Parcul cu mere

Trec in fiecare zi pe langa Parcul cu mere. Inainte sa vina sarbatorile am identificat niste instalatii in copaci si am asteptat cu nerabdare ca Parcul, neluminat de Primarie (desi se afla chiar in spatele Teatrului National), sa se bucure de lumina decoratiunilor pe care le ghiceam printre ramuri. M-am gandit chiar ca poate intentionat nu e lumina in parc, ca sa fie mai spectaculos efectul decoratiunilor sarbatoresti. Lumina ar fi fost importanta pentru ca pe acolo trec cu baietelul meu de doi ani si pe el il atrag tare toate leaganele si toboganele pe care eu de-abia le disting in semintunericul serilor timpurii de iarna.

Au trecut si Sarbatorile si s-au aprins cu fast, la inceput de decembrie, becurile de sezon. Erau mere. Contururi slabe si rosii care nu faceau fata sa lumineze in lipsa becurilor publice traditionale. Copilul vede toboganele, eu inca nu. Dar ma ghidez dupa miros. Pentru ca trebuie sa va spun ca Parcul din spatele Teatrului National adaposteste toate reziduurile umane pe care vi le puteti enumera. Si pentru o buna reprezentare, Primaria isi trimite oamenii la curatenie in fiecare dimineata. Numai ca parcul e frumos si ei il folosesc mai mult pentru relaxare. Acum vreo doua saptamani, au schimbat cosurile de gunoi. Atunci au avut supraveghetor. A mers repede: intr-o jumatate de zi, erau toate noi.

Dar sa revenim la mere. Asadar, parcul are in pomi mere rosii. Abia de curand am observat ca de fapt merele nu sunt intamplatoare ci simbolul luarii in ocrotire a parcului de catre o oarecare agentie de publicitate. Scrie mare si cu mandrie la ambele intrari in parc ca agentia in chestiune ne ureaza sa ne bucuram de parcul luat in grija si dotat cu mere.

Au pus mere in pomi si banere la intrari. Parcul e bun de imagine. Dar parcul e de fapt murdar. Si oamenii care il folosesc stiu mai bine colturile murdare si infecte decat merele din pomi. Si cineva i-a pus o eticheta deasupra si i-a zis Parcul cu mere.

E trist. Lucrurile din jurul nostru au nevoie nu de etichete, ci de interventii reale. Etichetele se pun repede si usor. "Reforma" si "restructurarea" sunt etichete. Le pune Statul de obicei, ca asa ne-am invatat. Dar acelasi obicei comod il imprumutam si noi, cateodata, cand e mai bine sa fie doar comod. Uneori sunt masti pentru altceva: pentru hotie. Pentru incompetenta. E nevoie sa scoatem etichetele si sa abordam realitatea noastra tangibila cu solutii, cu fapte, cu un strop de autenticitate.