Malurile Canalului Dunare - Marea Neagra ar putea fi concesionate pentru 42 de ani de Administratia Canalelor Navigabile, care vrea sa valorifice suprafetele de teren unde ar putea fi construite porturi private, centrale eoliene sau alte obiective industriale, ce vor revigora traficul pe canal. Potrivit Mediafax, directorul general al Companiei Nationale Administratia Canalelor Navigabile SA Constanta, ing. Ovidiu Cupsa, a declarat ca ACN intentioneaza sa valorifice malurile canalului prin subconcesionarea terenurilor care apartin statului. Subconcesionarea se va face pe o perioada de 42 ani, pentru realizarea de investitii private care la finalul contractului ar reveni prin transfer companiei. "Am identificat zonele care ar corespunde acestor proiecte si am avut discutii cu investitori privati interesati de propunerea noastra. Pe malurile inalte s-ar putea amplasa centrale eoliene, iar pe malurile joase - porturi private, exploatari minerale sau alte obiective destinate activitatii industriale. Investitiile private ar putea reduce simtitor alocatiile bugetare pentru infrastructura si ar aduce bani companiei si datorita cresterii de trafic pe canal", a precizat directorul general Ovidiu Cupsa.
PrefezabilitateAdministratia Canalelor Navigabile a inceput un studiu de prefezabilitate pentru consolidarea malurilor, la care vor lucra experti straini in colaborare cu specialistii companiei. Studiul va fi finalizat peste 12 luni si va lua in calcul solutii de consolidare precum impaduriri si drenari subterane ale celor 200 kilometri de mal. Un alt studiu de prefezabilitate va fi intocmit pana la finele anului, pentru realizarea unei ecluze intre Lacul Siutghiol si Canalul Poarta Alba - Midia Navodari, ramura de nord a Canalului Dunare - Marea Neagra. "Ecluza ar fi oportuna pentru atragerea navelor de agrement, traficul putand creste cu pana la 50% pe an cu aceasta cale de comunicatie", a apreciat Ovidiu Cupsa.
Retehnologizarea ecluzelor, proiect de 33 mil. euroIn luna august, Administratia Canalelor Navigabile va lansa un concurs de solutii pentru retehnologizarea echipamentelor de actionare si comanda a ecluzelor. Proiectul are un cost estimat de 33 milioane euro si s-ar putea finaliza in 2010. "Prin inlocuirea echipamentelor uzate fizic si moral s-ar reduce timpii si costurile de operare, iar Canalul Dunare - Marea Neagra ar putea deveni cel mai ieftin din Europa", a preconizat directorul general ACN. El a mentionat ca ACN a solicitat Prefecturii Constanta alocarea a 1,3 milioane euro din fondul de rezerva pentru situatii de urgenta, reprezentand prestarea serviciilor din timpul inundatiilor, cand pe canal au fost preluate toate apele cu aluviuni care amenintau localitatile situate pe malul Dunarii. "Acest tranzit a afectat canalul, din cauza depunerii de aluviuni transportate. Suntem nevoiti sa dragam canalul, operatiune care nu s-a mai facut de cinci ani. Prefectura Constanta si-a dat acordul, urmeaza sa primim raspunsul Ministerului Internelor si Reformei Administrative", a mai precizat directorul general Ovidiu Cupsa.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<