Societatile de investitii financiare au inregistrat cea mai mare scadere in sedinta de miercuri, de 1,7%, cu mult peste pierderea celorlalti indici ai Bursei de Valori Bucuresti, in conditiile in care valoarea tranzactiilor s-a mentinut aproape de minimul anului. Valoarea schimburilor Bursei a fost miercuri de 27,38 milioane lei (8,39 milioane euro), in scadere cu 13,67% fata de sedinta anterioara. "In sedinta de miercuri am asistat la scaderi pentru majoritatea actiunilor lichide, in special pentru titlurile celor cinci societati financiare, dar si pe cele bancare si petroliere, iar volumele de tranzactionare au fost destul de reduse", sustine Emil Ogica, broker la KTD Invest, citat de NewsIn. Indicele compozit al pietei, BET-C, a avut o depreciere de 0,67%, o scadere similara fiind consemnata si de indicele BET, care urmareste cele mai mari zece companii. Valoarea schimburilor cu titlurile celor cinci societati financiare a fost de 12,7 milioane lei, peste 46,3% din rulajul cu actiuni al pietei. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Oltenia, cu schimburi de peste 3,67 milioane lei. Titlurile SIF Oltenia s-au ieftinit cu 1,69%, de la 3,55 lei pe actiune, pana la 3,49 lei. Pe pozitia secunda s-a plasat SIF Moldova, cu 3,17 milioane lei, actiunile acestui emitent s-au depreciat cu 1,28%. Titlurile SIF Transilvania s-au ieftinit cu 3,83%, pana la 2,26 lei, pe un rulaj de 2,62 milioane lei. "In cazul celor cinci societati de investitii financiare, inca de la inceputul saptamanii au aparut semne de stabilizare si apoi de usoara scadere a cotatiilor", a explicat Ogica.
Si sectoarele petrolier si bancar, in scadereActiunile Petrom Bucuresti s-au ieftinit cu 0,97%, de la 0,515 lei, pana la 0,51 lei, pe fondul unor schimburi de 1,34 milioane lei.
Rompetrol Rafinare a inregistrat o depreciere de 0,78%, pe fondul unui volum de aproape 11,5 milioane de actiuni cu o valoare de 1 milion lei, cotatia ajungand la 0.0892 lei/ actiune. Santierul Naval Orsova a reusit o crestere de 3,97%, ultimul pret al zilei fiind stabilit la 15,7 lei/actiune lei, pe un volum tranzactionat de numai 94,400 de actiuni.
In sectorul bancar, titlurile BRD au avut o depreciere de 1,29%, cotatia situandu-se acum la 22,90 lei, iar Banca Transilvania a scazut cu 2,6%, pana la 0,75 lei/actiune. Actiunile Kandia-Excelent s-au apreciat cu 1,43%, de la 2,80 lei pe titlu, pana la 2,84 lei, pe fondul unui rulaj de 270.173 lei.
In sectorul farmaceutic am asistat la stagnarea titlurilor Biofarm, la pretul de 0,655 lei, in schimb, Antibiotice Iasi au avut o crestere de 2,26 procente, situandu-se acum la 1,81 lei, iar actiunile Zentiva (SCD) s-au depreciat cu 2,86%, pana la 1,7 lei/actiune.
Evolutii pozitive au avut si actiunile Rompetrol Well Services SA , aflate in apreciere fata de sedinta precedenta cu 1,62%, cotatia lor fiind acum de 1,88 lei/ actiune; Impact Bucuresti s-a apreciat cu 0,92%, pana la valoarea de 1,1 lei. Titlurile Broker Cluj (BRK) au beneficiat de o crestere a cotatiei de 0,39 fata de sedinta de marti, pana la nivelul de 2,6 lei/actiune.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<