Numărul dosarelor de insolvenţă care vor fi deschise în acest an în România se va ridica la 20.000, după ce în 2008 au fost iniţiate 14.500 de dosare, a declarat, ieri, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Octav Stănescu, potrivit Mediafax. "Dacă anul trecut am avut 14.500 de dosare de insolvenţă, în acest an vom ajunge la 20.000 de dosare, dacă nu vom lua în considerare dosarele pe care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) le va introduce, aşa-numitele dosare de curăţenie", a afirmat Stănescu, într-o conferinţă de presă. Astfel, în acest an vor fi deschise cu 38% mai multe dosare decât în 2008.
Acesta a arătat că în luna ianuarie au fost înregistrate 1.600 de dosare de insolvenţă, în creştere de la 1.000 de dosare în aceeaşi perioadă a anului trecut. "Sunt foarte multe societăţi viabile care din cauza crizei de creditare vor intra în încetare de plată", a mai spus Stănescu.
În plus, acesta a menţionat că pe lângă necesitatea unor măsuri de protecţie, companiile ar trebui să se gândească mai mult la reorganizare şi mai puţin la procedura de faliment. "Cred că băncile trebuie să se întâlnească şi să discute, poate chiar şi cu uşile închise, să găsească soluţii. Nu ar trebui să se repeadă nicio instituţie financiară să lichideze debitorul companiei, ci ar trebui să sprijine un debitor pentru a se redresa", a adăugat avocatul.
'Este necesar să analizeze dacă este vorba de un rău-platnic intenţionat'
Stănescu este de părere că băncile, companiile de leasing sau alte instituţii financiare ar trebui să analizeze fiecare caz în parte al companiilor care se află în dificultate de plată a ratelor şi să stabilească cea mai bună soluţie în fiecare caz. La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, din cadrul Casei de Avocatură Piperea şi Asociaţii, apreciază că în acest an băncile şi recuperatorii de creanţe din cadrul acestora nu ar trebui să mai privească debitorii corporate ca pe nişte rău-platnici, ci e necesar să analizeze dacă este vorba de un rău-platnic intenţionat sau de incapacitatea de plată, ca o consecinţă a crizei economice, care ulterior poate fi depăşită.
Acesta a arătat că, prin prevenirea deschiderii procedurii de insolvenţă, creditorii, furnizorii de utilităţi, precum şi fiscul ar putea evita "multe sacrificii".
Procedura de insolvenţă impune o serie de aspecte dureroase pentru creditori, printre care se numără şi efectul de îngheţare a creanţelor ce trebuie recuperate la valoarea nominală din data deschiderii procedurii.
"De exemplu, dacă procedura este deschisă în 2009 şi se finalizează peste trei ani, creditorii îşi vor primi la acel moment sumele pe care le au de recuperat la valoarea creanţelor din 2009", a afirmat Piperea.
'Băncile au o deschidere mai mare către prevenirea stării de insolvenţă'
De asemenea, Piperea a arătat că băncile au început să aibă o deschidere mai mare către prevenirea stării de insolvenţă, întrucât o astfel de situaţie nu le este deloc favorabilă.
Acesta a atras atenţia că, în cazul unei afaceri care nu este viabilă pe viitor, încercarea de reorganizare şi de amânare a finalului, respectiv de intrare în faliment, consecinţele pot fi grave, precum falimentarea în lanţ a partenerilor contractuali. Mai mult decât atât, dacă firma respectivă face parte dintr-un grup, falimentul amânat al acelei companii poate determina falimentul întregului grup.
La rândul său, senatorul Iulian Urban, vicepreşedinte al Comisiei Juridice, de Numiri, Disciplină, Imunităţi şi Validări, consideră că în acest an va fi important să se promoveze un cod al insolvenţei, iar lucrurile ar trebui grăbite în această direcţie.
În plus, Stănescu a menţionat că în prezent există circa 40.000 de companii fără active, acestea intrând în atenţia ANAF, care le întocmeşte dosare şi le trimite la judecătorul delegat de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
"Dacă n-am fi copleşiţi de zeci de mii de dosare de curăţenie de la ANAF, ne-am descurca foarte bine cu cazurile de insolvenţă pe care le avem", a spus Stănescu. Acesta a arătat că pe piaţa locală există circa 2.000 de specialişti în insolvenţă.
