Interesul dezvoltatorilor pentru terenurile mari de peste 10 hectare din zonele limitrofe Capitalei este tot mai mare, iar 50-60% dintre aceștia aleg să aloce fonduri pentru construcții rezidențiale și doar 30-40% pentru sectorul de logistică, susțin reprezentanții companiei EuroMetropola, citați de Mediafax.
Potrivit reprezentanților companiei imobiliare, dorința dezvoltatorilor de a obține profituri mari a fost și continuă să rămână tot mai ridicată.
În acest sens, se investesc banii în terenuri pentru a le valorifica ulterior sau pentru a obține câștiguri importante prin dezvoltarea de proiecte rezidențiale sau de logistică.
Investitorii nu aleg orice fel de terenuri, ci achiziționează suprafețe de zeci de hectare, chiar dacă acestea sunt disponibile într-un număr limitat.
"Terenurile de peste 15 - 20 hectare se găsesc din ce în ce mai greu, deoarece este dificil să compactezi suprafețe mici, iar când un singur proprietar deține un astfel de teren, prețul solicitat este mai mare cu 20 - 30%, susține reprezentantul companiei imobiliare EuroMetropola, Cornel Fărcuță.
În ceea ce privește clienții dornici de a intra în posesia terenurilor mari din zonele limitrofe Capitalei, reprezentantul EuroMetropola spune că mai multe cereri vin din partea investitorilor care sunt dispuși să își plaseze banii în terenuri pentru o perioadă mai îndelungată de timp și a developerilor interesați de construirea unor complexuri rezidențiale.
"Cumpărarea terenurilor de peste 10 hectare implică și obținerea unui profit mai mare. Astfel, dacă terenurile de până în 5-10 hectare, din Dascălu - Gagu - Grădiștea, se vând cu 18 - 27 euro/mp, prețurile lor scad cu 5% până la 10% odată cu creșterea suprafeței, dar și în funcție de coeficienții urbanistici", adaugă specialistul EuroMetropola.
Terenurile de 30-50 hectare și chiar peste 100 hectare sunt disponibile în localități precum Săftica, Cosoba, Joița, Fundulea și Frumușani, iar prețul lor depinde de poziția și configurația terenului.
"Balotești este o altă zonă de interes datorită apropierii de DN1 și de Autostrada București - Ploiești. Aici, suprafețele de 35 - 45 hectare se oferă spre tranzacționare cu prețul de 50 euro/mp. Un loc important pe harta investițiilor îl ocupă și zona de sud, localitatea Popești-Leordeni, unde la un km de DN 4 se află un teren de 41 hectare oferit spre vânzare la prețul de 33 euro/mp. Tot în sud se află și localitatea Uzunu, unde terenurile comasate de circa 100 hectare sunt oferite spre vânzare la prețul de 1011 euro/mp, teren pretabil pentru investiție în spații de logistică sau în amenajarea unui hipodrom", au mai spus specialiștii EuroMetropola.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<