Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a majorat, în luna iunie, sporurile directorilor din minister şi structurile subordonate, acestea putând ajunge până la 50% din salarii, de la maxim 30% anterior, justificând că persoanele respective nu voiau să mai stea pentru salariile pe care le primeau. "Am mărit sporurile pentru că personalul a început să plece. Cei care au luat examenul au venit şi au spus că ei pe salariul acesta nu vin", a declarat, vineri, Sârbu.
El a adăugat că, în urma măsurilor luate de Guvern în luna aprilie, care au inclus limitarea sporurilor de conducere la funcţionarii publici, unii directori au ajuns să câştige 1.700 de lei, iar cu majorarea de 50%, salariul acestora a crescut până la circa 2.500 de lei. "Am dat doar unora care aveau salarii mai mici decât consilierii lor, cum ar fi directori generali din minister sau şefi de Direcţii judeţene", a adăugat Sârbu, citat de Mediafax.
Sârbu a mai spus că banii pentru majorări au fost luaţi din fondul de salarii care, în urma măsurilor luate în aprilie, s-a redus cu circa 15-20%.
Guvernul a adoptat la 11 aprilie o ordonanţă de urgenţă prin care a limitat sporurile de conducere ale bugetarilor şi majorările aplicate la salariul de bază. Potrivit actului normativ, indemnizaţiile de conducere pentru personalul bugetar reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale. Astfel, sporul acordat directorilor generali a fost transformat din procent fix de 55% în procent maxim de până la 55%.
Le-a dat înapoi ce le-a luat în aprilie
Ministrul Agriculturii a emis la 15 aprilie, pe baza ordonanţei de urgenţă, un ordin prin care a redus nivelul indemnizaţiilor de conducere pentru personalul din aparatul propriu şi instituţiile subordonate. Astfel, sporurile de conducere au fost reduse de la 55% la 30% din salariul de bază pentru directorii generali. În cazul directorilor generali adjuncţi şi al directorilor, indemnizaţiile au scăzut de la 50% la 25%. Totodată, nivelul indemnizaţiilor de conducere ale şefilor de serviciu au fost reduse de la 30% la 20%, iar cele ale şefilor de birou au fost diminuate de la 25% la 15%.
De asemenea, sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni a fost redus de la 25% la 15%, indemnizaţia pentru efectuarea controlului financiar preventiv a fost diminuată de la 25% la 10%, iar sporul pentru managerii publici (funcţionari care asigură continuitatea reformei în administraţie şi contribuie la integrarea în structurile UE - n.r.) a scăzut de la 55% la 10%.
S-au judecat pentru a-şi primi sporurile
La 1 iunie, Sârbu a emis un nou ordin, prin care a majorat nivelul indemnizaţiilor pentru personalul de conducere. Faţă de nivelul indemnizaţiilor stabilit înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă a Guvernului din luna aprilie, sporurile personalului de conducere au scăzut cu 5% - 45%. Astfel, sporul de conducere al directorilor generali a crescut la 50% din salariu, iar indemnizaţia pentru directorii generali adjuncţi şi pentru directori a urcat la 45%. Sporul pentru şefii de serviciu a fost majorat la 25% din salariul de bază, iar cel al şefilor de birou a crescut la 20%. Sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni, cel pentru efectuarea controlului financiar preventiv şi indemnizaţia acordată managerilor publici au rămas la nivelul stabilit de ordinul emis la 15 aprilie.
Ministrul a precizat că unii directori au început să câştige în instanţă dreptul de a primi înapoi sporurile de conducere care le-au fost tăiate.
Miron Moldovan, secretarul general al Ministerului Agriculturii a declarat, vineri, că instituţia are 458 de procese pe rol privind drepturile salariale. El a motivat majorarea indemnizaţiilor de conducere prin faptul că reducerea efectuată în aprilie a fost prea drastică, ce alte ministere au redus de la început sporurile cu 5% sau chiar mai puţin.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << ​Monografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<