Președintele sistemului de bănci centrale americane, Federal Reserve (FED), Ben Bernanke, într-un discurs în fața Congresului american, a indicat faptul că există posibilitatea unei noi reduceri a dobânzii de referință pentru luna ce urmează, scrie Financial Times. Dolarul american a stabilit miercuri un nou record negativ în lupta cu moneda unică europeană, după ce președintele FED a transmis semnale referitoare la o nouă decizie a băncii de a reduce nivelul de politică monetară. Moneda unică europeană a ajuns la o cotație de 1,51 de dolari/euro, după ce Ben Bernanke a făcut clar faptul că banca centrală este complet concentrată asupra stimulării creșterii economice, în ciuda faptului că există un risc ridicat ca inflația să se accelereze după publicarea unor raporturi despre prețurile actuale, ce nu se încadrează în planurile de relansare economică a autorităților americane. În timp ce dolarul resimte presiuni tot mai mari datorită speculațiilor legate de o nouă reducere a politicii monetare, aurul și petrolul înregistrează prețuri record, iar acțiunile și bonurile de trezorerie tranzacționate la burse dau dovadă de o volatilitate tot mai mare.
FED a redus dobânda de referință din vară până în prezent de cinci ori
"FED va acționa cât se poate de repede pentru a susține creșterea economică și pentru a da asigurări că nu mai există riscuri ca economia să nu o ia la vale", a indicat Ben Bernanke la Congresul american. FED a redus de cinci ori dobânda de referință din vara anului trecut până în prezent, aducând dobânda de la 5,25 de procente - cât era la începutul lunii august 2007, până la 3 procente la nivelul actual.
Cu toate acestea, președintele FED a spus că prin reducerea dobânzii de referință nu s-a făcut altceva decât să limiteze efectele negative, cu scopul de a îmbunătăți condițiile financiare, în special pe piața imobiliară și a adăugat că: "Ceea ce am făcut până acum nu a fost mai mult decât să diminuăm efectele crizei creditelor subprime", lucru care s-a întâmplat până la urmă.
Cheltuielile din rândul consumatorilor, "se pare, au scăzut semnificativ", în timp ce "sectorul afacerilor a dat semne că este afectat de problemele care se înregistrează pe piețele imobiliare și de credit", a declarat Bernanke. Mai mult decât atât, "pentru trimestrele ce urmează, se constată o scădere a ritmului de construcții din sectorul construcțiilor non-rezidențiale", a mai precizat președintele FED.
Există de asemenea "posibilitatea ca previziunile să rămână tot negative". Președintele FED a prezentat pe scurt o listă de probleme ce ar putea amenința creșterea economică. Piața imobiliară sau/și piața muncii "s-ar putea deteriora chiar mai mult decât s-a anticipat", iar "condițiile de obținere a unui credit s-ar putea înrăutății substanțial pe viitor".
"Pentru economia SUA nu contează ce valută folosește OPEC"
Ca o nouă lovitură pentru dolar, OPEC se gândește să renunțe la moneda ce a asigurat tranzacțiile cu petrol timp de peste 50 de ani, ceea ce, spun specialiști, ar putea duce la o depreciere și mai mare a dolarului american.
Drept reacție, președintele FED a spus miercuri că nu este la curent cu vreun plan al (OPEC) de a schimba dolarul folosit pentru denominarea petrolului cu o altă valută, consemnează Reuters, citat de NewsIn. "Nu sunt la curent cu niciun plan iminent privind schimbarea dolarului folosit pentru denominarea petrolului cu o altă valută, dar nu cred că o astfel de decizie ar influența în vreun fel economia Statelor Unite", a declarat Bernanke în fața Comisiei de servicii financiare a Camerei Reprezentanților.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<