Cate contracte ati "semnat" la angajare?

Cat va suna de familiara formula: "Oamenii se alatura organizatiei, dar isi parasesc managerul"? Atunci cand cineva vine, atmosfera intr-o echipa e de obicei neutra. Cel mult o curiozitate anticipativa. Dar cum e cand pleaca? Jena, uneori furie, stanjeneala, uneori chiar felicitari furise... O intreaga gama de emotii.

Atunci cand cineva intra intr-o echipa se "scriu" doua contracte. Este unul care se scrie simplu: pe hartie. Fara substraturi, fara aluzii. E cel care sa drepturi si obligatiii, atat angajatorului, cat si angajatului. E cel caruia ii atasam "fisa postului". Acesta e in cele mai multe cazuri un sablon adaptat la pozitie, nume si salariu. Acesta pune limite. Angajatorul obtine promisiunea angajatului ca va veni la serviciu in fiecare zi, isi va repecta fisa postului si regulamentul intern. Angajatul obtine promisiunea ca in schimbul efortului depus, va primi salariu si eventual un set specific organizatiei de beneficii.

Dar petrecand cel putin o treime din viata intr-un birou, intr-o echipa, nu poti sa actionezi numai in virtutea acestei tranzactii initiale. Dupa o vreme, chiar si tranzactia simpla de a cumpara paine de la chioscul din colt, se transforma intr-o relatie. Stabiliti cu doamna care va stie si pastreaza painea cu coaja mai crocanta, o relatie personala. Nu una apropiata, dar suficient cat pretul painii sa nu mai fie singur element de schimb. Ganditi-va: daca maine doamna care pastreaza paine care va place si va anunta cand e proaspata, nu ar mai face asta. Ba mai mult, v-ar mai da si o paine cam afectata de mucegai. V-ati supara. V-ar da o stare neplacuta. Ati povesti eventual familiei cum v-a inselat increderea. V-a inselat asteptarile.

Asa se intampla si la semnarea unui contract de munca. Pe langa promisiunile explicite se mai schimba unele. Implicite. Se schimba un set de asteptari care de cele mai multe ori raman neexprimate pe loc. Ele se schimba intre oameni. Nu intre angajat si angajator. Candva, in timpul procesului de selectie, in momentul formularii ofertei, se detaseaza personajul cu autoritate. Poate fi directorul firmei, poate fi doar seful de departament, al echipei... Acesta face promisiunile. Uneori nici macar nu isi da seama ca face promisiuni. La fel si noul coleg.
Unul spune: "Pentru noi nu orele de lucru conteaza, ci rezultatele" (daca e seful, atunci probabil intelege ca si daca e de stat peste program, se sta pana se obtin rezultatele asteptate)
Celalalt intelege: Daca ti-ai facut treaba, atunci o sa poti pleca si mai repede.
Unul spune: "nu pozitia conteaza, importanta e cresterea profesionala." (daca e angajatul, atunci probabil se gandeste ca si daca nu apare vreo pozitie ierarhic superioara, atunci macar cresterea in experienta justifica si cresterile salariale)
Celalalt intelege: pot invata sa fiu multumit si fara sa fiu promovat. Din astfel de asteptari neexplicitate, schimbate cumva in substrat, se incheie un nou contract: cel psihologic.

Contractul psihologic este cel care defineste relatia care s-a stabilit intre cei doi. Si nu, nu e condamnat la a fi o referinta a neintelegerii celor doi. E doar un fapt. Daca tineti seama de el, atunci, cand aveti un nou coleg veti explica ceea ce va asteptati de la el, clar si verificat. Veti incerca de asemenea sa intelegeti ce se asteapta el de la noul loc de munca. Si nu numai atat.

Pentru ca primele concluzii sunt supuse deformarii de catre perceptiile noastre, nu va veti baza pe faptul ca toate au fost intelese si stabilite la acceptarea ofertei. Veti rediscuta termenii acestui contract al relatiei de fiecare data cand considerati ca asteptarile de ambele parti nu se prea intalnesc.

De ce ati face acest efort? Pentru ca acel contract pe hartie va ofera minim din angajatul dumneavoastra are de oferit si respecta prevederile contractuale. Este cel psihologic care il determina sa faca mai mult decat se asteapta de la el. Care il va tine seara peste program cand stie ca orele sunt neplatite. Sau care il va determina pur si simplu sa vina cu o idee geniala de optimizare la care s-a gandit pentru ca isi iubeste jobul.