search
conta.ro cauta meniu
search

Airbus şi amplifică parteneriatul cu China



Vizita în Europa a premierului chinez Wen Jiabao a fost un bun prilej pentru constructorul de avioane Airbus să-şi amplifice afacerile cu cea mai importantă piaţă aeronautică din următorul deceniu. Au fost finalizate două importante contracte de cooperare industrială care, potrivit analiştilor de la "Les Echos", fac din China cel mai important partener internaţional al Airbus. Primul contract a fost semnat vinerea trecută, la Madrid, în prezenţa premierilor chinez şi spaniol, prin care se atribuie Chinei 5 la sută din programul A350, via o filială comună în care 80 la sută din acţiuni aparţin noului holding AVIC şi 20 la sută companiei Airbus. De asemenea, urmează a fi construită o nouă uzină la Harbin, în nord-estul Chinei, unde din 2010 va începe fabricarea de piese pentru viitorul bireactor Airbus long-courrier. Cel de-al doilea acord a fost semnat la Londra - altă etapă a turneului european al premierului Jiabao - între o altă filială a holdingului AVIC, respectiv Xi"an Aircraft Internaţional, şi Airbus, acord în virtutea căruia în China vor fi fabricate şi testate aripi complete pentru avioanele de tipul A320. Testarea se va face la uzina din Tianjin, unde există deja o linie de asamblaj a avioanelor A320, prima de acest gen în afara Europei (inaugurată în luna septembrie anul trecut). Semnarea acestor două noi acorduri, remarcă "Les Echos", se înscrie în strategia de parteneriat a constructorului european de avioane, care i-a permis să acapareze deja piaţa aeronautică chineză de la 4 la sută în 1995, la 39 la sută în 2008, cu 438 aparate în serviciu şi cu peste 400 avioane comandate. Achiziţiile Airbus de servicii şi piese în China vor ajunge, valoric, de la 70 milioane de dolari anul trecut, la 200 milioane dolari în 2010 şi la 450 milioane în 2015. "Primul Airbus A320 construit în China - de altfel şi primul construit în afara Europei - va efectua zborul inaugural în luna mai a.c., fiind livrat unei companii chineze ce efectuează zboruri pe linii interne. În cursul acestui an, pe poarta uzinei din Tianjin vor ieşi alte patru avioane de acelaşi tip, iar în 2010, încă 12.

Esential pentru contabili - Monografii contabile complete




Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI