Fuziunea societatilor se efectueaza potrivit prevederilor Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si OMFP 897/2015.
Se analizeaza situatia in care doua societati comerciale, aflate in relatii contractuale, decid sa fuzioneze prin absorbtie. Societatea absorbita are facturi de plata catre societatea absorbanta, iar aceasta din urma are de incasat contravaloarea lor. Problema care se pune este modul in care aceste creante si datorii reciproce se solutioneaza la data fuziunii si cum sunt evidentiate in procesul-verbal de predare-primire.
Opinia specialistului: Administratorii societatilor care urmeaza a participa la fuziune sau la divizare vor intocmi un proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde printre altele data situatiilor financiare ale societatilor participante, care au fost folosite pentru a se stabili conditiile fuziunii sau ale divizarii.
Aceasta este data la care se intocmesc situatiile financiare pe baza carora se stabileste valoarea patrimoniala a societatilor participante la fuziune, activul net, raportul de schimb, majorarea capitalului social al societatii absorbante si prima de fuziune.
Data este stabilita de comun acord de catre societatile participante si poate sa coincinda sau nu cu data pentru situatiile financiare anuale sau semestriale.
Tratamentul fiscal-contabil al fuziunii societatilor comerciale explicat impecabil! Parcurgeti acest ghid practic si eliminati erorile contabile costisitoare ce pot aparea la gestionarea unei fuziuni!
In cazul in care societatile decid se pot intocmi situatii financiare in scopul fuziunii pentru orice alta data.
In conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din legea contabilitatii, fiecare societate are obligatia sa intocmeasca situatii financiare cu ocazia fuziunii, divizarii sau lichidarii acestora, in conditiile acestei legi, precum si in conformitate cu prevederile legii societatilor.
Aceste situatii financiare se intocmesc pentru data stabilita potrivit legii societatilor, cu respectarea reglementarilor contabile aplicabile, si se depun la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in termen de 30 de zile de la aprobarea acestora de catre adunarea generala a actionarilor/asociatilor.
Daca proiectul de fuziune prevede ca data situatiilor financiare anuale utilizate ca baza de referinta pentru fuziune este data de 31 decembrie 2019, acestea vor fi utilizate si nu se vor depune situatii financiare cu scop special pentru data de 19.06.
--> Societatea absorbanta este cea care preia elementele de natura activelor si datoriilor de la societatea absorbita.
Fuziunea produce efecte in cazul fuziunii prin absorbtie, de la data inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a aprobat operatiunea, cu exceptia cazului in care, prin acordul partilor, se stipuleaza ca operatiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi insa ulterioara incheierii exercitiului financiar curent al societatii absorbante, nici anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar incheiat al societatii sau societatilor ce isi transfera patrimoniul.
Transferul elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii de la societatea absorbita catre societatea absorbanta se efectueaza in baza protocolului de predare-primire incheiat intre societatile implicate in procesul de fuziune.
Data preluarii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii este data protocolului de preluare primire intre societatile participante.
Societatea absorbita este cea care preda societatii absorbante elementele sale bilantiere iar in urma acestei operatii va prezenta balanta pe zero si daca se lichideaza va depune situatii financiare cu sold zero.
Societatea absorbanta va inregistra in contabilitatea proprie elementele de active datorii si capitaluri proprii preluate.
La inregistrarea in contabilitate se au in vedere prevederile OMFP 897/2015 si metoda de evaluare aleasa, respectiv metoda activului net sau metoda evaluarii globale.
La finalizarea fuziunii societatea absorbanta nu depune alte situatii financiare speciale
- societatea absorbita daca nu se lichideaza nu depune alte situatii financiare speciale
Daca se lichideaza depune situatii financiare la incheierea lichidarii, cu sold 0, in 30 de zile de la aprobarea acestora, insotite de formularul S 1039
NOU! Fuziune societati: Tratament fiscal-contabil! Ghidul pe care vi-l oferim va arata cum sa gestionati corect aceasta operatiune, fara erori, cu profesionalism si eficienta maxima! Comandati-l chiar acum!
--> Data preluarii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii este data protocolului de preluare primire intre societatile participante.
Fuziunea propriu- zisa are loc cu preluarea elementelor de active, datorii si capitaluri proprii pe baza protocoalelor de predare primire.
La societatea absorbanta se inregistreaza
inregistrarea majorarii capitalului social si a primei de fuziune:
456 = %
1012
1042
preluarea elementelor de natura activelor:
% = 891
212/213/214
301/302/303/371/345
411 /461
5121 /5311
preluarea elementelor de natura datoriilor si a ajustarilor pentru deprecierea creantelor:
891 = %
419/401/404
456
491
--> Art. 249 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare fuziunea/divizarea produce efecte:
b) in alte cazuri, de la data inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a aprobat operatiunea, cu exceptia cazului in care, prin acordul partilor, se stipuleaza ca operatiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi insa ulterioara incheierii exercitiului financiar curent al societatii absorbante sau societatilor beneficiare, nici anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar incheiat al societatii sau societatilor ce isi transfera patrimoniul.
Data efectiva a fuziunii este data inregistrarii hotararii AGA, cu exceptia cazului in care in proiectul de fuziune s-a stabilit alta data (data de 1 a lunii urmatoare).
--> Fuziunea presupune preluarea tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.
Prin urmare se vor inscrie soldurile tuturor conturilor contabile preluate, inclusiv creante, in protocolul de predare primire.
