Dupa ce de la bugetul pentru sanatate s-au adapat cu spor, timp de 20 de ani, toti baietii smecheri rataciti prin zona, astazi, guvernantii au decis ca cetateanul trebuie sa-si cumpere sanatatea cu bani cash. Aceasta este, in opinia mea, esenta ultimei decizii guvernamentale, cea privind introducerea coplatii in sistemul medical.
Potrivit acestei decizii, incepand din luna ianuarie, ne vom plati cu banii jos o parte din costurile unor servicii medicale. Ca o usurare, noul act legislativ spune ca aceasta contributie nu poate depasi a douasprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale si, in plus, de la acest sistem urmeaza sa fie scutiti aproximativ opt milioane de pensionari, elevi, studenti si unele categorii de pacienti.
Legea 220/2011 pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, prin care este introdusa coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui "tichet moderator pentru sanatate", a fost publicata in 30 noiembrie in Monitorul Oficial.
Coplata - ne explica decidentii - reprezinta contributia pe care asiguratul la sistemul de sanatate trebuie sa o plateasca suplimentar fata de cea decontata din fondul national unic al asigurarilor de sanatate. Suma va fi perceputa ca si coplata se va calcula procentual din valoarea serviciilor medicale prevazute in contractul cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale.
Ce anume a generat aceasta decizie? În primul rand, deficitul cronic al bugetului de asigurari de sanatate. Deficit in fata caruia responsabilii de sistem nu au fost capabili sa reactioneze, multumindu-se sa constate ca groapa devine tot mai adanca.
Ce s-a intamplat de fapt? Bugetul a fost jefuit constant de clientela politica a guvernantilor, din el s-au facut averi impresionante, in timp ce asistenta medicala oferita asiguratilor a devenit tot mai precara.
Va mai amintiti cazul celebrului medic B., cel care era acuzat de procurori ca a primit o mita de 4 milioane de euro pentru achizitionarea de tehnica medicala? Judecatorii n-au fost convinsi ca medicul primisa o spaga reprezentand 40% din valoarea achizitiei, asa ca l-au achitat.
Ei bine, pentru cine nu stie si nu-si poate inchipui, furnizorii privati de servicii si aparatura medicala au facut contracte cu statul in care valoarea marfurilor livrate depasea si cu 1.000% valoarea de piata a acestora. Si toate acestea se plateau din banul public.
De unde credeti ca veneau cele patru milioane de euro? Din bugetul de sanatate, din contributia platita cu sudoare de mii si zeci de mii de mici contribuabili, care si-au pus energia, zilele si noptile in slujba cresterii si rotunjirii averilor celor precum medicului B. si ale furnizorilor lor de nadejde.
Cum guvernantii nu au reusit - desi putem crede ca nici macar nu au vrut - sa patrunda in "tainele" smecheriilor prin care era spoliat bugetul sanatatii, acum s-au vazut nevoiti sa accepte, la cererea FMI, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale, introducerea unor noi surse de finantare, care sa suplimenteze bugetul.
Astfel a aparut coplata, care - in aceste conditii - nu reprtezenta decat un pres asternut peste mizeria din sistemul de sanatate. Guvernantii nu stiu cum si pe unde se scurg in buzunare private, in mod fraudulos, banii de la buget, dar au pus noi dari. N-au reusit sa opreasca hemoragia organismului, dar l-au cuplat la o noua punga de sange.
Si, nu in ultimul rand, prin aceasta decizie, se slabeste principiul solidaritatii sociale, care guverneaza regulile redistribuirii veniturilor in toata lumea civilizata. Dar cine mai are timp de analizat reguli si principii ale convietuirii sociale, cand unii mor cu zile in spitale pentru ca altii sa adune averi nesimite?
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << ​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia <<