Programele finanțate de Ministerul pentru IMM, Comerț, Turism și Profesii Liberale (MIMMCTPL) ar putea beneficia anul viitor de un buget de 200,8 milioane lei, cu 24,8% peste cel din 2007, a declarat ieri, într-o conferință de presă, Ovidiu Silaghi, ministrul MIMMCTPL. "Bugetul ministerului pentru programele destinate IMM ar putea crește cu 31%, ceea ce înseamnă un avans mai mare decât cel al bugetului general. Pentru susținerea IMM, anul viitor au fost alocate fonduri de peste 100 milioane lei, față de 76,3 milioane lei în acest an". În acest an, bugetul total al programelor derulate de minister s-a ridicat la 160,9 milioane lei, a arătat ministrul. Potrivit proiectului de buget, MIMMCTPL va avea fonduri totale de 290,4 milioane lei pentru anul viitor, din care programele derulate de instituție vor beneficia de 200,8 milioane lei, echivalentul a 60,8 milioane euro. "Cu acest buget ne propunem să sprijinim mediul de afaceri, dezvoltarea firmelor, înlăturarea unor dificultăți legate de finanțarea investițiilor în tehnologie, dar și a celor legate de cunoaștere și informare", a spus Silaghi. Ministerul derulează programe destinate dezvoltării activității IMM, precum și de susținere a turismului, comerțului exterior și protecției comsumatorului. Pentru IMM, fondurile sunt orientate, printre altele, spre creșterea competitivității, susținerea meșteșugurilor, a investițiilor și a activității de export.
În 2008, trei dintre programele derulate prin intermediul ministerului, respectiv cel de implementare a sistemelor calității, susținerii investițiilor în modernizare și dezvoltării exporturilor, vor fi finanțate prin fonduri structurale. De asemenea, pentru anul viitor este prevăzută introducerea a încă două programe pentru sprijinirea transferului afacerilor și pentru susținerea înființării și dezvoltării IMM. Firmele mici și mijlocii vor avea la dispoziție, din noiembrie, și fonduri structurale pentru creșterea competitivității, valoarea totală a acestora fiind de 783 milioane euro.
În acest an, pentru programele derulate de minister au aplicat peste 4.200 de firme, din care 779 au fost considerate eligibile și au primit sau vor primi finanțări nerambursabile. De asemenea, ministerul susține prin programe de finanțare și firmele din turism, bugetul pentru acest segment urmând să rămână în 2008 la nivelul din acest an, de aproximativ 30 milioane lei.
În ceea ce privește bugetul programelor de susținere a comerțului exterior, ministerul pentru IMM ar putea primi fonduri de 49,7 mil. lei, cu aproximativ 15 mil. lei mai mult față de acest an. Pentru susținerea programelor din domeniul protecției consumatorilor, bugetul se va menține la nivelul din 2007, de circa 20 mil. lei. Ministerul a înmânat joi contractele de intermediere cu nouă bănci, prin intermediul cărora se derulează programul de susținere a investițiilor IMM din acest an. Printre acestea se numără: Libra Bank, Eximbank, BRD, Banca Transilvania, BCR, Credit Europe Bank etc. Programul are un buget de 43,6 milioane lei și poate susține finanțări nerambursabile de până la 50.000 euro.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<