Recuperările de creanţe au scăzut la 2 mil. euro în ianuarie
Membrii UNPIR au recuperat în luna ianuarie creanţe de circa două milioane de euro, mult sub nivelul mediei lunare din 2007-2008, de 35-40 milioane euro, a declarat preşedintele organizaţiei, Arin Stănescu. "Nivelul recuperărilor din luna ianuarie este mult mai mic decât ce recuperam în medie pe lună în 2007-2008, pentru că nu mai sunt bani din pricina crizei economice", a afirmat Stănescu.
De asemenea, Stănescu a arătat că tot mai mulţi manageri de companii se adresează specialiştilor în insolvenţă în vederea restructurării societăţilor. "Mă aştept ca numărul restructurărilor să crească în perioada următoare", a spus preşedintele UNPIR. Acesta a menţionat că peste 95% din cazurile de insolvenţă, care înseamnă starea de încetare de plăţi, ajung în faliment. Insolvenţa poate fi o etapă premergătoare reorganizării sau falimentului.
"Procentul atât de mare de ajungere în stare de faliment are la bază lipsa de cultură managerială, întrucât conducătorii companiilor aşteaptă până în ultimul moment, fără a lua măsurile necesare prevenirii acestei situaţii", a precizat Stănescu. În plus, acesta a arătat că orice companie serioasă îşi urmăreşte fluxul de numerar şi ştie când se apropie de un moment de criză, respectiv de încetare de plată. Firmele în cauză ar trebui să încerce, la momentul respectiv, să se redreseze, iar dacă nu se poate, să se îndrepte către instanţă şi să ceară protecţia acesteia prin depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Justiţia vrea adoptarea rapidă a legii concordatului
Proiectul Legii de concordat preventiv ar putea fi trimis de Ministerul Justiţiei la Parlament în câteva săptămâni, având în vedere criza economică şi perspectiva multor falimente, a declarat Arin Stănescu.
Concordatul preventiv presupune o modalitate de rezolvare amiabilă a problemelor dintre debitori şi creditori, fără a se ajunge în instanţă pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a companiilor aflate în incapacitate de plată.
Proiectul de lege există din 2004, fiind readus în discuţie de Ministerul Justiţiei şi urmează să fie promovat în Parlament. "Ministerul Justiţiei este foarte interesat acum de acest proiect şi probabil că acum este momentul pentru acest proiect de lege, având în vedere criza economică pe care o traversăm", a afirmat Gheorghe Piperea.
Acesta a arătat că, până nu va exista o lege a concordatului preventiv, creditorul nu va putea să vină la masă cu debitorul pentru evitarea insolvenţei acestuia din urmă. "Poate că proiectul va fi adoptat şi introdus în Codul Insolvenţei. Probabil că se va întâmpla cât mai repede, pentru că este o necesitate a crizei pe care o traversăm", a spus Piperea.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie acordarea de ajutoare membrilor de sindicat
Organizatiile sindicale conduc contabilitatea potrivit Reglementarilor contabile aprobate prin O.M.F.P. nr. 3.103/2017, cu modificarile si completarile ulterioare. Principalele surse de venit ale sindicatelor sunt cotizatiile membrilor, venituri neimpozabile pentru sindicat conform art. 15 din Codul fiscal.Vom stabili in acest articol monografia contabila pentru acordarea de ajutoare membrilor de sindicatReglementari legislative importante privind acordarea de ajutoare membrilor de sindicatArt....
vezi AICI monografia << Monografie Reparatie In Garantie
Din punct de vedere contabil, reparatiile efectuate in perioada de garantie ridica probleme legate de recunoasterea corecta a cheltuielilor, a provizioanelor si a relatiei cu clientii sau furnizorii implicati. In practica, pot aparea mai multe scenarii: reparatia este efectuata de firma vanzatoare pe cheltuiala proprie, de un service autorizat cu decontare ulterioara, sau direct de catre client cu rambursarea costurilor de catre furnizor.In acest articol vom prezenta o monografie contabila...
vezi AICI monografia << Monografie Achizitie Utilaj: Tratament Fiscal Si Studii De Caz
Achizitia unui utilaj reprezinta o investitie importanta pentru orice companie, indiferent de domeniul de activitate. Din punct de vedere contabil, aceasta operatiune trebuie inregistrata corect, respectand reglementarile privind imobilizarile corporale, amortizarea si tratamentul fiscal aferent. In acest articol vom prezenta pas cu pas monografia contabila pentru achizitia unui utilaj, de la momentul cumpararii pana la punerea in functiune, evidentiind conturile utilizate si implicatiile...
vezi AICI monografia << ​Rentrop & Straton a implinit 30 de ani! Consilier Taxe si Impozite a implinit 30 de ani!
