Investitiile straine. Pe ce fundament cladim o economie durabila

In urma cu cateva zile, filiala romaneasca a Nokia a anuntat inchiderea centrului de cercetare si dezvoltare din Cluj-Napoca. Boardul finlandez a decis ca acum, cheltuielile companiei trebuie diminuate cu un miliard de euro, iar centrul de la Cluj a cazut victima masurii de "rationalizare".
Cu putin timp inainte, ING Service Center anunta la randul sau ca renunta la operatiunile sale din Cluj. O socoteala sumara realizata de analisti arata ca se pierd astfel 300 de locuri de munca, cateva milioane de euro pe an platite pentru chirii, diverşi furnizori şi alte companii prestatoare de servicii. Ceea ce ar putea reprezenta aproximativ un procent din produsul intern brut al judetului.

Cele doua evenimente afecteaza nu doar mediul de business clujean ci si perceptia asupra acestuia. Locul pare sa-si fi pierdut atractivitatea. In plus, pe plan local, nimeni nu pare sa inteleaga ce se intampla. Politicienii locali isi reproseaza public lipsa unor noi investitii importante in judet, cei care au "adus" Nokia la Cluj cer socoteala pe un ton belicos celor care i-au "permis" sa plece. Autoritatile sunt paralizate in fata acuzelor iar pina acum au incercat raspunsuri vagi.

In acelasi timp, langa capitala de judet, la Jucu, fabrica de telefoane mutata in urma cu trei ani de la Bochum, din Germania, da semne ca productia sa a inceput sa exceada cererea de pe piata. In consecinta, sunt zile in care conducerea fabricii isi anunta angajatii sa nu mai vina la lucru.
Speranta premierului Boc, pana in urma cu cativa ani primar al Clujului, ca recesiunea a luat sfarsit, nu primeste confirmari elocvente. Mai mult chiar, acum exista premise sa se spuna ca vestile proaste vin din propria sa ograda. Asadar, guvernul si liderii PDL din zona cauta solutii sa iasa din dificultate.

Punctual, in cazul Nokia lucrurile au avut o conotatie electorala de la inceput. Clujul a beneficiat de favorurile guvernului Tariceanu (prietenia de afaceri dintre fostul premier si presedintele liberal de atunci al Consiliului Judetean Cluj era de notorietate), iar acum beneficiaza de sprijinul favorizant al premierului clujean Emil Boc. Putem crede asadar, ca pentru Cluj, lucrurile se vor rezolva, cumva, in bine.
Problema investitorilor straini este insa una nationala si ea a fost tratata intotdeauna cu neseriozitate. Cum soseau oamenii cu banii, ca la portile fanarului se pornea o frenezie prin ministere si guvern pina cind cineva smecher punea mina pe investitor. Il ciupea de o atentie, de o favoare, oferea ceva la schimb din ce nu era al lui, iar investitorul, buimacit de cap, se aseza unde dadea Dumnezeu. Oricum, ei ieseau in castig. Mai putin bugetul tarii, dar el nu conta. Acum insa conteaza. Criza ii obliga pe guvernanti si pe functionari sa fie mai atenti, dar ii face si pe investitori mult mai prudenti.

Iata de ce ritualul de imprietenire darnica dintre un investitor cu bani si un politician roman decurge mult mai greu si ajunge mult mai rar la finalizare pe timp de criza. O situatie delicata care ar necesita o strategie serioasa de atragere de capital la modul onest si profitabil pentru Romania. Reducerea CAS ca si noul Cod al Muncii ar putea fi primii pasi in acest sens. Dar nu sunt suficienti, pentru ca investitiile trebuie atrase masiv si plasate echilibrat in economie, nu ca fenomene accidentale bazate pe prietenii si favoruri balcanice. Ministerul Economiei are chiar sarcina de a se ocupa de politicile economice, dar lipsa sa de viziune si de preocupare nu ne-a ajutat ca tara, pe timp de criza. Desi ar fi fost mare nevoie.