Creditele în valută, acordate de băncile românești, precum este înregistrat de cîțiva ani deja, ar putea duce la periclitarea serioasă a stabilității macroeconomice din România, după cum ne avertizează Banca Centrală Europeană (B.C.E.).
Acordarea creditelor trebuie temperată
Un raport al Băncii Centrale Europene (B.C.E.) avertizează asupra pericolului creditării în valută necontrolate, concept aplicat de băncile naționale și/sau comerciale din România. Mai mult, un pericol real îl constituie diferențele de curs ale euroului, or dacă moneda națională își va continua traseul descendent bursier (dacă se va deprecia continuu) în raport cu moneda unică europeană, se prea poate ajunge la o falimentare în serie a băncilor precum și la deteriorarea balanțelor fiscale ale instituțiilor creditoare.
Tendințe anarhice de creditare
Indiferent de moneda în care se împrumută (cu condiția ca aceasta să nu fie cea națională leul vechi și/sau nou românesc), românul, cu statut de persoană fizică chiar, pe lîngă creditorii săi autorizați, contribuie la destabilizarea economiei naționale, cu alte cuvinte. O concluzie îngrijorătoare o constituie rata exacerbată de creditare în valută a persoanelor fizice din România (54%) fiindcă în Bulgaria, spre exemplu, candidată la Uniunea Europeană, această rată se menține la 47%.
Se pare, așadar, că există o tendință anarhică în rîndurile populației române, precum și în cele ale firmelor autohtone creditate, respectiv cea de a consuma mai mult decît se poate produce pe termen scurt; acest aspect conduce automat la punerea în postura de creditor cu creanțe irecuperabile (de la populație și/sau entități economice) sau care se pot recupera, dar cu costuri foarte mari.
Asigurări ale B.C.E.
Guvernatorul Băncii Naționale a României (B.N.R.), dl Mugur Isărescu, a dat asigurări ferme conform cărora B.C.E. va implementa niște politici de creditare stricte în România pentru ca țara noastră să nu mai asiste vreodată la falimente bancare. Or chiar dacă modelul american a probat premiza conform căreia o creștere a consumului și o accelerare de rotație a banilor pot conduce la acel favorabil boom macroeconomic, în România, din nefericire, exemplul a fost exagerat.
Și ar mai fi o problemă demnă de luat în calcul: portofoliul creditorilor bancari; dacă clientela băncilor nu dă dovadă decît de o bonitate îndoielnică, atunci ce credibilitate mai au respectivii creditori?
Cauzele supracreditării și pericolele derivate iminente
Principalele cauze ale supracreditării, pe care le-au putut identifica oficialii B.C.E. cel puțin, sunt în număr de trei: îmbunătățirea încrederii consumatorilor, creșterea economică semnificativă și stabilizarea situației macroeconomice prin reducerea ratei inflaționiste naționale la sub 10%. De-asemeni, văzîndu-se asaltată și de tendința tot mai accentuată a creditării în lei, B.N.R. a fost nevoită să solicite mărirea rezervelor minime obligatorii în moneda națională (în lei românești) și creșterea ratei dobînzii de referință.
Fiindcă piețele financiare au devenit extrem de volatile, cursurile fluctuînd destul de mult, iar dobînzile externe aflîndu-se în creștere, s-ar putea spune că specialiștii B.C.E. au dreptate și în legătură cu pericolele ce amenință băncile creditoare, entități economice ce s-ar putea rapid găsi într-o situație deosebit de vulnerabilă, mai ales în cazul unei crize financiare.
Arhetipul unei bănci românești postdecembriste
O bancă românească postdecembristă, în raport cu Zona Euro, acolo unde gamele de creditare a persoanelor fizice și/sau juridice sunt foarte dezvoltate, se bazează pe profitul obținut din depozitele rezidenților, împrumuturi externe, dar și prin ratele ascendente ale dobînzilor din depozite. Pe de altă parte, oficialii B.C.E. au remarcat că aplicarea defectuoasă a metodologiei de clasificare a creditelor, extinderea repetată a liniilor de credit și reeșalonarea datoriilor, dar si gradul ridicat de expunere față de un număr relativ redus de clienți sau acordarea de împrumuturi preferențiale, contribuie la destabilizarea situației n sectorul bancar românesc.
http://www.bnr.ro http://www.ecb.int
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<