Rentrop & Straton, cea mai cunoscuta companie din Romania din domeniul informatiilor specializate, aniverseaza 30 de existenta.Sunt 30 de ani in care aceasta companie mixta romano-germana a sprijinit in mod profesionist dezvoltarea sanatoasa a mediului antreprenorial, realizand peste 6.100 de produse destinate firmelor romanesti si profesionistilor din domenii vitale ale economiei: fiscalitate, contabilitate, legislatia muncii, resurse umane, protectia datelor etc.6.100 de produse. O...
vezi AICI monografia << Monografie Profit Reinvestit: Studii De Caz Utile
Profitul reinvestit reprezinta acea parte din castigul net al unei firme care nu este distribuita sub forma de dividende, ci este utilizata pentru dezvoltarea activitatii – de exemplu, pentru achizitia de echipamente, utilaje sau alte active necesare. Legislatia fiscala ofera facilitati companiilor care aleg sa isi reinvesteasca profitul, prin scutirea de impozit a acestor sume. Din perspectiva contabila, profitul reinvestit necesita o monografie contabila specifica, astfel incat sa...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Reparatii Auto: Cum Inregistrezi Reparatiile Pentru Dauna Autoturismului
Reparatiile auto sunt situatii frecvente care apar in activitatea unei firme si, pentru a fi tratate corect din punct de vedere financiar, au nevoie de o evidenta clara. Din punct de vedere contabil, aceste operatiuni pot ridica uneori semne de intrebare, de exemplu: cum se inregistreaza corect cheltuielile, ce conturi se utilizeaza si care sunt implicatiile fiscale?In acest articol vom prezenta trei studii de caz utile ce contin monografia contabila pentru reparatii auto. Scopul acestor exemple...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Dezvoltare Imobiliara Si Aspecte Fiscale Importante
Dezvoltatorii imobiliari se confrunta cu un set complex de operatiuni economice care necesita o evidenta contabila atenta si conforma cu reglementarile in vigoare. De la achizitia terenurilor si pana la vanzarea imobilelor finalizate, fiecare etapa implica tranzactii cu impact fiscal si contabil semnificativ.In acest articol prezentam o monografie contabila bine structurata pentru un dezvoltator imobiliar. Aceasta contine inregistrarile corecte in contabilitate si explicatii clare pentru fiecare...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Cod TVA Anulat
Anularea codului de TVA poate avea un impact semnificativ asupra activitatii unei firme, iar pentru a evita erorile si sanctiunile, este esential ca antreprenorii si contabilii sa cunoasca reglementarile legislative aplicabile. In acest articol vom prezenta tratamentul fiscal si contabil pentru codul de TVA anulat si o monografie contabila clara.Tratament fiscal-contabil pentru cod TVA anulatAnularea codului de TVA poate avea loc, conform art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, in urmatoarele...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Factura Booking.com: Studii De Caz Utile
Factura emisa de platforma Booking.com ridica adesea semne de intrebare din perspectiva tratarii contabile si fiscale, mai ales in cazul firmelor care inchiriaza spatii prin intermediul acestui serviciu. In acest articol, analizam pas cu pas cum se inregistreaza factura de la Booking.com in contabilitate, ce monografii contabile se aplica si ce obligatii declarative revin firmei beneficiare.Inchirieri prin platforma Booking.com: aspecte important de stiutOrice persoana fizica sau juridica care...
vezi AICI monografia << Taxa de Mediu 2% Monografie Contabila
Taxa de mediu a fost instituita prin Legea nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, modificata si completata prin actele normative ulterioare. Aceasta taxa se aplica unei game variate de activitati si produse, de la autovehicule si anvelope uzate, la ambalaje si echipamente electrice si electronice, avand ca obiectiv principal descurajarea comportamentelor poluante si generarea de resurse financiare destinate proiectelor de protectie a mediului.Din perspectiva contabilitatii, taxa de mediu...
vezi AICI monografia <<