si persoanele fizice autorizate, care au calitatea de entitati raportoare, NU au obligtia desemnarii unei persoane in relatia cu Oficiul, DAR au TOATE CELELALTE obligatii prevazute in Legea nr. 129/2019.



#11 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 16 January 2020 - 12:13 PM

F IMPORTANT PT NOI (CONTABILII) SI CLIENTII NOSTRI privind obligatia de desemnare si cea de raportare !

http://www.onpcsb.ro/faq-onpcsb

3. Întrebare:

Obligația prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, de desemnare a unei persoane în relația cu Oficiul, trebuie îndeplinită de către entităţile menționate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019 și pentru clienții proprii ?

PRECIZAREA MEA : art. 5 alin.(1), lit. e) auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, cenzorii, persoanele care acordă consultanţă fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;

Răspuns:

Obligația prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, de desemnare a unei persoane în relația cu Oficiul, trebuie îndeplinită de însăși entitatea căreia îi revine respectiva obligație, și nu de către auditorul, expertul contabil, contabilul autorizat, cenzorul sau persoana care îi acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă.
...............................................................................................................


4. Întrebare:

Obligaţia de raportare către Oficiu a tranzacţiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, efectuate de către clienții entităţilor menționate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019 revine acestor entități sau clienților ?

Răspuns:

Raportarea către Oficiu a tranzacţiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, efectuate de către clienții entităţilor menționate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019, revine clienților înșiși și nu auditorului, expertului contabil, contabilului autorizat, cenzorului sau persoanei care îi acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă.

DAAAR ..... ATENTIE ! PRECIZARE: În situația în care, din verificările realizate cu privire la activitățile clienților proprii, rezultă indicatori de suspiciune conform art. 6 din lege, entităţile menționate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019 au obligația transmiterii unui raport de tranzacții suspecte.



#12 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 16 January 2020 - 12:44 PM

CE ANUME SE RAPORTEAZA :
(culorile le-am pus eu, pt evidentiere)

5. Întrebare:

Care sunt obligațiile de raportare ale entităților raportoare conform Legii nr. 129/2019 ?

Răspuns:
1. Raportarea tranzacţiilor suspecte - art. 6.

2. Raportarea tranzacțiilor care NU prezintă indicatori de suspiciune - art. 7, respectiv:
- raportarea tranzacţiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro;
- raportarea transferurilor externe în şi din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, realizată EXCLUSIV de către instituţiile de credit şi instituţiile financiare definite conform legii;
- raportarea transferurilor de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro, realizată EXCLUSIV de către entitățile prin intermediul cărora se realizează activitatea de remitere de bani. (parerea mea : gen Westwen Union, PayPal, MonetGram, etc... Deci, daca trimiteti sau primiti mai mult decat echivalentul a 2.000 euro prin aceste metode, NU trebuie sa raportati voi, DAR va raporteaza unitatea de remitere bani !))

PRECIZARE: Raportarea tranzacțiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, nu exclude și raportarea acestora ca tranzacții suspecte, dacă există indicatori de suspiciune, conform art. 6 din lege.



#13 DanaPFA

    Membru junior

  • Members
  • Pip
  • 31 Postari:

Postat 16 January 2020 - 03:49 PM

Să înțeleg că un traducător profesie liberă, care nu oferă consultanță în chestiuni financiare sau imobiliare, nu lucrează cu numerar și nici cu persoane fizice, încasează sumele facturate prin cont bancar și oricum sunt sub 2000 euro, NU ARE obligația desemnării unei persoane?

Dacă greșesc, n-am bani să plătesc amenda de 150.000 lei, care mi se pare extrem de mare - cine naiba inventează sumele astea pentru o greșeală atât de mică ?!



#14 Otilia Alupei

    Membru senior

  • Global Moderators
  • PipPipPipPipPipPip
  • 14347 Postari:
  • Gender:Female
  • Location:Bucuresti

Postat 17 January 2020 - 10:17 AM

Dupa parerea mea, ai inteles f bine ! :smile:



#15 mgabi

    Membru activ

  • Members
  • PipPipPip
  • 1286 Postari:
  • Gender:Female

Postat 17 January 2020 - 10:48 AM

Nu, nu ai aceasta obligatie si nu trebuie sa te inregistrezi acum, pentru ca nu esti entitate raportoare.
Doar daca ai clienti externi de ex. care iti platesc 20.000 euro in numerar (iti doresc sa ai multi :laugh: de genul!).

Mie personal legea mi se pare destul de clara, nu stiu de ce a inceput toata nebunia asta.
La platile/incasarile din exterior nu se aplica plafonul de numerar, nici la vanzarile in rate , dupa cate stiu eu ... asa ca pot exista si comercianti care se incadreaza la i).
PS: Daca iti apar asemenea situatii, va trebui sa te inregistrezi intai si abia apoi sa efectuezi tranzactia numerar.



#16 Mada Andreea

    Membru junior

  • Members
  • Pip
  • 11 Postari:

Postat 19 January 2020 - 04:44 PM

Buna ziua,

Un ONG care desfasoara numai activitati fara scop patrimonial,se incadreaza la entitatile raportoare? Are obligatia de a se inregistra?
Dupa ce am citit legea si comentariile colegilor de pe forum , cred ca NU are aceasta obligatie.
As aprecia si parerea altor colegi.

Va multumesc !






Similar Topics Collapse

2 useri citesc topicul

0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

Cometa SQL