Raspuns oferit in luna iulie 2025 de catre specialistii site-ului PortalCodulFiscal.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie acordarea de ajutoare membrilor de sindicat
Organizatiile sindicale conduc contabilitatea potrivit Reglementarilor contabile aprobate prin O.M.F.P. nr. 3.103/2017, cu modificarile si completarile ulterioare. Principalele surse de venit ale sindicatelor sunt cotizatiile membrilor, venituri neimpozabile pentru sindicat conform art. 15 din Codul fiscal.Vom stabili in acest articol monografia contabila pentru acordarea de ajutoare membrilor de sindicatReglementari legislative importante privind acordarea de ajutoare membrilor de sindicatArt....
vezi AICI monografia << Monografie Reparatie In Garantie
Din punct de vedere contabil, reparatiile efectuate in perioada de garantie ridica probleme legate de recunoasterea corecta a cheltuielilor, a provizioanelor si a relatiei cu clientii sau furnizorii implicati. In practica, pot aparea mai multe scenarii: reparatia este efectuata de firma vanzatoare pe cheltuiala proprie, de un service autorizat cu decontare ulterioara, sau direct de catre client cu rambursarea costurilor de catre furnizor.In acest articol vom prezenta o monografie contabila...
vezi AICI monografia << Monografie Achizitie Utilaj: Tratament Fiscal Si Studii De Caz
Achizitia unui utilaj reprezinta o investitie importanta pentru orice companie, indiferent de domeniul de activitate. Din punct de vedere contabil, aceasta operatiune trebuie inregistrata corect, respectand reglementarile privind imobilizarile corporale, amortizarea si tratamentul fiscal aferent. In acest articol vom prezenta pas cu pas monografia contabila pentru achizitia unui utilaj, de la momentul cumpararii pana la punerea in functiune, evidentiind conturile utilizate si implicatiile...
vezi AICI monografia << Rentrop & Straton a implinit 30 de ani! Consilier Taxe si Impozite a implinit 30 de ani!
Rentrop & Straton, cea mai cunoscuta companie din Romania din domeniul informatiilor specializate, aniverseaza 30 de existenta.Sunt 30 de ani in care aceasta companie mixta romano-germana a sprijinit in mod profesionist dezvoltarea sanatoasa a mediului antreprenorial, realizand peste 6.100 de produse destinate firmelor romanesti si profesionistilor din domenii vitale ale economiei: fiscalitate, contabilitate, legislatia muncii, resurse umane, protectia datelor etc.6.100 de produse. O...
vezi AICI monografia << Monografie Profit Reinvestit: Studii De Caz Utile
Profitul reinvestit reprezinta acea parte din castigul net al unei firme care nu este distribuita sub forma de dividende, ci este utilizata pentru dezvoltarea activitatii – de exemplu, pentru achizitia de echipamente, utilaje sau alte active necesare. Legislatia fiscala ofera facilitati companiilor care aleg sa isi reinvesteasca profitul, prin scutirea de impozit a acestor sume. Din perspectiva contabila, profitul reinvestit necesita o monografie contabila specifica, astfel incat sa...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Reparatii Auto: Cum Inregistrezi Reparatiile Pentru Dauna Autoturismului
Reparatiile auto sunt situatii frecvente care apar in activitatea unei firme si, pentru a fi tratate corect din punct de vedere financiar, au nevoie de o evidenta clara. Din punct de vedere contabil, aceste operatiuni pot ridica uneori semne de intrebare, de exemplu: cum se inregistreaza corect cheltuielile, ce conturi se utilizeaza si care sunt implicatiile fiscale?In acest articol vom prezenta trei studii de caz utile ce contin monografia contabila pentru reparatii auto. Scopul acestor exemple...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Dezvoltare Imobiliara Si Aspecte Fiscale Importante
Dezvoltatorii imobiliari se confrunta cu un set complex de operatiuni economice care necesita o evidenta contabila atenta si conforma cu reglementarile in vigoare. De la achizitia terenurilor si pana la vanzarea imobilelor finalizate, fiecare etapa implica tranzactii cu impact fiscal si contabil semnificativ.In acest articol prezentam o monografie contabila bine structurata pentru un dezvoltator imobiliar. Aceasta contine inregistrarile corecte in contabilitate si explicatii clare pentru fiecare...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Cod TVA Anulat
Anularea codului de TVA poate avea un impact semnificativ asupra activitatii unei firme, iar pentru a evita erorile si sanctiunile, este esential ca antreprenorii si contabilii sa cunoasca reglementarile legislative aplicabile. In acest articol vom prezenta tratamentul fiscal si contabil pentru codul de TVA anulat si o monografie contabila clara.Tratament fiscal-contabil pentru cod TVA anulatAnularea codului de TVA poate avea loc, conform art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, in urmatoarele...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Factura Booking.com: Studii De Caz Utile
Factura emisa de platforma Booking.com ridica adesea semne de intrebare din perspectiva tratarii contabile si fiscale, mai ales in cazul firmelor care inchiriaza spatii prin intermediul acestui serviciu. In acest articol, analizam pas cu pas cum se inregistreaza factura de la Booking.com in contabilitate, ce monografii contabile se aplica si ce obligatii declarative revin firmei beneficiare.Inchirieri prin platforma Booking.com: aspecte important de stiutOrice persoana fizica sau juridica care...
vezi AICI monografia << Taxa de Mediu 2% Monografie Contabila
Taxa de mediu a fost instituita prin Legea nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, modificata si completata prin actele normative ulterioare. Aceasta taxa se aplica unei game variate de activitati si produse, de la autovehicule si anvelope uzate, la ambalaje si echipamente electrice si electronice, avand ca obiectiv principal descurajarea comportamentelor poluante si generarea de resurse financiare destinate proiectelor de protectie a mediului.Din perspectiva contabilitatii, taxa de mediu...
vezi AICI monografia <<