Invatatura de afaceri de la Tata

Atunci cand cumparam bunuri de folosinta indelungata, cautam cu infrigurare garantia calitatii in originea producatorului. Ne temem de cele produse in tari asiatice pentru ca ni se pare (asa cum ne-au invatat casetofoanele International si Powasonic din vremea tineretilor post-revolutionare) ca sunt o imitatie ieftina, un compromis de la ce ar trebui sa fie calitatea de marca. Ne ducem la reprezentanta si incercam sa obtinem promisiunea ca nu se va strica in primul an, si promisiunea ca e chiar facut in Germania.

Acum cativa ani, era prezentata ca premiu la un mic concurs al unui magazin local (sa ramana nenumit), o masinuta care arata foarte tare ca una japoneza, dar se numea Tata. M-am gandit atunci la casetofonul meu de acasa care ma dusese loial din clasa a sasea pana la facultate, imitatie a unuia japonez, dar cine stie de pe unde venit. Nu as fi crezut atunci ca masinuta cu pricina era produsa in interiorul grupului care, in 2008 urma sa detina Jaguar Land Rover. Adica exact cele doua marci de masini din Uk. Land Rover nu este o marca de lux. Dar Jaguar? Cum se impaca ideea de productie de duzina, ieftina si usor perisabila pe care noi, "vesticii", o asociem Asiei, cu preluarea Jaguarului de catre Tata Motors.

Merita privit mai atent. Tata e un imperiu intr-o lume a afacerilor care nu prea mai crede in imperii. Un conglomerat.

Tata e cel mai mare conglomerat al Indiei. Divizia de software, Tata Consulting Services, e cel mai mare producator de software din Asia. India nu a avut o economie libera. In 1991, Tata era un nume local, o afacere cu traditie, dar preponderent concentrata in India. In 1995 au inceput achizitiile internationale, iar din 2000 Tata a facut pasii cei mai indrazneti catre globalizare.

Sa ne gandim un pic la China. Ne-am obisnuit ca Asia ameninta productia, preluand, cu mana de lucru ieftina, partea de manufactura efectiva de sub branduri din toate zonele consumului, de la moda la electrocasnice. Dar China nu afiseaza o strategie de afaceri. China nu a produs un nume rezonant. Modelul sau este mai degraba unul axat pe diviziunea muncii. Chinezii nu par interesati de asumarea rezultatului final al muncii in forma completa.

In schimb, Tata, a dezvoltat un model de business. Declara o misiune: aceea de a aduce tehnologie revolutionara catre pietele sarace. Dar preia branduri de traditie pentru a scurta accesul pe pietele internationale. Investeste astfel in achizitii ceea ce ar fi luat, pe langa bani, mult timp: construirea de nume de incredere, cu piete gata conturate.

Concluzia? Fireste, suna penibil intrebarea: pe cand si in Romania un astfel de model? Dar pana la urma ne uitam la modele ca sa invatam ceva. Ratan Tata, presedintele conglomeratului Tata, detine mai putin de 1% din afacerea care ii poarta numele familiei. A prins afacerea in momentul a ceea ce acum India numeste "a doua sa eliberare", acela al liberalizarii economiei. Desi actiunile sale au fost in directia unor achizitii extrem de indraznete, Tata este un model de cultura si de gandire pe termen lung. Noi ce modele avem?