Guvernul a modificat modalitatea de calcul a contribuției programatorilor din cadrul producătorilor de aplicații informatice pentru asigurările de sănătate fără consultare publică prealabilă, iar măsura are efecte negative asupra companiilor din industria IT&C, apreciază asociația patronală din IT.
"Nu este acceptabil ca Guvernul să promoveze măsuri cu aplicabilitate imediată ce au consecințe importante asupra bugetelor companiilor, practic de la o zi la alta. Nu este acceptabil ca pentru aceste măsuri, organizațiile afectate și reprezentanții acestora să nu fie consultați, în conformitate cu prevederile legale în vigoare", a declarat ieri președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii - ANIS, Liviu Dan Drăgan.
Ordonanța de Urgență a Guvernului 93 din 24 iunie, publicată pe 30 iunie în Monitorul Oficial, include reglementări care afectează companiile și angajații din domeniul IT&C, prin schimbarea bazei de calcul a contribuției de la salariul minim brut pe țară, la salariul realizat.
"Costurile salariale vor crește cu 5-6%, iar cum ponderea salariilor în costuri se ridică la circa 60-70%, această modificare va reduce profitabilitatea companiilor IT&C, de 25-30% în prezent", a spus Drăgan. Victor Martin, membru în consiliul ANIS, apreciază că măsura adoptată de Guvern nu va majora considerabil contribuția la fondul de asigurări sociale.
"Această ordonanță nu aduce un suport la fondul de asigurări sociale. Sunt circa 20.000 de programatori care au beneficiat de această facilitate, deci contribuția va fi mică", a spus Martin. ANIS apreciază că ordonanța este de natură să inducă efecte asupra dezvoltării industriei, în general, precum și perturbări în activitatea curentă a companiilor din domeniul IT&C.
"Dincolo de efectele de măsurat în bani pentru fiecare dintre companii, există și efecte care generează sentimente de instabilitate transmise companiilor și partenerilor străini, care fac mai mult rău decât contribuția la buget", apreciază Radu Georgescu, directorul general al GeCAD, companie membră a asociației ANIS. Georgescu a adăugat că adoptarea acestei măsuri, cu aplicare imediată, este inacceptabilă, mai ales că asociația patronală nu a fost consultată.
"Dacă eram informați din timp că va fi o taxă nouă, companiile aveau timp să se pregătească pentru efectele apărute. Dorim să atragem atenția că în cazul altor taxe vrem să fim consultați", a precizat oficialul GeCAD.
Investitorii țin cont de stabilitatea cadrului legislativ și fiscal
Conform patronatului IT, stabilitatea cadrului legislativ, în general, și fiscal în special, este un criteriu pe care investitorii îl iau în considerare când iau decizia de intrare pe o piață. Domeniul software din România este unul dintre cele în care au loc cele mai mari creșteri de salarii și, implicit, de costuri, potrivit președintelui grupului Softwin, Florin Talpeș.
"Diferența mare dintre cerere și ofertă va împinge și mai sus nivelul costurilor specialiștilor software. Această măsură a Guvernului, care amplifică și mai mult creșterea costurilor specialiștilor, agravează situația. Costuri mai mari în România înseamnă o dizlocare a specialiștilor către alte țări, înseamnă o situație mai grea pentru companiile cu echipe de cercetare și dezvoltare în România.
Și implicit, șanse mai mici ca specialiștii să rămână în România și șanse mici ca industria de software românească să reușească", este de părere Talpeș. Guvernul a hotărât, în 2001, eliminarea impozitului pe salariu pentru firmele din domeniul industriei software care au angajați programatori români certificați și care se încadrau pe următoarele categorii de personal: analist, programator, proiectant sisteme informatice, consultant în informatică, inginer de sistem în informatică, administrator de baze de date, inginer software și manager de proiect în informatică.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<