search

Ministerul Finantelor da startul unei noi editii Tezaur, cu dobanzi neimpozabile de pana la 6,85% pe an

Romanii pot cumpara, incepand de ieri, 8 iulie, titluri de stat TEZAUR cu maturitati de 1 si 3 ani, cu dobanzi anuale de 6% si, respectiv, 6,85%.
 
Titlurile de stat pot fi cumparate:
 
Intre 08 iulie 2024 – 08 august 2024 online, numai de catre persoanele fizice care sunt inregistrate in SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitatilor Trezoreriei Statului. Operatiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectata, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului catre un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
Intre 08 iulie 2024 – 09 august 2024 de la sediul unitatilor Trezoreriei Statului;
Intre 08 iulie 2024 – 08 august 2024 in mediul urban si 08 iulie 2024 – 7 august 2024 in mediul rural, prin subunitatile postale ale C.N. Posta Romana S.A.
 
Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
 
Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii. Veniturile obtinute din investirea in titluri de stat lansate de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile.
 
Fondurile obtinute de Ministerul Finantelor in calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.


Foto: pixabay.com


Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice