Entuziasmul american

In prezentul dominat de criza si ingrijorare, America incearca sa gaseasca certitudini. Intr-o cultura a certitudinii, a individului potent care invinge pentru ca vrea si e dispus la efortul necesar, ei bine crizele financiare produc adevarate tragedii. Sa nu stii ce te salveaza e greu de tolerat. In numarul de saptamana trecuta al The Economist, ni se propune o analiza a ceea ce azi americanii cred ca poarta salvarea: productia de bunuri. Se pare ca exista credinta ferma si alimentata de un oarecare entuziasm ca economia americana va functiona din nou, atunci cand muncitorii sai vor fi angajati in sarcina critica de a produce lucruri.

Punctul de vedere al revistei este ca e un entuziasm nefundamentat. Ca valoarea produsa in economie de alte etape critice ale creatiei si vanzarii unui produs este mai mare si mai semnificativa decat gestul de a-l produce. Productia in sine nu justifica reforme in invatamant, cercetare si infrastructura, desi acestea sunt binevenite. Banii care se ruleaza pe joburi in productie nu sunt nici pe departe la fel de semnificativi ca cei care se pun in joc pentru joburile cu valoare adaugata mare. Ne place sau nu, valoarea creata pentru a aduce un bun in existenta e in cea mai mare parte legata de servicii conexe si uneori chiar abstracte, si o pondere foarte mica mai este responsabila cu manufacturarea efectiva.

Daca consideram ca economia este o stiinta exacta si rationala, iar noi toti functionam in cadrul ei dupa principii rationale, atunci argumentatia de mai sus este perfect valida. Ea este validata si de starea locurilor de munca disponibile. In momentul de fata top 10 cei mai cautati sunt angajati din domenii asociate serviciilor, nici unul nefiind implicat in productie: asistenti medicali, specialisti in marketing online si ingineri de securitatea retelelor sunt primele trei oferte de joburi cu cea mai mare nevoie de oameni.

Dar atunci de ce mirajul acesta al productiei salvatoare? In orice tratament e important ca bolnavul sa aiba incredere ca el sa functioneze. In situatia in care somajul creste amenintator, iar americanii consuma bunuri produse in alta parte decat la ei si de catre ei, atunci e la indemana sa te gandesti ca e mai bine pentru toata lumea ca productia sa se faca local, ca sa poata fi angajati oamenii care acum stau pe tusa. Asta gandesc oamenii.

In plus, diferenta intre bunuri si servicii este aceeasi ca intre proprietati si bani. Sau hai sa zicem valori imobiliare si valori mobiliare. Ceea ce este palpabil este de incredere. E o capcana in care am tot cazut cu capul de toti peretii noi toti, cei increzatori in valoarea perena a pamantului. Azi aurul ii ia locul. Pentru ca incercam sa ne legam de proprietatea palpabila. Incercam sa controlam lucrurile fizice. De aceea, a produce lucruri cu mana ta pare a fi o cale de salvare.

La nivel global, ingrijorarea fata de dominatia tacuta in productie a Chinei duce catre entuziasmul fata de mica productie autohtona. A luat nastere curentul locovorismului (alimentatie exclusiv bazata pe productia locala si sezoniera de alimente).

Ne intoarcem nu atat catre ceea ce rational economic da in calcule, ci catre ceea ce instinctiv gasim a fi stabil si de incredere. Nu e doar in America de data asta si nu e deloc de neinteles. Iar daca ei cred ca acolo sta solutia, s-ar putea sa se mobilizeze cu entuziasm intr-o directie, iar asta in sine sa fie solutia. Ca de altfel oriunde in lume.