Carnea de miel va fi mai scumpă în perioada premergătoare Paștelui din acest an, comparativ cu nivelul de anul trecut, estimările crescătorilor mergând de la 15 lei pe kilogram până la 20 de lei, în condițiile în care furajele s-au scumpit, în ultimul an, din cauza secetei. "Anul trecut, prețul era de 13-14 lei pe kilogram, iar în acest an va crește. Vara trecută a fost secetă și furajele pentru animale au fost achiziționate la un preț mai ridicat, astfel că e normal ca și prețul de cumpărare a cărnii să fie mai mare", a declarat președintele Patronatului Crescătorilor și Exportatorilor de Ovine din România, Mihai Dumitriu, citat de Mediafax.
Furajele au fost mai scumpe și mai greu de procurat, după ce seceta a redus semnificativ producția agricolă. Recolta de porumb (folosit în hrana animalelor) a totalizat, anul trecut, 3,7 milioane de tone, mai puțin de jumătate față de 2006, dar și cea mai redusă cantitate din ultimii 17 ani. Recolta slabă și prețul ridicat al furajelor i-au determinat pe unii mici crescători să sacrifice animalele, în lipsa banilor necesari pentru a le întreține, și au contribuit și la scăderea producției de lapte, cota UE alocată României nefiind realizată în totalitate. Crescătorii de oi nu au scăpat nici ei de scumpirea furajelor, care se va reflecta în prețul final al cărnii de miel.
Zone diferite, prețuri diferite
"În prezent, prețul la miel, în viu, este de 9 lei pe kilogram, iar tăiat ajunge undeva la 15, maxim 17 lei pe kilogram. Scumpirea față de anul trecut este dată de prețul ridicat al cerealelor, din cauza secetei din vară, de cheltuielile de întreținere a ovinelor", a arătat Valentin Mocanu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine din Brăila.
Crescătorii din Ilfov estimează un preț al cărnii de miel de 17-18 lei pe kilogram, în timp ce producătorii din Arad arată că prețul ar putea ajunge și la 20 de lei pe kilogram.
"Furajele au fost de trei ori mai scumpe în 2007, comparativ cu anul anterior, ajungând la circa 1 leu kilogramul. În aceste condiții, prețurile ar putea să urce undeva la 20 de lei kilogramul la carnea de miel", a spus președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Păstorul-Crișana din Arad, Cioranu Nicolae.
Prețul la carnea de miel depinde și de raportul cerere-ofertă. Astfel, în perioada premergătoare Paștelui ortodox, prețurile vor fi mai reduse decât cele practicate de Paștele catolic, când oferta a fost redusă. "Dacă vor fi mai mulți miei, atunci prețul va fi mai mic, de circa 15 lei pe kilogram, iar dacă numărul mieilor va fi mai mic, atunci prețul va urca la 18, chiar 20 de lei pe kilogram. Județul are un total de 200.000 de oi, astfel că, probabil, în acest an se vor tăia 50-60.000 de capete, în Bistrița-Năsăud", a afirmat Ion Cîmpean, președintele federației crescătorilor de ovine Romovis, din Bistrița-Năsăud.
Lipsa abatoarelor autorizate
Crescătorii mizează pe amenajarea unor spații autorizate de sacrificare a mieilor, având în vedere că în unele zone nu există abatoare aliniate la standarde europene. "Există o problemă, cea a abatoarelor. În județul Arad nu există abatoare autorizate. Toate au fost închise, întrucât nu corespundeau cerințelor europene. La Timișoara e programat să se deschidă un abator conform standardelor cerute de UE, dar, oricum, de sărbătorile acestea nu vom beneficia de el. În mod normal, dacă nu am fi primit derogare pentru a putea sacrifica mieii în piețe, ar fi trebuit să ne ducem la Buzău, la singurul abator care am înțeles că se încadrează pretențiilor europene", a afirmat reprezentantul crescătorilor de oi din Arad.
Cu aceeași problemă se confruntă și crescătorii de oi din Brăila. "Cel mai apropiat abator de noi este la Buzău, însă ei stabilesc o limită de kilograme. Primesc doar miei între 12 și 18 kilograme și, dacă e să luăm în calcul cheltuielile de transport și cele de abatorizare, atunci e normal ca prețul la carnea de miel să crească", a afirmat Valentin Mocanu.
Autoritatea Veterinară a anunțat că mieii vor putea să fie sacrificați de Paște nu numai în abatoare autorizate, dar și în spații special amenajate în târguri și piețe, sub supraveghere sanitar-veterinară, pentru o perioadă de cinci zile, înaintea Sărbătorilor Pascale.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<