Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a ameninţat Liechtenstein-ul cu izolarea în Europa, dacă "paradisul fiscal din Alpi" nu acţionează în vederea unei transparenţe mai mari în domeniul bancar, pe fondul creşterii tensiunilor dintre cele două state în urma scandalului de evaziune fiscală care a izbucnit săptămâna trecută, scrie Financial Times. Merkel s-a referit la faptul că autorităţile din Principat ar trebui să permită anchetei conduse de partea germană să decurgă mai uşor. Cancelarul german, la întâlnirea de miercuri cu primul-ministru din Liechtenstein, Otmar Hasler, a acuzat băncile din Principat că au "încurajat încălcarea legii" în Germania, "oferind ocazia de a se comite evaziunea fiscală".
A avertizat Liechtenstein că parlamentul german ar putea, în noiembrie, interzice intrarea în spaţiul de liberă circulaţie Schengen. Problema va fi discutată joia viitoare de către miniştrii EU, dar Merkel afirmă că nu ar fi surprinsă dacă s-ar evita discutarea problemei Liechtenstein.
Angela Merkel a continuat să comenteze, chiar şi la o săptămână de la începerea investigaţiilor de către anchetatori, asupra a circa 1.000 de persoane suspectate în cazul de evaziune fiscală, care au folosit conturi în bănci din Liechtenstein, pentru a ascunde conturi de sute de milioane de euro, reuşind astfel să evite plata unor taxe către statul german. Merkel a indicat autorităţilor din Principat să acţioneze cât mai rapid, declarând: "Timpul se scurge". Cancelarul german a adoptat o poziţie dură, reflectând relaţia actuală dintre Berlin şi Vaduz, capitala Liechtensteinului, în ceea ce priveşte taxele, după ce prinţul moştenitor Alois de Liechtenstein a acuzat Germania că a lansat un atac la integritatea ţării sale, prin permiterea serviciilor secrete germane de a plăti unui fost angajat al unei bănci din Principat 5 milioane de euro, pentru a cumpăra date secrete ale băncilor din Liechtenstein.
Prinţul moştenitor şi şef al Principatului, Alois, de asemenea a lăsat să se vadă tensiunea creată între Vaduz şi Berlin, când a spus că Liechtenstein este "dominat" de Germania, acuzând vecinii săi de comportament inadecvat în tratarea acestei situaţii, comportându-se ca un "stat asupritor". Drept răspuns, Angela Merkel a afirmat că cele spuse de prinţul Alois "nu ajută deloc în stabilirea relaţiilor între cele două state" şi că "în niciun caz nu este cel mai nimerit mod de răspuns" din partea autorităţilor de la Vaduz.
Prim-ministrul din Principat, Otmar Hasler, a încercat să reducă din tensiunea creată, oferind asistenţă Germaniei în continuarea şi în facilitarea anchetei germane, şi a afirmat că Vaduz are "o relaţie bună" cu Berlinul. Acesta a spus că statutul ţării sale de centru financiar s-a aflat "într-un proces de reformă" şi a respins acuzaţiile venite din partea Germaniei, care afirmă că Principatul încurajează evaziunea fiscală prin sistemul său de fundaţii speciale. "Nu este normal să spui că investind în fundaţiile noastre înseamnă că se comite evaziune fiscală", a declarat acesta.
Băncile private din Germania au administrat fundaţii în Liechtenstein
Băncile şi instituţiile financiare din Germania au administrat fundaţii în Liechtenstein şi ar putea fi implicate într-un scandal de fraudă fiscală investigat de autorităţile germane în Principat, potrivit presei. Aceste instituţii au administrat 50 de fundaţii în Liechtenstein, prin conturile cărora au stocat milioane de euro, a scris ieri cotidianul Süddeutsche Zeitung (SZ), fără să citeze surse, transmite NewsIn.
Aceste bănci şi instituţii au oferit unor clienţi consiliere în legătură cu plasamentele în fundaţii din Liechtenstein şi chiar au virat fonduri în conturi din Principat, folosind pseudonime. Justiţia germană a eliberat la începutul acestei săptămâni circa 900 mandate de percheziţie.
Până la sfârşitul săptămânii, anchetatorii vor percheziţiona domiciliile a 70 de suspecţi, precizează SZ, citând surse avizate. Potrivit acestora, în acest caz sunt implicate cinci state regionale.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << ​Monografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<