Speta publicata la data 15.06.2020
Principii generale de conduita in administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat
Dreptul de a fi ascultat
Intrebare : Când nu este obligat organul fiscal, înaintea luării deciziei, să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei?
Raspuns : Potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului exprimarea punctului de vedere, atunci când:
- întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
- cuantumul creanțelor fiscale urmează să se modifice cu mai puțin de 10% din valoarea creanței fiscale stabilită anterior;
- se acceptă informațiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere;
- urmează să se ia măsuri de executare silită;
- urmează să se emită deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii.
Baza legala : Legea nr 207 / 2015 articolul 9