Ce-ar fi ca si bancile sa imparta criza cu noi?

In urma cu cateva zile, Banca Nationala a Romaniei a dat publicitatii situatia restantelor la credite ale populatiei si firmelor. Acestea au crescut, potrivit datelor BNR, cu 4,74% in luna iunie comparativ cu luna anterioara si cu 42,33% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea restantelor a ajuns astfel la 19,41 miliarde de lei, reprezentand 9% din totalul creditelor. Soldul creditelor populatiei si agentilor economici a fost de 215,46 miliarde de lei, fata de 209,31 miliarde de lei in mai si 212,06 miliarde de lei in iunie 2010.

Soldul restantelor la creditele in moneda nationala era de 8,64 miliarde de lei la finele lunii martie, reprezentand 10,89% din valoarea imprumuturilor in lei, iar restantele la creditele in valuta au fost de 10,77 miliarde de lei, adica 7,90% din totalul imprumuturilor acordate in moneda straina. Aceasta crestere se suprapune insa peste un usor avans al creditarii, care indica faptul ca atat populatia cat si agentii economici au prins curaj in a angaja noi credite bancare.

In acest context, presa a observat zilele acestea ca, pe piata ofertei de locuri de munca, a aparut nevoia angajarii de noi functionari insarcinati cu recuperarea banilor de la rau-platnici, recuperatorii. Mass-media informeaza ca, de pilda, BCR are nevoie de ofiteri de recuperare pentru zona de nord-vest a tarii, cu sediul la Cluj-Napoca. Criza economica a deschis, in consecinta, noi oportunitati de afaceri: se cauta si sunt la mare pret recuperatorii. In acelasi sens, s-a nascut o adevarata indstrie a call-center-urilor care au grija ca debitorii sa-si plateasca la timp ratele sau sa-io avertizeze pe cei care intarzie.

Toata aceasta epopee a restantelor la credite, inceputa odata cu declansarea crizei financiare si economice, capata de multe ori nuante stridente, nascute din paleta larga a celor mai fanteziste conditii de creditare care au fost gandite si lansate acum. Creditele "doar cu buletinul", creditele pentru orice sau pentru piticii de gradina au fost lansate pe piata in cele mai aberante conditii: dobanzi care ajung pana la 50%, comisioane lunare de gestiune intrecand dobanda nominala, clauze de penalizare mai mari decat rata propriu-zisa in situatia in care cel creditat intarzie cu plata si, in general, penalitatile propriu-zise, care curg intr-un dezmat care ar ingrozi orice om cu bun-simt.

In foarte multe dintre aceste cazuri care compun statisticile BNR este vorba despre adevarate contracte de camatarie. Dobanzile imense, penalitatile ruinatoare sunt parca facute de acei camatari care vor ca la scadenta sa ia casa victimei pe care au imprumutat-o. Cel imprumutat nu are adeseori nicio sansa: a facut un credit in vremurile bune, insa acum a ramsa fara un loc de munca, fara venituri, dar creditul sau este tot mai costisitor. Daca intarzie, intra in functiune penalitatile de-a dreptul obscene, ceea ce il pune in si mai mare dificultate. Multi dintre ei nu pot sa-si refinanteze creditele: ei nu se mai afla in pozitia privilegiata de acum cativa ani. Asa ca sunt nevoiti ca, din venituri mai mici sa suporte obligatii de plata mai mari. Astfel, acumuleaza rate neplatite, penalitati peste penalitati.

Este foarte interesant cum abordeaza bancile si celelalte institutii de credit nebancare aceasta situatie. Par mai curand decise sa-si ingroape datornicul decat sa-l ajute sa plateasca mai departe. Nu ofera facilitati, nu propun solutii de usurare a situatiei. Aceste institutii, ele insele, par sa uite ca se afla la originea acestei crize care zguduie lumea contemporana. Guvernele lumii - si mai cu seama, guvernele marilor puteri economice - au gasit de cuviinta sa le salveze din ghiarele falimentului alimentandu-le cu bani publici. Adica si cu banii platiti de datornici. Au obtinut deci un favor. Un favor pe care nu sunt dispuse sa-l intoarca, macar intr-o masura infima, si clientilor lor aflati la ananghie. Acestia trebuie sa plateasca tot, pana la ultimul banut, asa cum au stabilit altadata, cand bancherii calareau caii mari ai profiturilor fabuloase.

Oare bancile traiesc tot in lumea aceasta, impreuna cu ceilalti muritori? Au oare acelasi destine ca si noi? Sau poate ca zeii le-au harazit un loc mai luminos, in Olimpul profiturilor platite pe rand, de guverne si de supusi, oricum si in orice conditii.