Comisia Europeană a sistat subvenții pentru agricultură de 150-200 de milioane de euro destinate Bulgariei, din cauza suspiciunilor de fraudă, a incapacității de absorbție și a neregulilor sistemului care gestionează fondurile, informează Sofia News Agency, citată de NewsIn.
Comisia Europeană a sistat fonduri SAPARD pentru Bulgaria în valoare de până la 150 de milioane de euro, destinate producției și comercializării de produse agricole și piscicole, din cauza unor fraude constatate în cazul acestor ajutoare. Fonduri PHARE în valoare de 50 de milioane de euro au fost, de asemenea, înghețate din cauza unor nereguli în cadrul agențiilor executive privind gestionarea absorbției banilor.
Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru agricultura, Michael Mann, anunțase la Bruxelles suspendarea plății unor ajutoare pentru agricultura Bulgariei, din cauza unor suspiciuni de fraudă, pentru prima oară de la aderarea acestei țări la UE. Sumele implicate nu erau însă foarte mari, a precizat el.
CE a demarat deja procedurile de retragere a fondurilor absorbite de beneficiari
Jean-Luc Demarty, directorul general al Direcției Generale pentru Agricultură al CE, a notificat Guvernul bulgar cu privire la sistarea fondurilor din programul printr-o scrisoare, care a fost făcută publică de parlamentarul de opoziție Iane Ianev, de la Forțele Democratice Unite.
Sancțiunea este impusă până la finalizarea investigațiilor asupra presupuselor fraude de care este acuzată Bulgaria, în cazul ajutoarelor SAPARD primite pentru agricultură. Sistarea plăților este cauzată și de gravele probleme ale Bulgariei în ceea ce privește absorbția fondurilor europene în 2007, dar și de suma considerabilă pe care țara mai trebuie să o absoarbă în 2008, înainte de încheierea programului SAPARD pentru Bulgaria. Potrivit parlamentarului citat, Bulgaria va pierde nu mai puțin de 100-150 de milioane de euro ca rezultat al actualelor sancțiuni ale CE. Acesta a adăugat că CE a demarat deja procedurile de retragere a fondurilor care au fost deja absorbite de beneficiari.
Ianev a explicat că Oficiul european de luptă anti-fraudă (OLAF) și alte instituții europene au constatat că mai multe companii care au primit bani europeni pentru achiziționarea unor echipamente noi au cumpărat echipamente la mâna a doua, vechi și cu tehnologie depășită. Parlamentarul a adăugat că, în cazul în care banii SAPARD nu vor fi returnați de către aceste companii, atunci aceștia vor fi plătiți din bugetul de stat.
"Considerăm că este un scandal de proporții care va avea repercusiuni asupra absorbției fondurilor în zonele rurale. Acest lucru înseamnă că ne confruntăm cu o corupție gravă în cadrul mecanismelor de absorbție a fondurilor UE", a mai spus Ianev.
Scrisoarea a sosit la Sofia pe 29 februarie
Comisia Europeană a înghețat, de altfel, plata a 50 de milioane de euro din fonduri PHARE pentru Bulgaria, din cauza unor nereguli în cadrul agențiilor executive în gestionarea absorbției banilor, a anunțat Dimitar Ivanovski, adjunctul ministrului de Finanțe bulgar.
MInistrul de Finanțe bulgar a primit pe 29 februarie o scrisoare de la Comisia Europeană prin care Bulgaria era anunțată de înghețarea fondurilor. Dintre cele 50 de milioane de euro, 36 de milioane erau gestionate de Agenția executivă PHARE a Minsterului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice. Celelalte 14 milioane se aflau în gestiunea Unității centrale de finanțare și negociere a Ministerului de Finanțe.
Ministrul adjunct al Finanțelor, Ivanovski, a explicat că anexa scrisorii trimisă de directorul general al Direcției CE pentru Extindere conține și o listă cu proiectele ale căror fonduri au fost înghețate. Ivanovski a mai spus că între 17 și 21 martie va avea loc o ședință tehnică la sediul Direcției CE pentru Extindere, la Bruxelles, în cadrul căreia Bulgaria va putea să își prezinte o poziție oficială.
Nu e prima abatere
Nu este prima măsură de acest gen pe care Comisia o ia împotriva Bulgariei. În ianuarie, Uniunea Europeană a sistat finanțarea dezvoltării infrastructurii rutiere a țării, după ce doi membri ai conducerii Fondului de Infrastructură Rutieră au fost prinși în flagrant primind o mită de 12.500 de euro de la proprietarul unui teren din apropierea traseului autostrăzii Hemus, aflată în construcție. UE a precizat atunci, că așteaptă finalul anchetei pentru a relua finanțarea, deoarece dorește să se asigure că fraudele nu au implicat fonduri europene.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<