Ca urmare a interconectării Sistemului Național Electronic de Plată Online – Ghișeul.ro, platformă gestionată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, cu Spațiul Privat Virtual (SPV), sistem electronic realizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, peste 40 de noi tipuri de contribuții, impozite și amenzi pot fi achitate online pe Ghișeul.ro - sigur, rapid și eficient.
✔️ Persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual pot face plata obligațiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar.
Pentru prevenirea răspândirii COVID-19, #ADR vă recomandă să utilizați aceste sisteme electronice, al căror scop este de a facilita procedurile de plată și de a elimina deplasările la sediile #ANAF. În perioada următoare, vă vom prezenta toate cele 46 de creanțe fiscale care sunt acum disponibile pe Ghișeul.ro.
#DigitalizămRomânia
- cu Ministerul Finanţelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.