Grupul japonez Daiichi Sankyo a anunțat, ieri, că nu poate prezenta o dată certă privind lansarea ofertei pentru achiziționarea companiei farmaceutice indiene Ranbaxy Laboratories, dar a avansat ca termen posibil pentru încheierea tranzacției sfârșitul lunii septembrie, transmite Reuters, citat de NewsIn. "Nu putem estima cât va dura, situația fiind în mâinile autorităților, dar sperăm să încheiem achiziția până la sfârșitul primei jumătăți a anului fiscal", a declarat purtătorul de cuvânt al Daiichi Sankyo. Producătorul japonez de medicamente nu a primit încă acordul autorităților de reglementare din India și nu va putea înainta oferta pe 8 august, conform planurilor inițiale.
Întârzierea are un "caracter procedural", iar datele revizuite vor fi anunțate în curând, a declarat compania indiană.
Reprezentanții Ranbaxy insistă asupra faptului că tranzacția va avea loc și că nu există nicio schimbare în condițiile și termenii acordului.
Daiichi Sankyo intenționează să preia cea mai mare companie farmaceutică din India printr-o tranzacție estimată între 3,4 miliarde de dolari și 4,6 miliarde de dolari. Oferta a fost aprobată în unanimitate de membrii Consiliilor de Administrare din cadrul celor două grupuri. Potrivit presei japoneze, Daiichi Sankyo vrea să folosească uzinele Ranbaxy pentru a fabrica la preț redus medicamentele destinate Japoniei și țărilor occidentale.
România este a treia piață ca mărime din cadrul Ranbaxy
Ranbaxy Laboratories a preluat, în luna martie 2006, de la fondul de investiții Advent International, un pachet de acțiuni reprezentând 96,7% din acțiunile Terapia Cluj-Napoca, pentru 324 de milioane de dolari, în vederea extinderii activităților pe piața europeană.
După achiziție, România a devenit cea de-a treia piață ca mărime în cadrul grupului indian. Vânzările Terapia Ranbaxy au scăzut în primul trimestru cu 29%, la 26 milioane dolari, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2007.
Ranbaxy Laboratories a raportat o scădere a profitului consolidat net, în cel de-al doilea trimestru, la 229 milioane de rupii (5,4 milioane de dolari).
În aceeași perioadă a anului trecut, compania raportase un profit de 2,64 miliarde rupii. Vânzările nete ale grupului au crescut cu 12,7% la 18,30 miliarde de rupii, față de 16,24 miliarde rupii, în perioada similară din 2007. Daiichi Sankyo plănuiește să transforme noua achiziție într-una din primele cinci companii farmaceutice mondiale, cu vânzări de 5 miliarde de dolari până în 2012.
Profitul net consolidat al Sanofi Aventis a scăzut cu 8,6%, la 3,47 mld. dolari
Grupul francez Sanofi Aventis a înregistrat, în primul semestru, o scădere de 8,6% a profitului net consolidat, la 3,47 mld. dolari (2,22 mld. euro), comparativ cu câștigul raportat în intervalul similar din 2007, potrivit raportului financiar al producătorului de medicamente. Profitul operațional s-a diminuat cu 2,5% în primele 6 luni, la 4,92 mld. dolari (3,15 mld. euro), de la 5,048 mld. dolari (3,23 mld. euro) în perioada similară a anului anterior. Grupul a consemnat vânzări nete de 13,63 mld. dolari (8,72 mld. euro), cu 3,5% mai puțin decât în prima jumătate a anului trecut. Pentru segmentul de cercetare și dezvoltare, Sanofi Aventis a alocat 2,18 mld. dolari (1,4 mld. euro) în primul semestru.
Vânzările în Europa au totalizat 6,132 mld. dolari (3,92 mld. euro), în SUA au înregistrat un avans de 1,5%, la 4,15 mld. dolari (2,66 mld. euro), în timp ce în restul regiunilor geografice majorarea a fost de 10,6%, la 3,35 mld dolari (2,14 mld euro). Grupul Sanofi Aventis ocupa la finele anului trecut poziția a treia în clasamentul celor mai importante companii farmaceutice din România, cu o cotă de 6,6% din piața locală și vânzări de 399,5 mil. lei.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<