Avîndu-se în vedere faptul că procedurile de inspectare fiscală pot întîmpina situaţii neprevăzute în timpul procesului inspecţional, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), sau Fiscul, a ieşit la rampă cu un Ordin (708 / 2006) din care reiese că procesul cu pricina poate fi stopat, în funcţie de anumite condiţii obiective. Ne sunt, de asemenea, prezentate condiţiile şi modalităţile necesare stopării acestuia.
Condiţii şi modalităţi
Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu nr. 708 din data de 07.09.2006 prevede ca organele de conducere a inspecției fiscale să poată propune sistarea procedurilor inspecționale liderului de grup, cf. Art. 1, însă numai dacă există, cf. Art. 2, următoarele necesități obiective: a efectuării vreunui sau mai multor controale, în zig-zag; a remedierii vreunor procedee care pot conduce, de-altfel, la emiterea vreunei Dispoziții; a obținerii vreunei sugestii de la M.F.P. sau A.N.A.F. sau, de ce nu, a emiterii vreunei Decizii din partea Comisiei Fiscale Centrale (C.F.C.); a efectuării vreunei expertize în acord cu Codul de procedură fiscală/Codul Fiscal (C.P.F./C.F.); a efectuării vreunor anchete pentru stabilirea identității părților eventual tranzacționante; a suspendării inspecției, la solicitarea scrisă și unică a contribuabilului (data la care poate fi suspendată/reluată inspecția se transmite contribuabilului solicitant tot în scris, cf. Art. 5 și 6), și/sau a solicitării de informații suplimentare despre vreun contribuabil din partea altor State Membre (S.M.) ale Uniunii Europene (U.E.), în ceea ce privește prezumtivele-i tranzacții intracomunitare. Mai departe, Art. 3 prevede ca propunerea în cauză să fie transpusă într-un referat avizat de șeful coordonator de serviciu și de către conducătorul inspecției fiscale în cauză, apoi, referatul trebuind să conțină una sau mai multe dintre condițiile Art. 2 precum și etapele procedurale. La Art. 4, mai aflăm că trebuie ca referatul să fie anexat Raportului final de inspecție (fiscală, n. red.).
Responsabilii cu aplicarea prevederilor
Direcția de metodologie și proceduri pentru inspecția fiscală, cea juridică, cea economică și administrativă și cele generale ale finanțelor publice județene (incluzînd, bineînțeles, municipiul București și Direcția generală de administrare fiscală a marilor contribuabili) vor fi responsabile cu aplicarea prevderilor acestui Ordin, cf. Art. 7, iar lit. (g) a Art. 8 va intră în vigoare odată cu ratificarea Tratatului de Aderare la U.E., adică la 1 ianuarie 2007. P.S.: Ordinul 708 / 2006 a fost publicat ca titlu în ediția nr. 768 a Monitorului Oficial din data de 08.09.2006 , cf. Art. 9 (http://www.monitoruloficial.ro/monitoare/2006/mon0768.htm ).
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<