Un proiect guvernamental britanic în valoare de 39,9 miliarde dolari pentru a aproviziona Arabia Saudită cu avioane de luptă Typhoon ar putea fi periclitat din cauza unei dezbateri din cadrul administrației interne americane cu privire la aprobarea acestei afaceri.
Departamentul de Stat trebuie să aprobe transferul tehnologiei americane care stă la baza avioanelor, înainte ca Marea Britanie să poată exporta 72 avioane Eurofighter Typhoons în Arabia Saudită, în cadrul proiectului Al-Salam.
Compania militară britanică BAE este primul furnizor al Guvernului Marii Britanii, în ceea ce privește această afacere. Departamentul de stat vrea să aprobe afacerea, dar a întâmpinat o opoziție din partea Departamentului de Justiție, conform unui oficial șef al administrației, citat de Financial Times.
Un alt oficial american a declarat că Departamentul de Justiție are suspiciuni că aprobarea afacerii ar putea împiedica o investigație, acest lucru dacă BAE ar fi încălcat legislația americană prin mituirea oficialilor saudiți într-o afacere cu arme cunoscută drept Al-Yamamah. BAE a negat orice implicare în această infracțiune.
Congresul s-a implicat și el în această dezbatere. Senatorii Joe Biden și Richard Lugar, din Comisia de relații externe, care deține un rol cheie în aprobarea licențelor, l-au întrebat pe Michael Mukasey, procurorul general, într-o scrisoare din februarie, dacă acordarea licenței ar putea afecta vreo investigație. Un purtător de cuvânt al senatorului Biden a spus că scrisoarea a fost trimisă pentru "a se asigura că Executivul și-a făcut treaba, conform secțiunii 38(g) din Decretul privitor la Controlul armelor din export - nici mai mult, nici mai puțin". Clauza prevede că Statele Unite pot respinge o cerere/petiție unde există motive întemeiate să se creadă că acea cerere a încălcat legislația americană.
Ba mai mult, cazul este și mai complicat, pentru că Guvernul britanic este cel care a depus cererea și nu BAE, în timp ce alte voci sunt de părere că Departamentul de Justiție este deranjat de faptul că Marea Britanie nu a dat dovadă de o atitudine cooperantă. Tocmai de aceea, David Manning, fostul ambasador al Marii Britanii la Washington, a declarat pentru Financial Times că țara sa "își va îndeplini obligațiile" de a coopera pe parcursul anchetei.
Anchetatorii din cadrul Departamentului de Justiție erau îngrijorați că aprobarea afacerii de către o parte dintre guvernanții americani ar avea consecințe asupra investigației cazului Al-Yamamah. Un fost procuror federal consideră că această problemă ține mai degrabă de "perspectiva din care privești lucrurile", decât de cea legală.
Pe de altă parte, Marea Britanie neagă orice problemă legată de licențe.
Ministrul Apărării Marii Britanii a spus că "așteaptă aprobarea fără rezerve, la timpul cuvenit". Acest minister a scris de curând Departamentului de Justiție că între cele două cazuri, Al-Yamamah și Al-Salam, nu există nicio legătură, dar domnul Biden și domnul Lugar nu au primit niciun răspuns de la Ministerul de Justiție, care, împreună cu Departamentul de Stat, a refuzat să comenteze.
De asemenea, Ministerul Apărării din Marea Britanie neagă că aprobarea licenței a fost amânată din cauza acestei dezbateri. Într-o scrisoare din ianuarie, la care Financial Times face referire, baronesa Ann Taylor a spus că procesul trebuie încheiat până la 7 martie 2008 pentru a onora angajamentul britanic față de Arabia Saudită.
Acționari americani nemulțumiți
Așadar, se pare că tot scandalul are în centru contractul Al-Yamamah pentru avioane Tornado. Potrivit informațiilor apărute în presă, citate de NewsIn, BAE ar fi plătit peste două miliarde de dolari mită prințului Bandar: sume de bani eșalonate, un Airbus A340 complet echipat și diverse călătorii, printre care luna de miere a fiicei acestuia, pe care BAE nu a dezmințit că le-ar fi făcut, ci doar le-a numit "servicii de asistență confidențiale", lucru ce a făcut ca acționarii americani, lezați de această politică, să depună plângere împotriva liderilor grupului și a prințului saudit, cerând expres ca banii rezultați din vânzări să nu părăsească țara.
În contextul acestei dezbateri complicate, Ministerul Apărării spune că "nu comentează nimic în legătură cu o scurgere de informații, în timp ce BAE spune că toate proiectele referitoare la avioanele Typhoon sunt la zi și obligațiile contractuale sunt respectate".
În epicentrul scandalului se află un contract militar US-UK care a fost finalizat anul trecut, dar care încă are nevoie de aprobarea Senatului american
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<